27 de definiții pentru dispoziție

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISPOZIȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. 4. (La pl.) Aptitudini. [Var.: dispozițiune s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.

dispoziție sf [At: FN (1704) / V: (înv) despozeție, (înv) des~, (înv) despozițiune, (înv) dispusăciune, (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr disposition, it disposizione, lat dispositio, -onis] 1 Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine. 2 Construcție după un anumit plan. 3 Prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament. 4 Măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine Si: dispunere, (înv) orânduială, (îvr) orânduire, ordine, rostire, (îvr) regulație. 5 (Îs) Organ de ~ Organ care hotărăște. 6 (Îlav) În ~ (sau îlpp la, spre sau, înv, în ~ia) Pregătit să îndeplinească ordinele sau dorințele cuiva. 7 (Pex; îal) La bunul plac al cuiva. 8 (Îal) La îndemâna cuiva (spre a fi de folos). 9 (Îe) A fi (sau a sta, a se afla etc.) la ~ia cuiva A fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 10 Înclinare (naturală) spre... 11 Dorință. 12 Intenție (momentană) de a face un lucru. 13 Stare sufletească (bună sau rea). 14 (Îvr) Sentiment. 15 Ordonare a părților unui discurs, ale unei compoziții etc.

DISPOZIȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. [Var.: dispozițiune s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.

DISPOZIȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; hotărîre, ordin. O condiție importantă care asigură respectarea legilor țării de către toți oamenii muncii este cunoașterea dispozițiilor legale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 28. ◊ Dispoziție (de plată) = ordin scris emanînd de la o autoritate, prin care se dispune plata unei sume de bani. Organ de dispoziție = organ care hotărăște, dispune. Organul suprem executiv și de dispoziție al puterii de stat a Republicii Populare Romîne este Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 25. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbele «a fi», «a sta», «a pune», «a avea») La dispoziție = la îndemînă. Tovarășul... a venit cu motocicleta ălora din Budești, dar acum n-o mai are la dispoziție. DUMITRIU, N. 263. Este nevoie să-mi pui la dispoziție tot materialul pe care îl ai. CAMIL PETRESCU, T. I 218. ◊ Expr. A fi la dispoziția cuiva = a fi gata să îndeplinești dorințele, ordinele cuiva. Sînt la dispoziția domniei-tale, rosti el, curtenitor. SADOVEANU, Z. C. 67. Stăteam la dispoziția ministerului meu, pentru tot felul de cercetări. GALACTION, O. I 27. 2. Așezare într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. Dispoziția ideilor unui discurs. Dispoziția osiilor unei locomotive. ♦ Aranjarea părților unui discurs, ale unei compoziții etc. 3. (De obicei cu diverse determinări) Stare sufletească (bună sau rea). Într-această bună dispoziție, Duca rosti cuvînt de salutare. SADOVEANU, Z. C. 138. Buna mea dispoziție pieri degrabă. GALACTION, O. I 102. Alexandru Vardaru știa că schimbîndu-se dintr-un loc în altul, își schimbă desăvîrșit și dispoziția sufletească. C. PETRESCU, Î. II 84. De la cele dintîi vorbe ale acestuia, dispoziția și figura lui Dan se schimbă. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. – Variantă: dispozițiune (pronunțat -ți-u-) (C. PETRESCU, Î. II 144, EMINESCU, N. 33, GHICA, S. A. 116) s. f.

DISPOZIȚIE s.f. 1. Prevedere (a unei legi, a unui regulament etc.); hotărîre, ordin. ◊ Organ de dispoziție = organ care hotărăște; la dispoziție = la îndemînă; în imediata apropiere, apropiat. 2. Așezare, orînduire, orînduială; alcătuire potrivit unui anumit plan. ♦ Ordonare a părților unui discurs, ale unei compoziții etc. 3. Stare sufletească. [Gen. -iei, var. dispozițiune s.f. / cf. fr. disposition, it. disposizione, lat. dispositio].

DISPOZIȚIE s. f. 1. prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură, hotărâre luată de un organ ierarhic superior, obligatorie pentru organul în subordine; ordin. ♦ ~ de plată = ordin scris prin care o întreprindere, organizație, instituție etc. dispune băncii să facă anumite plăți din contul său; la ~ = la îndemână. 2. dispunere, așezare într-o anumită ordine; alcătuire potrivit unui anumit plan. 3. stare sufletească. 4. posibilitate de a dispune (de)... 5. aptitudine, înclinație; vocație. 6. (pl.) pregătiri, preparative. (< fr. disposition, lat. dispositio)

DISPOZIȚIE ~i f. 1) Aranjare a unor obiecte într-o anumită ordine. 2) Precept obligatoriu (conținut într-un act normativ), emis de o persoană oficială sau de o instanță. ◊ La ~ la îndemână. A fi (sau a sta) la ~a cuiva a aștepta ordinele cuiva, fiind gata să le îndeplinească. 3) Stare sufletească (bună sau rea). [Art. dispoziția; G.-D. dispoziției; Sil. -ți-e] /<fr. disposition, lat. dispositio, ~onis

DISPOZIȚIUNE s. f. v. dispoziție.

