EFRACȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, pentru săvârșirea unei infracțiuni. [Var.: efracțiune s. f.] – Din fr. effraction.

efracție sf [At: COSTINESCU / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr effraction, lat effractio, -onis] 1 Spargere a unei uși, a unui dispozitiv de închidere, în vederea săvârșirii unei infracțiuni. 2 (Jur; îs) Furt prin (sau, înv, cu) ~ Furt prin spargere.

EFRACȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, ca mijloc pentru săvârșirea unei infracțiuni. [Var.: efracțiune s. f.] – Din fr. effraction.

EFRACȚIE s. f. Spargere a unei uși, broaște, ferestre etc. făcută cu scopul de a jefui. ◊ (Jur.) Furt prin efracție = furt prin spargere.

EFRACȚIE s.f. Spargere făcută cu intenția de a fura. [Gen. -iei, var. efracțiune s.f. / cf. fr. effraction, lat. effractio].

EFRACȚIE s. f. spargere cu intenția de a fura. (< fr. effraction, lat. effractio)

EFRACȚIE f. Forțare a unei încuietori pentru a săvârși o infracțiune. [G.-D. efracției; Sil. e-frac-ți-e] /<fr. effraction

efracțiune sf vz efracție

EFRACȚIUNE s.f. v. efracție.

efracțiune f. spargere făcută cu gândul de a fura.

efracțiúne f. (după fracțiune, d. lat. ef-fringere, fractum, a frînge, a sparge; fr. effraction). Jur. Spargere făcută cu intențiunea de a fura: furtu cu efracțiune e calificat ca crimă. – Și -ácție.

efracție (desp. e-frac-ți-e) s. f., art. efracția (desp. -ți-a), g.-d. art. efracției; pl. efracții, art. efracțiile (desp. -ți-i-)

efracție (e-frac-ți-e) s. f., art. efracția (-ți-a), g.-d. art. efracției; pl. efracții, art. efracțiile (-ți-i-)

efracție s. f. → fracție

efracție