EMANA, eman, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a răspândi un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-și avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.

emana [At: NEGULICI / Pzi: eman și (înv) emanez / E: fr émaner, lat emano, -are] 1 vi (D. hotărâri, legi, acte, documente etc.) A veni de la ceva sau cineva Si: a proveni. 2 vi (Înv) A-și avea originea Si: a izvorî. 3 vi (D. mirosuri, gaze, căldură etc.) A ieși din ceva sau cineva. 4 vt (C.i. mirosuri, gaze, căldură etc.) A răspândi în mediul înconjurător Si: a degaja, a exala, a iradia, a împrăștia. 5 vt A emite (2).

EMANA, eman, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a împrăștia un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-și avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.

EMANA, eman, vb. I. 1. Tranz. A degaja. Florile emană parfum. 2. Intranz. A proveni, a veni de la..., a izvorî, a-și avea originea. Decizia emană de la minister. ▭ Societatea Academică și-a făcut iluziune cum că dînsa va putea în fiecare sesiune anuală să revază și să corecteze lucrarea de peste an a comisiunii emanate din sînu-i. ODOBESCU, S. II 388.

EMANA vb. I. 1. tr. A degaja, a exala. 2. intr. A proveni, a-și trage originea. [P.i. eman și -nez. / < fr. émaner, it., lat. emanare].

EMANA vb. I. tr. 1. a degaja un gaz, un miros etc.; a exala. 2. a transmite, a remite. II. intr. 1. a proveni, a-și avea originea. 2. a (se) produce. (< fr. émaner, lat. emanare)

emana vb. I (Termen folosit frecvent după decembrie 1989, de obicei cu sens ironic, depreciativ) ♦ 1. A apărea, a irumpe ◊ „[...] și-au făcut apariția un număr mare de forțe de ordine [...] trupe de jandarmi, cu scuturi și căști, veniți simultan din două părți (Colțea, respectiv Batiște), care au emanat în piață [...]” R.l. 24 IV 91 p. 1. **2. A transmite, a remite ◊ „Într-un răspuns remis spre publicare [...] vioiul serviciu de presă al S.R.I. declară că nici un dosar nu a emanat din arhivele sale spre revistele controlate de (foști) securiști.” Caț. 1724 XII 91 p. 3. ♦ 3. A (se) produce, a (se) concretiza ◊ „Astfel, gândirea economiștilor de la această întreprindere a emanat în [...] hârtie Ediție tip C, mai scumpă decât cea clasică cu 163 la sută.” Contrast V 91 p. 2. **4. A naște ◊ „Maria [...] emanându-l din pântece pe fiul [...] cel dintâi [...]” Caț. 46/91 p. 4 (formal din fr. emaner; D. Urițescu CV 5355)

A EMANA eman 1. tranz. (mirosuri, gaze, vapori) A împrăștia în toate părțile; a face să cuprindă spații tot mai largi; a degaja; a exala. 2. intranz. A-și trage originea; a avea o anumită origine; a proveni; a deriva. Decretul emană de la guvern. /<fr. émaner, lat. emanare

emanà v. 1. a se scurge, a se exala din: parfumul ce emană din flori; 2. a proveni, a-și trage originea: orice ființă emană dela Ființa supremă.

*emán și -éz, a -á v. intr. (lat. e-máno, -áre). Provin, ĭes, decurg: toate lucrurile și ființele emană de la Dumnezeŭ. V. tr. Scot, răspîndesc: florile emană miros.

emana (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. eman, 3 emană; conj. prez. 1 sg. să eman, 3 să emane

emana (a ~) vb., ind. prez. 3 emană

emana vb., ind. prez. 1 sg. eman, 3 sg. și pl. emană

eman, -nă 3.

EMANA vb. 1. a degaja, a emite, a exala, a împrăștia, a răspândi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.) 2. v. degaja. 3. a proveni, (fig.) a izvorî. (Decretul ~ de la puterea legiuitoare.)

EMANA vb. 1. a degaja, a emite, a exala, a împrăștia, a răspîndi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.) 2. a degaja, a dezvolta, a emite, a produce, a radia. (O sursă care ~ căldură.) 3. a proveni, (fig.) a izvorî. (Decretul ~ de la puterea legiuitoare.)