drămuire¹ sf [At: JIPESCU, ap. TDRG / Pl: ~ri / E: drămui¹] 1 (Înv) Măsurare cu dramul¹ (1) Si: drămăluire (1), drămăluit¹ (1), drămuială¹ (1), drămuit¹ (1). 2 (Pex) Măsurare cu precizie a unui material, a unei substanțe etc. Si: drămăluire (2), drămăluit¹ (2), drămuială¹ (1), drămuit¹ (2). 3 Alegere efectuată cu o matură chibzuință și în amănunt. Si: drămăluire (3), drămăluit¹ (3), drămuială¹ (3), drămuit¹ (3). 4 (Fig) Evaluare atentă Si: drămăluire (4), drămăluit¹ (4), drămuială¹ (4), drămuit¹ (4). 5 (Fig) Ezitare între mai multe opțiuni Si: drămăluire (5), drămăluit¹ (5), drămuială¹ (5), drămuit¹ (5). 6 Studiere atentă a unei persoane pentru a-și da seama de valoarea, de intențiile acesteia Si: drămuială¹ (6), drămuit¹ (6). 7 A folosi cu multă atenție cuvinte, expresii Si: drămuială¹ (7), drămuit¹ (7).

drămuire² sf [At: CIAUȘANU, V. / Pl: ~ri / E: drămui²] (Reg) 1 Drăcuială (1). 2 Mustrare aspră Si: drămuială² (2), drămuit² (2).

DRĂMUIRE s. f. Acțiunea de a drămui; cîntărire cu precizie, cumpănire, prețuire. [Pe țăran] îl asuprește la socoteală și la drămuire cîrciumarul. La TDRG.

dremuire sf vz drămuire²

!drămuire s. f., g.-d. art. drămuirii; pl. drămuiri

drămuire s. f., g.-d. art. drămuirii

drămuire s. f., g.-d. art. drămuirii

DRĂMUIRE s. drămăluire. (~ unei mărfi.)

DRĂMUIRE s. v. chibzuire, deliberare, gândire, judecare.

DRĂMUIRE s. drămăluire. (~ unei mărfi.)

drămuire s. v. CHIBZUIRE. DELIBERARE. GÎNDIRE. JUDECARE.