14 definiții pentru dubi

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A tăbăci, a argăsi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. 2. Refl. (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. – Din ucr. dubyty.

dubí [At: DEX / Pzi: ~bésc / E: ucr дубть] (Reg) 1 vt A tăbăci. 2 vt (Îe) A pune (pe cineva) la ~t A băga (pe cineva) la închisoare. 3 vr (D. in, cânepă etc.) A se destrăma.

DUBÍ, dubesc, vb. IV. (Mold., Transilv.) 1. Tranz. (Cu privire la piei) A argăsi, a tăbăci. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. C-un director de agie Nu e lucru de glumit Căci el poate-ntr-o mînie Să te puie la dubit. ALECSANDRI, T. I 139. ♦ Fig. A bate. Mă dusei să cumpăr sare... Mă luară la-ntrebare, La dubit și scărmănare. MARIAN, S. 191. 2. Refl. (Despre plante, mai ales despre in, cînepă) A se muia, a se topi, a se destrăma, a dospi. Cînepa de toamnă... este lăsată astfel două sau trei zile ca să se dubească. PAMFILE, A. R. 173.

A DUBÍ ~ésc tranz. reg. 1) (piei de animale) A trata cu tananți pentru a da însușirile necesare; a tăbăci; a argăsi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a toropi; a stâlci; a stropși; a tăbăci; a făcălui; a ucide. 3) (plante textile) A ține în apă pentru a separa fibrele de tulpină; a topi; a mura. /<ucr. dybyty

dubì v. Mold. a tăbăci. [Rut. DUBITI, din dub, stejar, scoarța stejarului procurând substanța de argăsit].

dubésc v. tr. (rut. dubiti, rus. dubitĭ, d. dub, stejar, vsl. dombŭ, copac. V. dubă, dumbravă). Nord. Tăbăcesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dubi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubesc, imperf. 3 sg. dubea; conj. prez. 3 să dubească

dubí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dubésc, imperf. 3 sg. dubeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dubeáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dubí (dubésc, dubít), vb. – A argăsi, a tăbăci. Sl. (ceh., rus.) dubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 103), din sl. dąbŭ „arbore”, cf. dîmb, dubă, dumbravă. Miklosich, Lexicon, 162, derivă în mod ciudat cuvîntul rom. din sl. dlŭbsti „a scărpina”. – Der. nedubit, adj. (netăbăcit); dubeală, s. f. (substanță care tăbăcește); dubălar, s. m. (tăbăcar); dubălărie, s. f. (tăbăcărie); dubină, s. f. (subtanță care tăbăcește), pentru a cărui der. cf. Iordan, ZRPh., LVI, 320. Cuvinte folosite aproape exclusiv în Mold. și Bucov.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

dubí, dubesc, (dubdí), vb. tranz. – (reg.) 1. A argăsi, a tăbăci, a prelucra pielea animalelor pentru confecționarea unor obiecte (ALR, 1956: 531). 2. A vopsi (Maram. din dreapta Tisei). 3. (refl.) A se lovi, a se zgâria. – Din ucr. dubyty (Scriban, DEX, MDA) < dub „stejar”, substanța utilizată pentru argăsit se procură din scoarța stejarului (Șăineanu, Scriban).

dubí, dubesc, (dubdí), vb. tranz. – A argăsi, a tăbăci, a prelucra pielea animalelor pentru confecționarea unor obiecte (ALR 1956: 531). – Din ucr. dubyty.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

dubi, dubesc v. t. a aresta, a închide.

Intrare: dubi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dubi
  • dubire
  • dubit
  • dubitu‑
  • dubind
  • dubindu‑
singular plural
  • dubește
  • dubiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dubesc
(să)
  • dubesc
  • dubeam
  • dubii
  • dubisem
a II-a (tu)
  • dubești
(să)
  • dubești
  • dubeai
  • dubiși
  • dubiseși
a III-a (el, ea)
  • dubește
(să)
  • dubească
  • dubea
  • dubi
  • dubise
plural I (noi)
  • dubim
(să)
  • dubim
  • dubeam
  • dubirăm
  • dubiserăm
  • dubisem
a II-a (voi)
  • dubiți
(să)
  • dubiți
  • dubeați
  • dubirăți
  • dubiserăți
  • dubiseți
a III-a (ei, ele)
  • dubesc
(să)
  • dubească
  • dubeau
  • dubi
  • dubiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dubi, dubescverb

regional
  • 1. tranzitiv Argăsi, tăbăci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. figurat Bate. DLRLC
      sinonime: bate
      • format_quote Mă dusei să cumpăr sare... Mă luară la-ntrebare, La dubit și scărmănare. MARIAN, S. 191. DLRLC
    • chat_bubble A pune (pe cineva) la dubit = a băga (pe cineva) la închisoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote C-un director de agie Nu e lucru de glumit Căci el poate-ntr-o mînie Să te puie la dubit. ALECSANDRI, T. I 139. DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre in, cânepă etc.) A se muia, a se topi, a se destrăma. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cînepa de toamnă... este lăsată astfel două sau trei zile ca să se dubească. PAMFILE, A. R. 173. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.