dragavei sm [At: GRECEANU, FL. 506 / V: (reg) ~el, drăgăvel / Pl: ~ / E: nct] 1 Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze dințate, lungi și înguste, folosită în alimentație și în medicina populară Si: (reg) ștevie creață, crestățele, hrenuț, limba-boului, măcrișul-calului (Rumex crispus). 2 (Pop; îe) Chef, Mărico-n ~? Se zice când cineva spune vorbe nepotrivite Si: hodoronc-tronc! 3 (Reg) Mâncare de dragavei (1). 4 Plantă cu tulpina ramificată, cu florile verzui sau gălbui dispuse în verticile Si: (reg) dragaveică, ștevie de baltă (Rumex palustris). 5 Plantă cu tulpina ramificată, cu florile dispuse în verticile, neînsoțite de foi Si: ștevie (Rumex sanguineus). 6 (Pop; îf drăgăvei) Plantă cu tulpina ramificată cu frunzele inferioare în formă de violină (Rumex pulcher). 7 (Reg) Măcrișul-calului (Rumex conglomeratus). 8 (Reg; lpl; îf drăgăvii) Spanac (Spinacia oleracea).

dragavei m. plantă ale cării frunze tinere, fierte, le mănâncă țăranul primăvara (Rumex crispus). [Derivat din drag, oarecum plantă prețioasă, căci cu sucul ei țăranul vindecă bubele (cf. serb. DRAGOVATI, a mângăia)].

dragavéĭ m. (sîrb.). Ban. Olt. Ștevie (rumex patientia ș.a.).

dragavel sm vz dragavei

drăgăvei sm vz dragavei

dragavei s. m., art. dragaveiul; pl. dragavei, art. dragaveii

dragavei s. m., art. dragaveiul; pl. dragavei

dragavei s. m., pl. dragavei

DRAGAVEI s. (BOT.) 1. (Rumex crispus) ștevie, (reg.) crestățea, hrenuț, limba-boului. 2. v. ștevie.

DRAGAVEI s. v. măcrișul calului, ștevie.

DRAGAVEI s. (BOT.) 1. (Rumex crispus) ștevie, (reg.) crestățea, hrenuț, limba-boului. 2. (Rumex palustris) dragaveică, ștevie, măcriș de apă.

dragavei s. v. MĂCRIȘUL CALULUI. ȘTEVIE.

DRAGAVÉI s. m. Plantă erbacee perenă, răspândită în Eurasia și America, de c. 50 cm lățime, cu flori bisexuate, mici, verzui, cu frunze lanceolate de 10-20 cm lungime, cu margini încrețite, comestibile (Rumex crispus).