enervare sf [At: NEP. VIND. 3/17 / Pl: ~vări / E: enerva] 1 (Îvr) Epuizare. 2 Iritare. 3 (Med) Enervație.

ENERVARE, enervări, s. f. Tensiune nervoasă caracterizată prin neliniște, nerăbdare, agitație; iritare. V. agasare. Adunase în ea atîta neliniște, enervare, încordare mocnită și frică. DUMITRIU, B. F. 116. O ușoară enervare începea să coprindă trupa de atîta lungă așteptare. D. ZAMFIRESCU, R. 258.

ENERVARE s.f. 1. Acțiunea de a (se) enerva și rezultatul ei; iritare, înfuriere. 2. (Med.) Enervație. [< enerva].

ENERVARE ~ări f. 1) v. A ENERVA și A SE ENERVA. 2) Tensiune nervoasă manifestată prin neliniște; agitație; nerăbdare. /v. a enerva

enervare f. 1. Med. mare slăbiciune; 2. starea celui enervat.

*enervațiúne f. (lat. enervátio, -ónis). Slăbirea nervilor. Fig. Perderea răbdăriĭ, iritare. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

enervare (iritare) s. f., g.-d. art. enervării; pl. enervări

enervare (iritare) s. f., g.-d. art. enervării; pl. enervări

enervare s. f., g.-d. art. enervării; pl. enervări

ENERVARE s. 1. agasare, iritare, plictisire, sâcâială, sâcâire, (livr.) tracasare, (pop.) zădărâre. (~ cuiva cu tot felul de fleacuri.) 2. v. nervozitate.

ENERVARE s. 1. agasare, iritare, plictisire, sîcîială, sîcîire, (livr.) tracasare, (pop.) zădărîre. (~ cuiva cu tot felul de fleacuri.) 2. irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, necaz, nervozitate, supărare, surescitabilitate, surescitare, (pop.) năduf. (Stare de ~ trecătoare.)