disputa [At: TOMICI, Î. 25/9 / V: des~, (îvr) diș~ / Pzi: disput / E: fr disputer, lat disputare] 1 vr A discuta cu aprindere în contradictoriu Si: (înv) a se disputului (1). 2 vr (Pex) A se certa. 3 vt (Cu pronumele în dativ; d. persoane, colectivități) A lupta pentru dobândirea unui anumit lucru Si: a concura, a rivaliza. 4 vt (Îe) A ~ terenul A apăra un teren sau un teritoriu și a nu-l da ușor înapoi. 5 vt A contesta un drept, o situație etc. 6 vr (D. competiții sportive) A se desfășura. modificată

DISPUTA, disput, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări, colectivități; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A lupta pentru dobîndirea unui lucru, a fi în concurență pentru..., a rivaliza. Familii... își dispută stăpînirea pămîntului. BOGZA, C. O. 263. O droaie de pețitori... își disputau mîna ei. NEGRUZZI, S. I 106. ◊ Fig. Stele și constelații vestite... își văd disputată domnia de masele mari ale norilor. BOGZA, C. O. 51. ◊ (Rar, fără dativul pronumelui reflexiv) Arta nu trebuie să te dispute și să te împartă. Ea te vrea tot, ca să ți se dea toată. VLAHUȚĂ, O. A. 334. ♦ Refl. pas. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. Se dispută un meci de fotbal. 2. Tranz. (Franțuzism) A contesta (cuiva) dreptul asupra unui lucru. Oh! Nimeni n-are dreptul nicicum a-ți disputa Pe viitor cea parte din fericirea ta. BOLINTINEANU, O. 120. 3. Refl. (Franțuzism învechit) A discuta (asupra unei chestiuni de principiu, a unei teme științifice etc.); p. ext. a se certa. (Refl. reciproc) Bogăția, desfătarea, virtutea și sănătatea Disputîndu-se-ntre ele... fiecare își găsea sieși dreptate. PANN, P. V. II 22.

DISPUTA vb. I. tr. 1. A fi în luptă, a lupta pentru ceva, a rivaliza. ♦ intr. A susține o dispută. ♦ refl. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. 2. A contesta (cuiva) un drept, o situație. [P.i. disput. / < fr. disputer, it., lat. disputare].

DISPUTA vb. I. tr. a fi în luptă, a lupta pentru ceva; a rivaliza. II. intr. a susține o dispută; a discuta în contradictoriu. III. refl. (despre competiții sportive) a avea loc, a se desfășura. (< fr. disputer, lat. disputare)

A DISPUTA disput 1. tranz. (persoane, colectivități etc.) A pune în luptă pentru a căpăta în posesiune. ~ un premiu. 2. intranz. 1) A purta o dispută; a discuta; a conversa. 2) A vorbi în contradictoriu; a discuta. /<fr. disputer, lat. disputare

A SE DISPUTA pers. 3 se dispută intranz. (despre evenimente, fapte etc.) A avea loc; a se petrece; a se produce. /<fr. disputer, lat. disputare

disputà v. 1. a discuta cu vioiciune despre ceva: a disputa despre gusturi, colori; 2. a contesta, a lupta pentru obținerea unui lucru: a disputa un premiu.

desputa vt vz disputa

dișputa v vz disputa

* dispút, a -á v. tr. (fr. disputer, d. lat. dis-puto, -áre. V. imput, cont). Lupt, contest că să cuprind eŭ: Pompeĭ dispută luĭ Cezar întîietatea. A disputa terenu, a te lupta p. el. V. intr. Discut, mă lupt cu vorba: a discuta despre gusturĭ.

disputa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. disput, 2 sg. dispuți, 3 dispută; conj. prez. 1 sg. să disput, 3 să dispute

disputa (a ~) vb., ind. prez. 3 dispută

disputa vb., ind. prez. 1 sg. disput, 3 sg. și pl. dispută

DISPUTA vb. a se desfășura, a se juca. (Meciul se ~ pe Stadionul Giulești.)

DISPUTA vb. a se desfășura, a se juca. (Meciul se ~ pe stadionul Giulești.)