19 definiții pentru diviziune

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIVIZIUNE, diviziuni, s. f. 1. Împărțire, fragmentare, separare; (concr.) fragment sau unitate care se obține printr-o împărțire. ◊ Diviziunea muncii = împărțire a activității în ramuri sau operații specializate de sine stătătoare. 2. Spec. Operație logică de împărțire a genului în specii. 3. Linioară care indică o anumită valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de măsură; valoare care corespunde acestei linioare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. division, lat. divisio, -onis.

diviziune sf [At: BARIȚIU, P. A. II, 316 / V: (înv) ~visi~ / P: ~zi-u~ / Pl: ~ni / E: fr division, lat divisio, -onis] 1 Împărțire în fragmente, părți etc. 2 (Ccr) Fragment obținut printr-o împărțire. 3 (Îs) ~a muncii Împărțire, în cadrul unei întreprinderi, a procesului de creare a unui produs în mai multe operații parțiale, fiecare operație fiind efectuată de un muncitor sau un grup de muncitori anume specializați. 4 (Iuz; îs) ~a socială a muncii Împărțirea producției sociale pe ramuri de producție de sine stătătoare (industrie, agricultură etc.) având drept rezultat specializarea unor grupuri de producători în anumite ramuri. 5 (Iuz; în doctrina marxistă; îs) ~a internațională a muncii Împărțirea muncii pe ansamblul economiei mondiale între diferitele țări, care stă la baza relațiilor de comerț exterior, de cooperare economică etc. 6 (Mat; înv) Împărțire. 7 Divizie (7). 8 Linioară care indică o anumită valoare pe scara sau cadranul unui instrument de măsură. 9 Valoare care corespunde unei diviziuni (8). 10 Operație logică de separare a genului în clase și specii. 11 (Blg; îs) ~ celulară Mod de împărțire a celulelor prin mitoză și amitoză. 12 (Jur; înv) Partaj.

DIVIZIUNE, diviziuni, s. f. 1. Împărțire, fragmentare, separare; (concr.) fragment sau unitate care se obține printr-o împărțire. ◊ Diviziunea muncii = împărțire, în cadrul unei întreprinderi, a procesului de creare a unui produs în mai multe operații parțiale, fiecare operație fiind efectuată de un muncitor sau de un grup de muncitori anume specializați. Diviziunea socială a muncii = împărțire a producției sociale pe ramuri de producție de sine stătătoare (industrie, agricultură etc.), având drept rezultat specializarea unor grupuri de producători în anumite ramuri. ♦ Spec. Operație logică de împărțire a genului în specii. 2. Linioară care indică o anumită valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de măsură; valoare care corespunde acestei linioare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. division, lat. divisio, -onis.

DIVIZIUNE, diviziuni, s. f. Împărțire, fragmentare, separație; (concretizat) fragment sau unitate care se obține dintr-o împărțire. Diviziune administrativă. ◊ Diviziunea muncii (în cadrul unei întreprinderi) = împărțirea, în cadrul unei întreprinderi, a procesului de creare a unui produs, în mai multe operații parțiale, fiecare operație fiind efectuată de un muncitor sau de un grup de muncitori anume specializați. Diviziunea socială a muncii = împărțirea producției sociale pe ramuri de producție de sine stătătoare (industrie, agricultură etc.), ceea ce are drept rezultat specializarea unor grupuri de producători în anumite ramuri. În ansamblul variatelor valori de întrebuințare sau corpuri de mărfuri își găsește expresia un ansamblu de munci utile tot atît de variate, care diferă după gen, specie, familie, subspecie, varietate – o diviziune socială a muncii. MARX, C. I 75. Diviziunea socială a muncii presupune dispersarea mijloacelor de producție în mîinile unui mare număr de producători de mărfuri, independenți unul de altul. id. ib. 333. – Pronunțat: -zi-u-.

DIVIZIUNE s.f. Împărțire; separare, divizare. ♦ Operație logică de împărțire a genului în speciile sale. ◊ Diviziunea muncii = împărțire a unui proces de producție în mai multe operații specializate; diviziune celulară = mod de înmulțire a celulelor prin mitoză și amitoză. ♦ Fragment, parte, unitate obținută printr-o împărțire. ♦ Linioară marcată pe o scară funcțională sau pe cadranul unui instrument de măsură, corespunzînd unei anumite valori; intervalul sau valoarea intervalului dintre două astfel de linioare. [Cf. lat. divisio, fr. division].

