enalagă sf [At: EUSTATEVICI, GR. RUM. 106/12 / V: (înv) ~aghi, (îvr) ~agiu sn / Pl: (rar) ~age / E: fr énallage, ngr εναλαγή] Figură de stil care constă în schimbarea unui element al discursului cu altul, în utilizarea unei forme gramaticale în locul alteia, a unui substantiv comun în locul unui substantiv propriu etc.

ENALAGĂ s.f. (Lit.) Figură de stil care constă în schimbarea unui element al discursului cu un altul. [Cf. it. enallage, lat., gr. enallage].

ENALAGĂ s. n. figură de stil care constă în schimbarea unui element al discursului cu un altul. (< fr., gr. enallage)

*enalágă f., pl. e (vgr. enallagé, schimbare; lat. enállage. V. ipalagă și paralaghie. Gram. O figură sintactică care consistă în întrebuințarea unuĭ nume propriŭ îld. unu comun, ca: Cartaginezu îld. Hanibal.

enalaghi sn vz enalagă

enalagiu sn vz enalagă

enalagă s. f., g.-d. art. enalagei; pl. enalage

enalagă s. f., g.-d. art. enalagei; pl. enalage

enalagă s. f., g.-d. art. enalagei; pl. enalage

enalagă (gr. enallage „schimbare”), figură de stil (A) care constă în: a) substituirea între timpuri și moduri; ex. imperfect indicativ în locul optativului perfect: „Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt.” (Eminescu); b) transfer metonimic al adjectivului: „Umbra verde clarobscură, verdea-ntunecime a pădurii.” (Eminescu)