DISCRET, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze un secret ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (Despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.) Mulțime discretă = mulțime care conține numai puncte izolate. 2. (Fiz.) Alcătuit din semnale distincte. – Din fr. discret.

discret, ~ă [At: HELIADE, D. J. 43/15 / Pl: ~eți, ~e / E: fr discret] 1 a (D. oameni) Care știe să păstreze un secret, o taină ce i s-a încredințat. 2 a (D. oameni) Rezervat în vorbe, în fapte și în acțiuni Si: reținut. 3-4 a (D. acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1-2). 5 a (Fig) Care nu atrage atenția. 6 a Care este abia perceptibil (datorită intensității, dimensiunii). 7 a Distins. 8 a Sobru. 9 a (D. nuanțe, culori) Care este puțin intens Si: delicat, pal. 10 a (D. locuri) Izolat și liniștit. 11 smf (Îvr) Călugăr sau călugăriță care făcea parte dintr-un discretoriu (1). 12 a (Mat; Fiz; Flz; d. numere, mărimi etc.) Care este alcătuit din elemente separate, distincte. 13 a (Mat; Fiz; Flz; d. numere, mărimi etc.) Care variază în salturi Si: discontinuu (2).

DISCRET, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze o taină ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (I 1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.; despre mărimi) Format din unități distincte, obținute numai prin salturi unitare. 2. (Fiz.; despre semnale) A cărui mărime este reprezentată printr-un număr finit de valori. – Din fr. discret.

DISCRET, -Ă, discreți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Care știe să păstreze o taină ce i s-a încredințat. Mă vei ierta însă a fi mai puțin discret. ODOBESCU, S. III 63. ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. Îl pîndeam discret, știind că în asemenea clipe ușurare se află în destăinuire. M. I. CARAGIALE, C. 69. ♦ Rezervat, reținut în vorbe și acțiuni. Îi înțelegea și aproba, deși el, fire discretă, nu-și cheltuia durerile în cuvinte aspre, ci își tortura cu ele numai sufletul lui. REBREANU, R. I 66. 2. Fig. (Despre lucruri, stări sufletești etc.) Abia perceptibil, care nu bate la ochi, care nu atrage atenția. Culori discrete. ▭ Clinchetul tălăngilor de la gîtul vitelor... pare o chemare discretă. BOGZA, C. O. 74. Mi-a întins mîinile cu discretă amabilitate. GALACTION, O. I 94. Cîteva felinare de hîrtie colorată... împrăștiau o lumină discretă. VLAHUȚĂ, O. A. III 4. Ea-i trimite un zîmbet discret de prietenie și de încurajare. id. ib. 65. ◊ (Adverbial) Intrară cu alte măsuțe joase, acoperite discret cu naframe vișinii. SADOVEANU, Z. C. 285.

DISCRET, -Ă adj. 1. Care poate păstra un secret, o taină. ♦ Rezervat, reținut (în purtări, în vorbe). ♦ (Mat.; despre mărimi) Format din unități distincte (în opoziție cu cele continue); (fil.) discontinuu. 2. (Fig.) Greu, puțin perceptibil. // adv. Fără să atragă atenția. [< fr. discret, it. discreto, cf. lat. discretus – separat].

DISCRET, -Ă I. adj. 1. care știe să păstreze un secret, o taină. ◊ rezervat, reținut (în purtări, în vorbe). 2. (mat., fil.) format din elemente distincte; care variază în salturi; discontinuu. 3. (fiz.; despre semnale) a cărui mărime este reprezentată printr-un număr finit de valori. 4. (fig.) greu, puțin perceptibil. II. adv. fără să atragă atenția. (< fr. discret, lat. discretus)

DISCRET ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care manifestă reținere și neamestec în treburile cuiva. 2) (despre persoane) Care știe să păstreze o taină. 3) Care nu atrage atenția; nebătător la ochi. Aluzie ~tă. Bijuterii ~te. /<fr. discret

discret a. 1. rezervat, reținut în cuvintele, în acțiunile sale; 2. care știe să păstreze un secret; 3. care denotă rezervă: purtare discretă.

* discrét, -ă adj. (lat. discretus, part. d. discérnere. V. discern, secret). Rezervat la vorbă și purtare. Care poate păstra un secret: om discret. Retras, ascuns, singuratic: loc discret, vale discretă. Adv. În mod discret.

discret adj. m., pl. discreți; f. discretă, pl. discrete

discret adj. m., pl. discreți; f. discretă, pl. discrete

discret adj. m., pl. discreți; f. sg. discretă, pl. discrete

DISCRET adj. 1. (înv. și reg.) tainic. (E un om foarte ~.) 2. v. cuantificat.

DISCRET adj. 1. (înv. și reg.) tainic. (E un om foarte ~.) 2. (FIZ., FILOZ.) cuantificat, discontinuu. (Valoare ~.)

Discret ≠ indiscret, vizibil, nediscret