ECHIVOC, -Ă, echivoci, -ce, adj., echivocuri, s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor din canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

echivoc, ~ă [At: BUDAI-DELEANU în ȘA I, 287 / S și: ecui~ / V: (înv) ecvi~, (îvr) eci~ / Pl: ~oci, ~oce și ~uri, (înv) ~oace, (îvr) ~oce / E: fr équivoque] 1 a (D. un cuvânt, o expresie etc.) Care se poate interpreta în mai multe feluri Si: ambiguu. 2 a Care nu permite o interpretare sigură Si: neclar, confuz. 3 a Suspect. 4 a Îndoielnic. 5 a (D. o acțiune, purtare etc.) Necuviincios. 6-8 sn Expresie, atitudine, situație ambiguă. 9-10 sn Cuvânt sau propoziție cu dublu sens, dintre care unul este adesea obscen, grosolan. 11 sn Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor.

*ECHIVOC l. adj. 1 Care are două înțelesuri, în doi peri, care se poate tălmăci în două chipuri: cuvinte ~e; un răspuns ~ ¶ 3 În care nu se poate avea încredere, a cărui cinste sau purtare dă de bănuit: un om ~. II. (pl. -curi) sn. Înțeles echivoc; întrebuințare a unui cuvînt care se poate tălmăci în două chipuri [fr. équivoque].

ECHIVOC, -Ă, echivoci, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înțelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situație ambiguă. 2. S. n. Măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, exprimând cantitatea de informație care rămâne netransmisă din cauza perturbațiilor. – Din fr. équivoque, lat. aequivocus.

ECHIVOC¹, echivocuri, s. n. Expresie, atitudine, situație neclară, ambiguă, care se poate înțelege în mai multe feluri.

ECHIVOC², -Ă, echivoci, -e, adj. (Despre un cuvînt sau o expresie) Care se poate înțelege în mai multe chipuri, cu două înțelesuri, ambiguu. ♦ Care conține o notă necuviincioasă. ♦ (Despre o atitudine, un fapt, o privire etc.) Care dă de bănuit, îndoielnic, suspect. Tulpină schimbă cu Ema o privire echivocă. CAMIL PETRESCU, T. II 13.

ECHIVOC, -Ă adj. (Despre un cuvînt, o expresie) Care poate fi interpretat în mai multe feluri; ambiguu. ♦ Necuviincios. ♦ (Despre o acțiune, o purtare etc.) Îndoielnic, ambiguu, suspect. // s.n. Cuvînt, propoziție cu dublu sens, dintre care un sens este adesea obscen, grosolan; atitudine, purtare, situație neclară care are mai multe aspecte (dintre care unele sunt neplăcute). [< fr. équivoque, it. equivoco, cf. lat. aequus – egal, vox – voce].

ECHIVOC, -Ă I. adj. care poate fi interpretat în mai multe feluri; neprecis, neclar, confuz. ◊ (despre atitudine, purtare etc.) îndoielnic, ambiguu, suspect. II. s. n. 1. cuvânt, propoziție cu dublu sens, dintre care unul este adesea obscen, grosolan. ◊ ambiguitate. 2. (telec.) măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, reprezentând cantitatea de informație care rămâne netransmisă. (< fr. équivoque, lat. aequivocus)

ECHIVOC² ~uri n. 1) Cuvânt sau expresie cu sens ambiguu. 2) Lipsă de claritate, de precizie; ambiguitate. /< fr. équivoque, lat. aequivocus

ECHIVOC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) (despre cuvinte, expresii etc.) Care are mai multe sensuri; cu posibilitatea de a interpreta în mai multe feluri; ambiguu. 2) (despre acțiuni, purtări etc.) Care trezește îndoieli; care dă de bănuit; îndoielnic; dubios; suspect. /<fr. équivoque, lat. aequivocus

echivoc a. care poate avea un îndoit înțeles: răspuns echivoc.

*echivóc, -ócă adj. (fr. équivoque, d. lat. aequi-vocus, d. aequus, egal, și vox, voce). Cu doŭă înțelesurĭ: vorbă echivocă. Fig. Suspect: virtute echivocă. S. n., pl. urĭ. Frază cu doŭă înțelesurĭ, confuziune, situațiune ambiguă: a înlătura un echivoc. Adv. În mod echivoc.

ecivoc, ~ă a, sn vz echivoc

ecvivoc, ~ă a, sn vz echivoc

echivoc¹ adj. m., pl. echivoci; f. echivocă, pl. echivoce

echivoc¹ adj. m., pl. echivoci; f. echivocă, pl. echivoce

echivoc adj. m., pl. echivoci; f. sg. echivocă, pl. echivoce

echivoc, -vocă.

ECHIVOC adj., s. 1. adj. ambiguu, (livr.), amfibologic. (Exprimare ~.) 2. s. ambiguitate, (livr.) amfibolie. (~ul unei exprimări.) 3. adj. v. neclar. 4. adj. v. confuz. 5. adj. v. dubios.

ECHIVOC adj., s. 1. adj. ambiguu, (livr.), amfibologic. (Exprimare ~.) 2. s. ambiguitate, (livr.) amfibolie. (~ unei exprimări.) 3. adj. confuz, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, neprecis, obscur, (livr.) abscons. (O semnificație ~.) 4. adj. confuz, difuz, haotic, imprecis, indefinit, încîlcit, încurcat, neclar, nedefinit, nedeslușit, neînțeles, nelămurit, neprecis, obscur, tulbure, vag, (fig.) întunecat, nebulos, neguros. (O situație ~.) 5. adj. dubios, îndoielnic, necurat, suspect. (De o morală ~.)

Echivoc ≠ neîndoielnic, univoc

ECHIVOC, -Ă adj. (< fr. équivoque, it. equivoco, cf. lat. aequus – egal, vox – voce): în sintagmele cuvânt echivoc, expresie echivocă, exprimare echivocă și propoziție echivocă (v.).

ECHI- „egal, asemănător”. ◊ L. aequus „asemănător, egal” > fr. équi-, it. id., engl. id., germ. äqui- > rom. echi-. □ ~valent (v. -valent), adj., (despre figuri geometrice) egal ca arie cu o altă figură, fără a coincide ca formă; ~valv (v. -valv), adj., (despre moluște) cu valve egale ca mărime și formă; ~voc (v. -voc), adj., (despre un termen) care poate fi interpretat în mai multe feluri.