ENCLITIC, -Ă, enclitici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este legat de un cuvânt precedent, cu care alcătuiește o unitate, fiind lipsit de accent propriu. ◊ Articol enclitic = articol hotărât care se atașează la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. enclitique, lat. encliticus.

enclitic, ~ă [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr enclitique, lat encliticus] 1 a (Grm; d. unele articole și unele pronume; îoc proclitic) Care este legat de un cuvânt precedent făcând corp (comun) cu el și fiind lipsit de accent propriu. 2-3 sn, a (Articol hotărât) care se așază la sfârșitul unui cuvânt. 4 a (Pex) Care se obține prin encliză. 5 a (Pex) Specific enclizei.

ENCLITIC, -Ă, enclitici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este legat de un cuvânt precedent, făcând corp cu el și fiind lipsit de accent propriu. ◊ Articol enclitic = articol hotărât care se așază la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. enclitique, lat. encliticus.

ENCLITIC,-Ă, enclitici,-e, adj. (Gram.; despre cuvinte) Care este legat de un cuvînt precedent, făcînd corp cu el, și nu are accent propriu. În «ducîndu-mă», pronumele «mă» e enclitic. ◊ Articol enclitic = articol hotărît pus la sfîrșitul unui cuvînt. În cuvîntul «omul», «l» e articol enclitic.

ENCLITIC, -Ă adj. (Despre cuvinte) Care se leagă de un cuvînt precedent, făcînd cu el o unitate și fiind lipsit de accent propriu. ◊ Articol enclitic = articol hotărît care se așază la sfîrșitul unui cuvînt. [Cf. fr. enclitique, lat. encliticus, gr. enklitikos – înclinat].

ENCLITIC, -Ă adj. (despre cuvinte, articole hotărâte, sufixe, desinențe) care se atașează la un cuvânt precedent, cu care formează o unitate, lipsit de accent propriu. (< fr. enclitique, lat. encliticus, gr. enklitikos)

ENCLITIC ~că (~ci, ~ce) (despre unități de limbă) Care se atașează la un cuvânt precedent, formând împreună cu acesta o unitate. Articol ~. [Sil. en-cli-] /<fr. enclitique, lat. encliticus

enclitic a. se zice de vorbele lipsite de ton și care se reazimă pe vorba anterioară, ex. văzându-te, spune-i!

*enclític, -ă adj. (vgr. egklitikós). Gram. Se zice despre un cuvînt care se leagă de cel precedent și n’are accent propriŭ, ca îl, ne în prinde-l, ascultă-ne. V. proclitic.

enclitic adj. m., pl. enclitici; f. enclitică, pl. enclitice

enclitic adj. m., pl. enclitici; f. enclitică, pl. enclitice

enclitic adj. m., pl. enclitici; f. sg. enclitică, pl. enclitice

ENCLITIC adj. 1. v. hotărât. 2. v. postpus.

ENCLITIC adj. (GRAM.) 1. definit, hotărît. (Articol ~.) 2. postpus, (rar) postpozitlv. (Poziția ~ a unui articol.)

Enclitic ≠ proclitic

ENCLITIC, -Ă adj. (cf. fr. enclitique, lat. encliticus, gr. onklitikos – înclinat): în sintagmele afix enclitic, articol enclitic și determinant enclitic (v.).