egoist, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, T. 363 / Pl: ~iști, ~e, (îvr) ~i sm / E: fr égoïste] 1-2 smf, a (Persoană) care manifestă egoism (1). 3 a (D. grupuri sociale, clase sociale etc.) Care manifestă o tendință exclusivistă de satisfacere a intereselor de grup. 4 a (D. sentimentele, manifestările oamenilor) Care denotă, care trădează egoism (1). 5 smf Persoană care își acordă o importanță exagerată, care vorbește mereu despre sine.

EGOIST, -Ă, egoiști, -ste, adj. (Despre persoane) Stăpînit de egoism; (despre manifestări ale persoanelor) determinat de egoism. Un artist care plînge durerea lui și nu vede durerile altora e un artist egoist. GHEREA, ST. CR. III 89. Interesele egoiste ale proprietarilor aduseră ruinarea acestor țări. BĂLCESCU, O. I 142. ◊ (Substantivat) I-am spus că el însuși este un egoist ș-un vanitos bolnav, cînd își închipuie că are dreptul să facă pe dezgustatul. VLAHUȚĂ, O. A. 434.

EGOIST, -Ă adj., s.m. și f. (Om) dominat de egoism. [Pron. -go-ist. / cf. fr. egoïste, it. egoista].

EGOIST, -Ă adj., s. m. f. (om) dominat de egoism. (< fr. égoïste)

EGOIST ~stă (~ști, ~ste) 1) Care ține de egoism; propriu egoismului. Interese ~ste. 3) și substantival Care este pătruns de egoism; plin de egoism. /<fr. egoïste, lat. egoismus

egoist m. cel ce nu se gândește decât la sine.

*egoíst, -ă s. și adj. (d. lat. égo, eŭ). Care are vițĭu egoizmuluĭ: Jidanu e foarte egoist.

egoist (caracterizat prin egoism) adj. m., s. m., pl. egoiști; adj. f., s. f. egoistă, pl. egoiste

egoist (caracterizat prin egoism) adj. m., s. m., pl. egoiști; adj. f., s. f. egoistă, pl. egoiste

egoist adj. m., pl. egoiști; f. sg. egoistă, pl. egoiste

EGOIST adj. meschin. (Interese ~.)

EGOIST adj. meschin. (Interese ~.)

Egoist ≠ altruist, mărinimos