DIVIZIUNE s. f. 1. împărțire; separare, divizare. ♦ ă muncii = împărțire a unui proces de producție în mai multe operații specializate. 2. operație logică de împărțire a genului în speciile sale. 3. (biol.) ~ celulară = mod de înmulțire a celulelor prin mitoză și meioză. 4. parte, fragment, fracțiune. ◊ linioară pe o scară funcțională sau pe cadranul unui instrument de măsură; intervalul sau valoarea intervalului dintre două astfel de linioare. (< fr. divizion, lat. divisio)

DIVIZIUNE ~i f. 1) v. A DIVIDE. 2) Fragment obținut în urma unei împărțiri. 3) Liniuță care corespunde unei anumite valori, marcată pe scara sau pe cadranul unui instrument de măsură. [Art. diviziunea; G.-D. diviziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. division, lat. divisio, ~onis

divizi(un)e f. 1. împărțire; 2. lucru divizat, parte dintr’un tot; 3. unitate tactică militară coprinzând două brigăzi: general de divizie; 4. reunire de mai multe biurouri într’o administrațiune: șef de divizie; 5. Aritm. împărțire, operațiune prin care se caută de câte ori o cantitate e coprinsă într’alta.

* diviziúne f. (lat. divisio, -ónis). Acțiunea de a diviza, împărțire. Parte dintr’un tot. Împărțire, o operațiune matematică. Divizie, corp de trupe compus din 2-3 brigade de artilerie, cavaleria ș.a.: general de diviziune. O parte dintr’o escadră. Reuniune de maĭ multe bĭurourĭ administrative: șef de diviziune. Fig. Discordie. – Și -ízie.

* divízie f. (rus. diviziĭa, d. fr. division). O parte dintr’un corp de armată compusă din doŭă saŭ maĭ multe brigade. O parte dintr’o escară. – Corect rom. diviziune.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

diviziune (împărțire) (desp. -zi-u-) s. f., g.-d. art. diviziunii; pl. diviziuni

diviziune (împărțire) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. diviziunii; pl. diviziuni

diviziune s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. diviziunii; pl. diviziuni

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DIVIZIUNE s. 1. v. împărțire. 2. (BIOL.) diviziune directă v. amitoză. 3. despărțire, împărțire. (~ capitolelor unei cărți.) 4. v. secțiune. 5. v. gradație.

DIVIZIUNE s. 1. dividere, divizare, fracționare, fragmentare, îmbucătățire, împărțire, secționare, segmentare, tăiat, tăiere, (rar) segmentație. (~ unui întreg.) 2. despărțire, împărțire. (~ capitolelor unei cărți.) 3. parte, secțiune. (Lucrarea are trei mari ~.) 4. gradație. (~ a unui termometru.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

diviziune, termen generic aplicat la împărțirea sau fracționarea după reguli specifice a unor elemente ale muzicii: 1. D. normală a valorii* notelor este binară*, dacă nota* întreagă se împarte prin 2, 4, 8 etc., în care caz se determină grafic ritmul* binar (cu accente (II, 7) din 2 în 2 elemente ritmice). 2. D. normală a notei întregi cu punct este ternară*, dacă împărțirea se face cu 3, 6, 12 etc., în care caz se determină grafic ritmul ternar (cu accente din 3 în 3 elemente ritmice). Nu numai nota întreagă (cu sau fără punct) poate fi împărțită ca mai sus, ci și diferitele ei fracțiuni. Există și d. excepționale sau neregulate ale ambelor valori, cu care se obțin diferite efecte expresive-ritmice. Ex.: trioletul*. Alte d. excepționale ale valorii notelor sunt cvartoletul*, cvintoletul*, sextoletul* etc. 3. D. octavei*, v. gamă; mod; tetracord; pentacord. 4. D. intervalelor* se efectuează, în sistemul egal temperat*, în părți egale sau neegale. Ex.: secunda* mare (tonul*) se împarte în două secunde mici (semitonuri*) egale, dar octava se poate împărți fie în intervale egale (12 semitonuri sau 6 tonuri sau 4 terțe* mic sau 3 terțe mari), fie neegale (1 cvartă* + 1 cvintă* sau 1 terță mare + 1 sextă mică). În sistemele netemperale* nici un interval, de orice mărime, nu se poate diviza în părți egale, ceea ce a constituit unul din motivele principale ale părăsirii lor și adoptării sistemului egal temperat. 5. (acustică). În timpul vibrației unei coarde sau a unei coloane de aer dintr-un tub sonor are loc o d. spontană a coardei sau a coloanei de aer, în elemente de 2, 3, 4,... ori mai mici. D. prin 2 produce octava sunetului fundamental; prin 3, cvinta octavei; prin 4, cvarta cvintei octavei etc. În final, această d. dă naștere seriei sunetelor armonice*. 6. (ist.) D. armonică (geometrică) și d. aritmetică, după concepția lui G. Zarlino, bazată pe fenomene acustice, reprezintă cele două moduri opuse în care pot vibra coardele sau aerul dintr-un tub sonor. D. arm. (notată convențional: 1: 1/2: 1/3: 1/4 etc.) pleacă de la fracționarea regulată a unei coarde sau, ceea ce este totuna, de la o serie de coarde de lungimi tot mai mici, corespunzătoare rapoartelor din paranteză. Ultimele trei coarde produc acordajul* perfect major* pe tonica* do. D. aritmetică (notată convențional: 1: 2: 3: 4 etc.) pleacă de la o serie de coarde cu lungimi de 2, 3, 4,... ori mai mari decât cea mai scurtă. Ultimele trei coarde produc acordul perfect minor* pe tonica la. În alcătuirea celor două serii de sunete, unde Zarlino recunoaște existența tuturor intervalelor consonante* pe care le admite, constă din așa-numita dualitate arm. (v. dualism). După evidențierea ca atare a sunetelor arm. în sec. următor și după confirmarea lor științifică de către fizicianul J. Sauveur (1701), s-a văzut că acestea erau tocmai sunetele corespunzătoare d. arm. zarliniene. Ele au fost numite armonice superioare, pentru a le deosebi de cele inferioare, corespunzătoare d. aritmetice. Deși nici un fapt experimental nu a putut demonstra existența obiectivă distinctă a armonicelor inferioare, ele au fost considerate de unii teoreticieni din sec. 18 (J.-Ph. Rameau, G. Tartini ș.a.) ca geneza naturală a acordului și a modului min., datorită paralelismului originii lor cu armonicele superioare.