DISPOZIȚIUNE s.f. v. dispoziție.

dispoziți(un)e f. 1. modul cum un lucru e dispus: a schimba dispozițiunea unei camere; 2. starea sănătății; bună, rea dispozițiune; 3. starea sufletească, inclinațiune, aptitudine: are dispozițiuni pentru arte; 4. Jur. punct regulat de o lege, ceeace ordonă justiția; 5. așezarea părților unui discurs; 6. pl. pregătiri de drum; la dispozițiunea cuiva, în serviciu, la ordinele sale.

* dispozițiúne f. (lat. dis-positio, -ónis. V. pozițiune). Așezare a părților, distribuțiune: dispozițiunea uneĭ grădinĭ, unuĭ tablou, unuĭ duscurs. Starea trupuluĭ saŭ a sufletuluŭ: dispozițiune bună, rea. Aplicațiune, aptitudine, inclinațiune: acest copil are dispozițiune (saŭ dispozițiunĭ) pentru (la saŭ spre) arte, spre bine. Sentimente, intențiunĭ: șefu luĭ are bune dispozițiunĭ pentru el. Hotărîre, deciziune: dispozițiunile legiĭ. Pl. Pregătirĭ, preparative: a lua dispozițiunĭ de plecare. A fi la dispozițiunea cuĭva, a fi la ordinu în serviciu cuĭva. A lua dispozițiunea ca (nimica să nu se admită) saŭ de (a nu admite nimica), a hotărî ca (nimica să nu se admită). – Și -íție (rus. dispoziciĭa).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dispoziție (desp. -ți-e) s. f., art. dispoziția (desp. -ți-a), g.-d. art. dispoziției; pl. dispoziții, art. dispozițiile (desp. -ți-i-)

dispoziție (-ți-e) s. f., art. dispoziția (-ți-a), g.-d. art. dispoziției; pl. dispoziții, art. dispozițiile (-ți-i-)

dispoziție, -ției gen. a. (dispoziție sufletească; am luat dispoziții pentru...).

+bună dispoziție adj. + s. f.

+proastă dispoziție adj. + s. f. (L-am găsit în cea mai ~ posibilă.)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DISPOZIȚIE s. 1. (JUR.) normă, prescripție, prevedere, (înv. și reg.) rost, (înv.) prescript. (Care sunt ~ în vigoare?) 2. v. clauză. 3. hotărâre, ordin, poruncă, (pop.) porunceală, (înv.) așezământ, carte, farmuta, învățătură, mandat, orânduială, orânduire, pitac, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, rânduială, strânsoare, șart, tertip, ucaz, (rusism înv.) pricaz. (A emis o ~ scrisă.) 4. v. consemn. 5. situație, stare. (În ce ~ sufletească se află?) 6. toane (pl.), voie, (reg.) duși (pl.). (~ bună sau rea a cuiva.) 7. v. poftă. 8. v. tendință.

