DISLOCA, disloc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare.

disloca [At: ASACHI, E. III, 193/5 / V: des~, (înv) dizl~ / Pzi: disloc / E: fr disloquer, lat dislocare] 1-2 vtr A (se) mișca din locul în care se află Si: a (se) deplasa. 3-4 vtr A (se) desprinde (din întregul din care face parte). 5 vt (C.i. membrele corpului) A luxa. 6 vr (D. straturi geologice) A-și modifica poziția inițială orizontală sub acțiunea mișcărilor tectonice. 7 vt A deplasa trupe dintr-un loc într-altul. 8 vt A muta trupe dintr-o garnizoană în alta. 9 vt (C.i. termeni ai unui grup sintactic) A separa prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multora.

DISLOCA, disloc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre straturi geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare.

DISLOCA, disloc, vb. I. Tranz. A mișca din loc, a strămuta, a scoate (din întregul din care face parte). V. deplasa. Un alt excavator... dislocă lutul necesar fabricilor de cărămizi și ceramică cu douăzeci și șapte de lopeți așezate în bandă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 3 /6. Dislocate de violența exploziilor, stîncile negre... stau împrăștiate între pereții fumegînzi ai munților. BOGZA, C. O. 180. ◊ Refl. Treptat, apele încep să se smulgă din moliciunea lutului, o undă se îndeamnă cu alta, pînă ce tot rîul se dislocă și pornește la vale. BOGZA, C. O. 161. ♦ (Despre oase, membre) A scoate din încheieturi, a scrînti, a luxa. Mi-am dislocat brațul. ◊ Refl. (Prin exagerare) Eroii domnului Bourget... după ce-au sfîrșit de căscat de li s-au dislocat fălcile, hai! să-și pună și ei, micuții, o problemă de conștiință. C. PETRESCU, Î. II 55. ♦ (Mil.) A mișca trupele dintr-un loc într-altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Refl. (Despre straturi geologice) A-și modifica poziția inițială de depunere.

DISLOCA vb. I. tr., refl. A (se) urni, a (se) mișca din loc, a (se) strămuta. ♦ A scoate sau a face să iasă din încheieturi, a (se) dezarticula, a (se) luxa. ♦ (Mil.) A (se) mișca, a (se) porni dintr-un anumit loc. ♦ refl. (Despre terenuri) A se deplasa. [P.i. disloc, 3,6 -că. / cf. it. dislocare, fr. disloquer].

DISLOCA vb. I. tr., refl. a (se) urni, a (se) mișca din loc, a (se) strămuta, a (se) desprinde din întreg. ◊ (despre oase) a scoate, a face să iasă din încheieturi, a (se) dezarticula, a (se) luxa. ◊ (despre trupe) a (se) mișca, a (se) porni dintr-un anumit loc. ◊ a separa doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea de cuvinte între determinat și determinant. II. refl. (despre straturi geologice) a se deplasa sub acțiunea mișcărilor tectonice. (< fr. disloquer, lat. dislocare)

A DISLOCA disloc tranz. 1) A face să se disloce. 2) (trupe) A muta din locul de staționare. 3) lingv. (termeni ai unei construcții sintactice) A separa prin intercalarea altor elemente. 4) (nave) A repartiza în porturi sau în baze maritime speciale. /<fr. disloquer, lat. dislocare

A SE DISLOCA mă disloc intranz. 1) A se mișca din loc. 2) (despre oase sau membre) A ieși din articulație; a se dezarticula; a se luxa; a se scrânti. 3) (despre straturi geologice) A-și schimba poziția inițială (sub acțiunea mișcărilor tectonice); a se deplasa; a aluneca. /<fr. disloquer, lat. dislocare

dislocà v. 1. a scoate din loc: a disloca un braț, o mașină; 2. a dezorganiza: a disloca o armată.

desloca v vz disloca

dizloca v vz disloca

* dislóc, a -á v. tr. (dis- și loc, după fr. disloquer și it. dislocare. El dislocă și -oacă, să -oace. V. culc). Deplasez, mișc din loc: a disloca un os (a luxa). V. refl. Mă deplasez, mă mișc din loc. – Și dislochéz, -cat. V. deslocuĭesc.

disloca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. disloc, 2 sg. disloci, 3 dislocă; conj. prez. 1 sg. să disloc, 3 să disloce

disloca (a ~) vb., ind. prez. 3 dislocă; conj. prez. 3 să disloce

disloca vb., ind. prez. 1 sg. disloc, 3 sg. și pl. dislocă; conj. prez. 3 sg. și pl. disloace

disloca (ind. prez. 1 sg. disloc)

disloc.

DISLOCA vb. 1. a (se) desprinde. (S-a ~ o bucată de stâncă.) 2. v. luxa. 3. (FIZ.) a dezlocui. (~ un lichid.) 4. v. strămuta.

DISLOCA vb. 1. a (se) desprinde. (S-a ~ o bucată de stîncă.) 2. (MED.) a (se) deplasa, a (se) dezarticula, a (se) luxa, a (se) scrînti, a (se) suci, (rar) a (se) răsuci. (înv. și reg.) a (se) sminti, (reg.) a (se) strica, (prin Transilv.) a (se) muruli, (Transilv.) a (se) pica, (prin Transilv. și Bucov.) a (se) preti, (prin vestul Munt.) a (se) proclinti. (Și-a ~ osul umărului.) 3. a strămuta. (A ~ o populație.)