dol² sn [At: ALR II/I h. 174 / Pl: ~uri / E: doliu] (Olt) Doliu.

dol¹ sn [At: HELIADE, O. I, 385 / Pl: ~uri / E: fr dol, lat dolus] 1 (Înv) Înșelăciune. 2 (Jur) Acțiune făcută cu rea-credință, cu viclenie, pentru a determina pe cineva să încheie un contract nefavorabil sau să admită o clauză defavorabilă într-un contract. 3 (Pex) Fraudă.

DOL, doluri, s. n. (Jur.) Uneltire vicleană, făcută cu rea-credință, pentru a convinge pe cineva să încheie un contract nefavorabil sau să admită o clauză defavorabilă într-un contract.

DOL s.n. (Jur.) Orice mijloc viclean folosit pentru a determina pe cineva să încheie un contract care este în defavoarea lui. [< lat. dolus, cf. fr. dol].

DOL¹ s. n. (jur.) orice mijloc viclean folosit pentru a determina pe cineva să încheie un contract în defavoarea lui. (< fr. dol, lat. dolus)

DOL ~uri n. Acțiune frauduloasă întreprinsă cu scopul de a determina pe cineva să săvârșească un act juridic dubios. /<fr. dol, lat. dolus

dol n. Jur. înșelăciune, fraudă.

* dol n., pl. urĭ (lat. dolus). Jur. Fraudă, înșelăcĭune.

dol (jur.) s. n., pl. doluri

dol (jur.) s. n., pl. doluri

dol s. n., pl. doluri

DOL s. (JUR.) viclenie, rea-credință. (Condamnat pentru ~.)

DOL s. (JUR.) viclenie, rea-credință. (Condamnat pentru ~.)

DOL (< fr., lat.) s. n. (Dr.) Viciu de consimțământ constând în eroarea provocată uneia dintre părțile contractante, prin utilizarea de către cealaltă parte a unor mijloace viclene (acte de șiretenie, abilități sau mașinații) și în lipsa căreia partea nu ar fi încheiat contractul (d. principal) sau l-ar fi încheiat în condiții mai avantajoase pentru ea (d. accesoriu); viclenie.