DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

drag, ~ă [At: COD. VOR. 190 / Pl: ~agi, ~age / E: vsl драгу] 1 a (Înv) Scump. 2 a Neprețuit pentru cineva care îl iubește. 3 a (Înv; îe) A-i fi cuiva ~ a... sau să... A-i plăcea cuiva mult să facă ceva. 4 a (Înv; îae) A se simți atras spre ceva. 5 a (Pop; îe) A-i cădea ~ (cuiva) A trezi dragostea cuiva. 6 a (Pop; îe) A prinde ~ de (sau pe) cineva A se îndrăgosti (de cineva). 7 a (Pop; îe) A avea (pe cineva) ~ A iubi (pe cineva). 8 a (Reg; îe) A se avea ~agi A se iubi unul pe altul. 9 a (Îe) Când ți-e lumea (sau viața) mai ~ă Se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută, atunci când totul mergea bine. 10 a (Pop; îe) ~ă Doamne Vorba vine. 11 sf (Fam) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite. 12 smf (Fam) Termen folosit când se vorbește despre o persoană iubită. 13 smf (Fam; adesea irn) Termen generic de adresare. 14 a Care exprimă iubire, prețuire. 15 a Care este plin de afecțiune. 16 a Plăcut ochiului. 17 a (Îe) Cu ~ă inimă Din toată inima. 18 a (Îae) Cu multă plăcere. 19 a (Înv; îe) Cu ~ă voie De bună voie. 20 a (Înv; îae) Cu plăcere. 21 smf Persoană care iubește pe cineva Si: iubit, (pop) mândru. 22 sn (Pop) Dragoste (1). 23 sn (Îlav) Cu (mare, mult, atât etc.) ~ Cu iubire. 24 sn (Îal) Cu (multă) plăcere. 25 sn (Îrg; îal) Cu blândețe. 26 sn (Pop; îlav) Cu tot ~ul Cu toată plăcerea. 27 sn (Îrg; îal) Cu tot dinadinsul. 28 sn (Îrg; îlav) În ~ul lelii Fără rost. 29 sn (Pfm; îlpp) De ~ul... Pentru. 30-31 sn (Îal) Din dragoste sau din prietenie pentru cineva. 32 sn (Pop; îe) (A fi sau a-i fi) mai mare ~ul (să...) (A fi sau a resimți) mare plăcere (să...). 33 sf (Pop; îcs) ~ă și iar ~ă Dans popular nedefinit mai de aproape. 34 sf (Pop; îacs) Melodie după care se execută dansul „dragă și iar dragă” (33). 35 sf (Bot; reg; îc) ~ă-Mărioară Papucul-domnișoarei (Impatiens sultani).

DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DRAG², -Ă, dragi, adj. 1. (Despre persoane sau lucruri) Iubit, scump, neprețuit. Dar dintr-al prinților șirag, Cîți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. COȘBUC, P. I 54. ◊ (Mai ales construit cu verbul «a fi» și cu dativul pronumelui personal conjunct) Mi-a fost viața dragă. CAMILAR, N. I 141. Ea rîde-n plînsul meu! Dar ea atîta știe! Eu știu: Mi-e dragă și n-aș vrea să-mi fie dragă, Dar dragă dacă nu mi-ar fi, aș vrea să-mi fie! COȘBUC, P. I 174. [Îi] erau dragi cărțile. NEGRUZZI, S. I 81. ◊ (Cu altă construcție) Eram dragă la oricine, Iar acum fug toți de mine. ALECSANDRI, T. I 339. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag să... = a-i plăcea mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Îi era drag să învețe și el meșteșugul albinăritului. SADOVEANU, P. M. 50. Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască, Caprele să rătăcească Prin pădurile de fag! COȘBUC, P. II 167. Niciodată nu găsise o cameră să-i placă, să-i fie drag să stea acasă. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. A cădea drag (cuiva) v. cădea. A avea (pe cineva) drag = a iubi (pe cineva). Vai de mine, ce să fac... Că n-am pe nimenea drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208. Spune-mi, bade, din inimă, Bagă-mi maică-ta vreo vină? – Eu îți spui de la inimă Că nu-ți bagă nici o vină... Ci te are Dragă tare! id. ib. 271. A se avea dragi = a se iubi unul pe altul. Se aveau dragi de multă vreme. A prinde (pe cineva) drag = a se îndrăgosti (de cineva). Las’să văd și cum se leagă Dragostea – dar știu eu bine!... Hai, mă prind feciorii dragă Și pe mine! COȘBUC, P. I 104. A-i fi drag (cuiva) ca ochii din cap v. ochi. A-i fi drag (cuiva) ca sarea în ochi v. sare. Cînd ți-e lumea mai dragă (atunci se întîmplă ceva neplăcut) = cînd ești mai fericit, cînd te simți mai bine (atunci ești contrariat de ceva). ◊ (Adverbial) Priveam în juru-mi noroadele albastre, albe și gălbioare, roșii și cafenii, care-și trăiau atît de drag ziua lor. GALACTION, O. I 39. ◊ (Substantivat) Stai liniștită, draga mamei. BUJOR, S. 49. Dobîndi un drag de copilaș. ISPIRESCU, L. 41. S-alerge-acum aice Dragul mîndrei, Făt-Frumos. ALECSANDRI, P. A. 37. (Ironic) Mai mîncă... o dragă de bătaie. RETEGANUL, P. III 29. ◊ (Cu un vocativ sg., în forma feminină pentru amîndouă genurile; adesea cu sens atenuat) Dragă codrule, te las... Plec pe căi străine. IOSIF, P. 54. Ei, jupîneșică dragă, asta nu se poate spune. CREANGĂ, P. 122. Traiul lumii, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l. EMINESCU, O. I 102. (În expr.) Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa, chipurile. Și ne punem, dragă doamne, la învățat. CREANGĂ, A. 110. Pune mîna pe capu ei, ca și cum, dragă doamne, o ar descînta. EMINESCU, L. P. 201. ♦ (Substantivat, familiar, la vocativ, în forma feminină pentru amîndouă genurile) Termen de afecțiune cu care te adresezi cuiva. E-un miros de brad, mă dragă, de te amețește. CAMIL PETRESCU, T. I 41. Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii. EMINESCU, O. I 100. ◊ (Rar la masculin) Apoi uite, dragule, că ai scos producție frumoasă. DAVIDOGLU, M. 42. 2. Plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Și Ținteș cel cu trainic rost Cu Lia lui sosit a fost... Și alții, doamne! Drag alint De trupuri prinse-n mărgărint! COȘBUC, P. I 55. Aminte să-ți aduci De-ale noastre vorbe dulci, De-ale noastre dragi cuvinte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 267. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, din toată inima, foarte bucuros. Vă poftim cu dragă inimă la sărăcia noastră. SADOVEANU, Z. C. 34.

DRAG² ~gă (~gi) 1) și substantival (despre persoane) Care este (foarte) scump; la care cineva ține (foarte) mult; iubit. ◊ A-i fi cuiva ~ ca ochii din cap a iubi pe cineva foarte mult. A-i fi ~ ca sarea-n ochi a nu putea suferi pe cineva. Când ți-e lumea mai ~gă când ți-e mai bine; când ești mai fericit. 2) Care produce plăcere; plăcut. /<sl. dragu

drag a. prea iubit, scump: dragii mei copii; a-i fi drag, a iubi mult pe cineva, a avea mare plăcere pentru ceva: ți-era drag să te uiți la el. [Slav. DRAGŬ, scump, prețios]. ║ n. iubire mare: mor de dragul tău.

drag, -ă adj., f. pl. ĭ (vsl. dragŭ, bg. sîrg. drag, de unde și ung. drága, scump). Iubit, simpatic: dragiĭ meĭ copiĭ. Mĭ-e drag, îl, o iubesc. Mĭ-e drag să mă uĭt la el, ĭmi place. Drag ca ochiĭ din cap, foarte drag. A face cu dragă inimă, cu toată dispozițiunea. Cînd țĭ-e lumea maĭ dragă, cînd eștĭ maĭ fericit; cînd aĭ maĭ mare nevoĭe. Dragă! termin de gingășie invariabil uzitat numaĭ la voc. singular adresat indiferent bărbaților saŭ femeilor: Dragă Ioane, Marie; dragă tată, mamă. Dragă Doamne (scumpe Dumnezeule), expresiune ironică îld. „ca să zicem așa, așa zicînd”?: avem un prefect, dragă Doamne! Cu drag, cu plăcere, cu bucurie: a munci cu drag. De dragu cuĭva, unuĭ lucru, p. plăcerea luĭ, din dragoste p. el.

a-drag av vz drag

AMICUS PLATO, SED MAGIS AMICA VERITAS (lat.) = Mi-e drag Platon, dar mai drag îmi este adevărul. Nu este de ajuns ca o părere să fie dată de cineva cunoscut, ci să corespundă și adevărului.

