dărâmat¹ sn [At: MDA ms / V: ~rm~ / Pl: ~uri / E: dărâma] 1-6 Dărâmare (1-6)

dărâmat², ~ă a [At: DA ms / V: (reg) ~rm~ / Pl: ~ați, ~e / E: dărâma] 1 Doborât². 2 (Fig) Distrus². 3 Prăbușit². 4 Ruinat². 5 (D. clădiri) Demolat². 6 (D. copaci) Cu ramurile, cu frunzele rupte.

dărmat¹ sn vz dărâmat

dărmat², ~ă a vz dărâmat

derănat, ~ă a vz dărâmat

DĂRÎMAT, -Ă, dărîmați, -te, adj. 1. Prăbușit, surpat, distrus, nimicit, ruinat. Trecătorul se rătăcea... printre garduri de nuiele, zăplazuri dărîmate, ziduri risipite. SADOVEANU, Z. C. 79. Rădăcini rămase în malurile dărîmate ca niște gheare de dihanie. GALACTION, O. I 107. Pe zidul dărîmat... crește în fiecare an o iederă. CAMIL PETRESCU, T. II 580. Vede casa-i părintească și cu strașinile-i late Pe sub care se agață cuiburile dărîmate. MACEDONSKI, O. I 86. ◊ Fig. (Adverbial) Mai bine vînd pămîntul, vorbește dărîmat tata. STANCU, D. 99. ♦ (Despre construcții) Desfăcut cu îngrijire pentru a folosi din nou materialul. 2. (Despre copaci) Din care s-au tăiat, s-au rupt ramuri, frunze etc. – Variantă: (regional) dărmat, -ă adj.

DĂRMAT, -Ă adj. v. dărîmat.

DĂRÂMAT adj. 1. v. demolat. 2. dărăpănat, năruit, prăbușit, prăvălit, risipit, surpat, (pop.) hâit. (O veche construcție ~.)

DĂRÂMAT s. v. prăbușire.

DĂRÎMAT adj. dărăpănat, năruit, prăbușit, prăvălit, risipit, surpat, (pop.) hîit. (O construcție ~.)

DĂRÎMAT s. cădere, dărăpănare, dărîmare, năruire, năruit, prăbușire, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (~ unui zid.)