DIVIZIUNE (< fr. division < lat. divisio, împărțire) Diviziunea constă în împărțirea discursului în mai multe puncte pe care oratorul și le propune a le trata. Diviziunea se cere a fi întreagă, distinctă, progresivă, concisă, simplă și firească ; întreagă, prin cuprinderea subiectului discursului în toată amploarea lui; distinctă, evitîndu-se întrepătrunderea părților; concisă, bazată pe o expunere cît mai scurtă cu putință; simplă, urmare a neaglomerării diviziunilor și subdiviziunilor; firească, ea izvorînd din fondul însuși al discursului. Diviziunea se impune în discursurile de mai mare întindere. Nu este necesară, de exemplu, în discursurile scurte sau în discursurile în care oratorul nu dezvoltă decît o singură idee întrevăzută sub un singur aspect, ca și în anumite discursuri academice, în care oratorul, adresîndu-se unui auditoriu aparte, caută a-l cruța de detalii aride. Ex. de diviziune care întrunește toate aceste calități este aceea a lui Bossuet din discursul său despre justiție: „Justițiatrebuiesă fie atașată regulilor, altminteri ea este inegală în atitudinea ei; ea trebuie să cunoască adevărul și falsul în faptele ce-i sînt expuse, altminteri ea este oarbă în exercițiul ei; în sfîrșit, ea trebuie uneori să se mlădieze și să lase un locșor indulgenței, altminteri este excesivă și de neîndurat în asprimile ei. Statornicia o întărește în regule, prudența o luminează în acțiuni, bunătatea o ajută să îndure mizeriile și slăbiciunile; astfel prima o susține, a doua o aduce la îndeplinire, a treia o temperează; toate trei o fac perfectă și desăvîrșită prin ajutorul lor.” Multele diviziuni și subdiviziuni sînt evitate, ele putînd duce adesea la confuzie.

Intrare: diviziune
diviziune substantiv feminin
  • silabație: -zi-u-ne info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diviziune
  • diviziunea
plural
  • diviziuni
  • diviziunile
genitiv-dativ singular
  • diviziuni
  • diviziunii
plural
  • diviziuni
  • diviziunilor
vocativ singular
plural
divisiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • divisiune
  • divisiunea
plural
  • divisiuni
  • divisiunile
genitiv-dativ singular
  • divisiuni
  • divisiunii
plural
  • divisiuni
  • divisiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

diviziune, diviziunisubstantiv feminin

  • 1. Divizare, fragmentare, separare, împărțire. DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. concretizat Fragment sau unitate care se obține printr-o împărțire. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Diviziune administrativă. DLRLC
    • 1.2. Diviziunea muncii = împărțire a activității în ramuri sau operații specializate de sine stătătoare. DEX '09 DLRLC DN
    • 1.3. Diviziunea socială a muncii = împărțire a producției sociale pe ramuri de producție de sine stătătoare (industrie, agricultură etc.), având drept rezultat specializarea unor grupuri de producători în anumite ramuri. DEX '98 DLRLC
      • format_quote În ansamblul variatelor valori de întrebuințare sau corpuri de mărfuri își găsește expresia un ansamblu de munci utile tot atît de variate, care diferă după gen, specie, familie, subspecie, varietate – o diviziune socială a muncii. MARX, C. I 75. DLRLC
      • format_quote Diviziunea socială a muncii presupune dispersarea mijloacelor de producție în mîinile unui mare număr de producători de mărfuri, independenți unul de altul. MARX, C. I 333. DLRLC
    • 1.4. Diviziune celulară = mod de înmulțire a celulelor prin mitoză și amitoză. DN
  • 2. prin specializare Operație logică de împărțire a genului în specii. DEX '09 DEX '98 DN
  • 3. Linioară care indică o anumită valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de măsură; valoare care corespunde acestei linioare. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.