drag¹ adj. m., voc. drag (prieten ~)/dragă (~ prietene, frate ~), pl. dragi, art. dragii; f. dragă, g.-d. art. dragii (~ mele fiice), voc. dragă (prietenă ~, ~ prietenă), pl. dragi, art. dragile (~ mele fiice) (și: drag nouă)

drag¹ adj. m., voc. neart. drag, dragă (prieten drag, dragă prietene, frate dragă), pl. dragi, art. dragii; f. dragă, g.-d. art. dragii (~ mele fiice), pl. dragi, art. dragile (~ mele fiice)

drag adj. m., pl. dragi, art. dragii; f. dragă, g.-d. art. dragii, pl. dragi, art. dragile

drag, f. dragă, pl. dragi

DRAG adj., s. 1. adj. iubit, îndrăgit, scump, (fig.) dulce. (Ființă ~.) 2. s. iubit, scump. (~ul meu!) 3. adj. iubit, îndrăgit, scump. (Lucruri ~.) 4. adj. v. afectuos.

DRAG adj., s. 1. adj. iubit, scump, (fig.) dulce. (Ființă ~.) 2. s. iubit, scump. (~ meu!) 3. adj. iubit, îndrăgit, scump. (Lucruri ~.) 4. adj. afectuos, dezmierdător, drăgăstos, duios, iubitor, mîngîietor, tandru, (înv.) mîngîios, (fig.) cald. (Îi șoptea cuvinte ~.)

Drag ≠ urât

drag (dragă), adj. – Iubit, scump. Sl. dragŭ „prețios” (Mikosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 175; Cihac, II, 100); cf. bg., sb. drag, mag. drága. Vocativul m. sună dragă, ca f.; după Tiktin, această anomalie se explică prin proveniența din n. sl. drago. – Der. drag, s. n. (amor); drag, s. m. (iubit, îndrăgostit); drăgălaș, adj. (frumos, fermecător, încîntător); drăgălășenie (var. drăgălășie), s. f. (farmec, atracție, grație); drăguț, adj. (amabil; drăgălaș; s. m., îndrăgostit); drăgălău (var. sdrăngălău), s. m. (crai, curtezan), termen depreciativ, der cu un suf. expresiv (Iordan, BF, VII, 244); îndrăgi, vb. (a iubi); îndrăgosti, vb. refl. (a prinde drag de cineva). Aceleiași rădăcini pare a-i aparține Drăgaică, s. f. (larve; iele; sînziană, Galium Verum, plantă care protejează împotriva larvelor; sărbătoare de 24 iunie; dans tipic), care ar putea fi un eufemism bazat pe drag, cu suf. -oaică, ca strigoaică (etimon necunoscut, după Tiktin și Candrea; din bg. dragaika după Conev 58 și 104 și Scriban; dar cuvîntul bg. poate proveni din rom.). Drăgănele, s. f. pl. (farmece, atracție; varietate de struguri), provine din sb. draganela, dragunela, în privința celui de-al doilea sens, pare der. internă de la drag cu primul. Nu este clară der. de la dragavei, s. m. (măcriș, Rumex crispus); după Tiktin, ar fi în legătură cu sb. draga „vale”. Cf. dragoste.

DRAG (sec. 14), voievod din Maramureș, asociat fratelui său Balc. Fiul lui Sas. Ctitor al mănăstirii din Peri.

PATRIAE SOLUM OMNIBUS CARUM EST (lat.) pământul patriei este drag tuturora – Cicero, „In Catilinam”, IV, 7, 16.

Dem Menschen ist ein Mensch noch immer lieber, als ein Engel (germ. „Omului îi este totdeauna mai drag un om decît un înger”) Lessing, în poemul dramatic Nathan Înțeleptul (act. I, sc. 1) – Le rostește eroul principal în discuția pe care o are cu Daia despre creștini, evrei și musulmani, despre oameni în general. Cînd fata îi spune că templierul creștin parcă nici n-ar fi un pămîntean, ci un înger, Nathan îi răspunde: „Crede-mă, Daia, omului îi este mult mai iubit un om decît un înger...” (traducerea: Lucian Blaga). Cuvintele sînt folosite ca un elogiu adus omului și omeniei. LIT.

Patriae solum omnibus carum est (lat. „Pămîntul patriei e scump tuturor”) – Cicero, în Catilinare (IV, 7). LIT.

drag ca sarea-n ochi expr. nesuferit.