11 definiții pentru durdui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

durdui1 [At: EMINESCU, P. 242 / Pzi: ~ésc, durdui / E: cf dudui] 1 vu A tuna. 2 vi A hurui. 3 vtf A zgudui.

durdui2 sn [At: CHEST. IV, 90/176 b / Pl: ~e / E: nct] (Reg) Mică ridicătură de pământ.

DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. Intranz. A dudui. Mîndrea avea cal bun și durduia pămîntul subt el. SANDU-ALDEA, U. P. 96. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți. EMINESCU, O. I 148. Trăsura noastră se auzea durduind... pe petrișul pîraielor. ALECSANDRI, C. 33. ♦ Tranz. A face să duduie, a zgudui, a cutremura. Tunurile bubuiau unul după altul, zbucnind fulgerător de repede, durduind ferecăturile cupolei, cutremurînd văzduhul. SANDU-ALDEA, U. P. 137.

durduì v. V. duruì: durduind sosiau călări EM.

dúrduĭ, a -í v. intr. (imitativ d. dur-dur, huĭetu pașilor greĭ și îndesațĭ. V. dîrdîĭ și duduĭ). Tropoĭesc îndesat, vorbind de o mulțime care vine, de o mașină care duduĭe ș.a.: mașina, pămîntu durduĭe.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

durdui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 durduie, imperf. 3 pl. durduiau; conj. prez. 3 să durduie

durdui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 durduie, imperf. 3 sg. durduia; conj. prez. 3 să durduie

durduí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. dúrduie, imperf. 3 sg. durduiá

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DURDUÍ vb. v. clătina, cutremura, dârdâi, dudui, tremura, zgudui.

durdui vb. v. CLĂTINA. CUTREMURA. DÎRDÎI. DUDUI. TREMURA. ZGUDUI.

Intrare: durdui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • durdui
  • durduire
  • durduit
  • durduitu‑
  • durduind
  • durduindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • durduie
(să)
  • durduie
  • durduia
  • durdui
  • durduise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • durduie
(să)
  • durduie
  • durduiau
  • durdui
  • durduiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

durduiverb

regional
  • 1. intranzitiv A dudui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mîndrea avea cal bun și durduia pămîntul subt el. SANDU-ALDEA, U. P. 96. DLRLC
    • format_quote Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți. EMINESCU, O. I 148. DLRLC
    • format_quote Trăsura noastră se auzea durduind... pe petrișul pîraielor. ALECSANDRI, C. 33. DLRLC
  • 2. tranzitiv factitiv Cutremura, zgudui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tunurile bubuiau unul după altul, zbucnind fulgerător de repede, durduind ferecăturile cupolei, cutremurînd văzduhul. SANDU-ALDEA, U. P. 137. DLRLC
etimologie:
  • cf. dudui DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.