DUMNEZEIESC, -IASCĂ, dumnezeiești, adj. 1. Minunat, superb, splendid. Dar Eminescu nu cuprinse tot în stihurile lui dumnezeiești. BENIUC, V. 28. Vezi un chip dumnezeiesc într-o femeie La care eu nu găsesc decît însușiri de rînd. CAMIL PETRESCU, T. III 450. 2. (Bis.) Al lui dumnezeu (1); divin. ◊ Lăcaș dumnezeiesc = biserică. [Iașii] cu toate strălucitele-i lăcașuri dumnezeiești, rămăsese o așezare a orientului. SADOVEANU, Z. C. 79.

DUMNEZEIESC ~iască (~iești) 1) Care este considerat ca provenind de la Dumnezeu; divin 2) fig. Care se caracterizează printr-un înalt grad de desăvârșire într-o ierarhie de valori. 3) fig. Care este uimitor de frumos; splendid; celest. [Sil. -ze-iesc] /Dumnezeu + suf. ~esc

1) dumnezeĭésc, -ĭáscă adj. Divin, de la Dumnezeŭ.

dumnezăresc, ~ească a vz dumnezeesc

dumnezeesc, ~ească a [At: COD. VOR 168/4 / V: (înv) ~zăresc / Pl: ~eești / E: dumnezeu + -esc] 1 Care se referă la Dumnezeu. 2 Divin. 3 Care e dat de Dumnezeu. 4 Ca a lui Dumnezeu. 5 Privitor la Dumnezeu. 6 (D. oameni) Cucernic. 7 (D. oameni) Sfânt. corectat(ă)

dumnezeesc a. relativ la Dumnezeu, divin.

dumnezeiesc adj. m., f. dumnezeiască; pl. m. și f. dumnezeiești

dumnezeiesc adj. m., f. dumnezeiască; pl. m. și f. dumnezeiești

dumnezeiesc adj. m., f. dumnezeiască; pl. m. și f. dumnezeiești

dumnezeiesc, -zeiască.

DUMNEZEIESC adj. (BIS.) 1. v. divin. 2. v. providențial.

DUMNEZEIESC adj. v. minunat, splendid, superb.

dumnezeiesc adj. v. MINUNAT. SPLENDID. SUPERB.

DUMNEZEIESC adj. (BIS.) 1. ceresc, divin, sfînt, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sînt, (înv.) minunat, preaînalt. (Pronia ~.) 2. ceresc, divin, providențial. (Dar ~.)

To err is human, to forgive divine (engl. „A greși e omenesc, a ierta e dumnezeiesc”. – Alex, Pope, Eseu despre critică (III, 325). E o replică dată dictonului latin Errare humanum est (vezi). Dictonul spune în continuare că a persevera în greșeală e diabolic. Poetul englez Pope, influențat de doctrina optimistă a lui Leibnitz, susține că a ierta greșelile e o faptă dumnezeiască. Voltaire, în Discurs despre om (II), face și el o recomandare apropiată ca idee: Aime la vérité, mais pardonne à l’erreur. (Iubește adevărul, dar iartă greșeala). LIT.