DISPOZIȚIE s. 1. (JUR.) normă, prescripție, prevedere, (înv. și reg.) rost (înv.) prescript. (Care sînt ~ în vigoare?) 2. (JUR.) clauză, condiție, prevedere, punct, stipulare, stipulație, termen, (înv. și pop.) tocmeală, (înv.) șart. (~ a unui tratat.) 3. hotărîre, ordin, poruncă, (pop.) porunceală, (înv.) asezămînt, carte, farmuta, învățătură, mandat, orînduială, orînduire, pitac, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, rînduială, strînsoare, șart, tertip, ucaz, (rusism înv.) pricaz. (A primit o ~ scrisă.) 4. (MIL.) consemn, ordin. (~ de ramînere în cazarmă.) 5. situație, stare. (În ce ~ sufletească se află?) 6. toane (pl.) voie, (reg.) duși (pl.) (~ bună sau rea a cuiva.) 7. chef, dorință, gust, plac, plăcere, poftă, voie, voință, vrere, (pop.) vrută, (înv.) deșiderat, ogod, poftire, poftit, poftitură rîvnă, rîvnire, tabiet. (După ~ inimii.) 8. aplecare, înclinare, înclinație, pornire, tendință. (~ de a exagera.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DISPOZIȚIE (< fr. disposition; lat. dispositio, aranjare) Parte a retoricii care se ocupă cu ordinea în care trebuie rînduite argumentele într-un discurs. Invenția găsește material, dispoziția, socotită de o mare importanță, coordonează argumentele după un anumit plan, care cuprinde, după retori, șapte părți: exordiul, propunerea, diviziunea (v.), narațiunea (v.), confirmarea, respingerea, perorația (v.), părți care nu sînt toate esențiale. În anumite împrejurări, narațiunea nu este necesară. Dispunerea argumentelor implică multă chibzuință, pentru că cele mai bune argumente nu-și pot produce efectul dacă nu sînt așezate la locul cel mai potrivit al discursului. Oratorul își dispune în așa fel argumentele sale, încît cele tari să nu-și piardă din puterea lor de convingere, iar cele slabe să pară mai tari decît sînt în realitate. Astfel, Demostene, într-unul din discursurile sale împotriva lui Filip, regele Macedoniei, după ce expune politica și intențiile regelui de a cuceri rînd pe rînd cetățile grecești, iar faptele erau așa de clare și potrivite cu convingerile ascultătorilor încît nimeni n-ar fi putut să-l contrazică, se adresează acestora, cu argumentul: „Cine crede contrariul să vină aci să mă desmintă!” Rostit în momentul cel mai potrivit al discursului, argumentul acesta este foarte puternic și întărește adevărul spuselor sale. În orice altă parte a discursului ar fi fost rostit, puterea argumentului s-ar fi spulberat.

Intrare: dispoziție
dispoziție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dispoziție
  • dispoziția
plural
  • dispoziții
  • dispozițiile
genitiv-dativ singular
  • dispoziții
  • dispoziției
plural
  • dispoziții
  • dispozițiilor
vocativ singular
plural
dispozițiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dispozițiune
  • dispozițiunea
plural
  • dispozițiuni
  • dispozițiunile
genitiv-dativ singular
  • dispozițiuni
  • dispozițiunii
plural
  • dispozițiuni
  • dispozițiunilor
vocativ singular
plural
dispusăciune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
despusăciune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
despozițiune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
despoziție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
despozeție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dispoziție, dispozițiisubstantiv feminin

  • 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote O condiție importantă care asigură respectarea legilor țării de către toți oamenii muncii este cunoașterea dispozițiilor legale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 28. DLRLC
    • 1.1. Dispoziție (de plată) = ordin scris emanând de la o autoritate, prin care se dispune plata unei sume de bani. DLRLC MDN '00
    • 1.2. Organ de dispoziție = organ care hotărăște, dispune. DLRLC DN
      • format_quote Organul suprem executiv și de dispoziție al puterii de stat a Republicii Populare Romîne este Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 25. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială La dispoziție = la îndemână. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      sinonime: apropiat
      • format_quote Tovarășul... a venit cu motocicleta ălora din Budești, dar acum n-o mai are la dispoziție. DUMITRIU, N. 263. DLRLC
      • format_quote Este nevoie să-mi pui la dispoziție tot materialul pe care îl ai. CAMIL PETRESCU, T. I 218. DLRLC
    • chat_bubble A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Sînt la dispoziția domniei-tale, rosti el, curtenitor. SADOVEANU, Z. C. 67. DLRLC
      • format_quote Stăteam la dispoziția ministerului meu, pentru tot felul de cercetări. GALACTION, O. I 27. DLRLC
  • 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Dispoziția ideilor unui discurs. Dispoziția osiilor unei locomotive. DLRLC
    • 2.1. Aranjarea părților unui discurs, ale unei compoziții etc. DLRLC DN
  • 3. Stare sufletească (bună sau rea). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Într-această bună dispoziție, Duca rosti cuvînt de salutare. SADOVEANU, Z. C. 138. DLRLC
    • format_quote Buna mea dispoziție pieri degrabă. GALACTION, O. I 102. DLRLC
    • format_quote Alexandru Vardaru știa că schimbîndu-se dintr-un loc în altul, își schimbă desăvîrșit și dispoziția sufletească. C. PETRESCU, Î. II 84. DLRLC
    • format_quote De la cele dintîi vorbe ale acestuia, dispoziția și figura lui Dan se schimbă. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. DLRLC
  • 4. Posibilitate de a dispune (de)... MDN '00
  • 5. (la) plural Aptitudine, vocație, înclinație. DEX '09 MDN '00
  • 6. (la) plural Pregătire, preparative. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.