dolofan, ~ă [At: (a. 1481) MIHĂILĂ, D. 96 / V: (înv) ~lfen, dulf~, (reg) to~, doroftei sm / Pl: ~i, ~e / E: nct] 1 a (D. copii sau pui de animale; pex, d. părți ale corpului lor; șhp) Durduliu. 2 smf Copil durduliu. 3 smf Pui de animal durduliu. 4 a (D. obiecte) Care are dimensiuni peste cele normale. 5 a (Îvp; d. copii și animale) Care a trecut de prima vârstă a copilăriei. 6 sm (Înv; Trs; îf dolfan) Om bogat, fruntaș în satul lui.

DOLOFAN, -Ă, dolofani, -e, adj. (Mai ales despre copii și despre unele animale mici) Grăsuliu, durduliu, rotofei. Pe mine mă cheamă Aftanasie, glăsui cel mare și dolofan c-o voce femeiască. SADOVEANU, Z. C. 110. Să-mi faci rost de-un miel – știi colea, mai dolofan, că am mîne musafiri la masă. STĂNOIU, C. I. 76. Născu un dolofan de copil. ISPIRESCU, L. 97. ◊ Fig. Cînd erau bani în casă, tata cumpăra cîteva pîini dolofane și-aveați pentru o săptămînă. PAS, Z. I 139. Am suit, mai întîi, un munte turtit și dolofan. GALACTION, O. I 345. ◊ (Substantivat) Copiii lor cresc ca dolofanii, vînjoși, sprinteni și pepenoși. DELAVRANCEA, S. 31.

DOLOFAN ~ă (~i, ~e) Care are forme pline și rotunjite; durduliu; rotofei. /Orig. nec.

dolofan a. gros și gras: un dolofan de copil ISP. [Mold. și Tr. dolfan, fruntaș, avut: lit. gras ca un delfin (v. dolf)].

dolofán, -ă s. și adj. (cp. cu toltoașă, cu doldora și cu vsl. dolŭfinŭ, delfin. P. sufix, cp. cu moc-ofan). Fam. Grăsuț, durduliŭ: un dolofan de copil, un copil dolofan.

dolfan a vz dolofan

dolofancă af [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~ce / E: dolofan + -că] (Mun, d. femei) Puternică și cu forme pline.

doroftei sm vz dolofan

dolofan adj. m., pl. dolofani; f. dolofană, pl. dolofane

dolofan adj. m., pl. dolofani; f. dolofană, pl. dolofane

dolofan adj. m., pl. dolofani; f. sg. dolofană, pl. dolofane

DOLOFAN adj. v. grăsuț.

DOLOFAN adj. bucălai, bucălat, durduliu, grăsan, grăsuliu, grăsuț, plin, rotofei, rotund, (reg.) brusnat, bucăliu, durd, (prin Olt.) vîrlav. (Copil ~.)