18 definiții pentru dubiu

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUBIU, dubii, s. n. Îndoială, nesiguranță, lipsă de încredere. – Din lat. dubium.

dubiu2, ~ie a [At: ȘINCAI, HR. I, 392/26 / Pl: ~ii / E: lat dubius] (Îvr) Care este îndoielnic.

dubiu1 sn [At: DLR ms / Pl: ~ii / E: lat dubium] 1 Îndoială. 2 Nesiguranță.

DUBIU, dubii, s. n. Îndoială, nesiguranță, lipsă de încredere (față de cineva sau ceva). – Din lat. dubium.

DUBIU s. n. Îndoială, neîncredere, nesiguranță. Dac-oi ajunge eu la putere, precum sper și nu am dubiu, chiar și cînii au să umble pre strade cu covrigi în coadă. ALECSANDRI, T. 139. ◊ Expr. A fi (sau a sta) în dubiu = a sta la îndoială.

DUBIU s.n. Îndoială, neîncredere; nesiguranță. [Pron. -biu. / < lat. dubium].

DUBIU s. n. îndoială, neîncredere; nesiguranță. (< lat. dubium)

DUBIU ~i n. Lipsă de încredere. [Sil. du-biu] /<lat. dubium

dubiu n. 1. îndoială, nesiguranță; 2. scepticism.

* dúbiŭ, -ie adj. (lat. dubius, d. duo, doĭ, ca și rom. îndoĭelnic, d. doĭ). Dubios, problematic. S.n. Îndoĭală, nesiguranță: a sta (orĭ a fi) în dubiŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dubiu [biu pron. bĭu] s. n., art. dubiul; pl. dubii, art. dubiile (desp. -bi-i-)

dubiu [biu pron. bĭu] s. n., art. dubiul; pl. dubii, art. dubiile (-bi-i-)

dubiu s. n. [-biu pron. -biu], art. dubiul; pl. dubii, art. dubiile (sil. -bi-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DUBIU s. incertitudine, îndoială, neîncredere, nesiguranță, rezervă, scepticism, șovăială, șovăire, (astăzi rar) necredință, (înv.) aporie, îndoință. (Am o oarecare teamă și un ~ în privința...)

Dubiu ≠ certitudine, siguranță

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dubiu s. n.s. n. – Îndoială. Lat. dubium (sec. XIX). – Der. dubios, adj. (incert); dubitativ, adj. (care exprimă o îndoială); indubitabil, adj. (neîndoios).

Intrare: dubiu
  • pronunție: dubĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dubiu
  • dubiul
  • dubiu‑
plural
  • dubii
  • dubiile
genitiv-dativ singular
  • dubiu
  • dubiului
plural
  • dubii
  • dubiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dubiu, dubiisubstantiv neutru

  • 1. Lipsă de încredere. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Dac-oi ajunge eu la putere, precum sper și nu am dubiu, chiar și cînii au să umble pre strade cu covrigi în coadă. ALECSANDRI, T. 139. DLRLC
    • chat_bubble A fi (sau a sta) în dubiu = a sta la îndoială. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.