enigmă sf [At: CUGETĂRI II, 39^v/23 / Pl: ~me / E: fr énigme, it enigma, lat aenigma] 1 (Asr) Ghicitoare. 2 Ceea ce este dificil de înțeles sau de explicat Si: secret, taină, mister. 3 Joc distractiv, în versuri, prezentându-se ca o ghicitoare Si: șaradă.

ENIGMĂ, enigme, s. f. Fapt de neînțeles, lucru greu de lămurit, ascuns; taină, mister. În călătoria aceasta a mea observ că mi se prezintă interesante enigme. SADOVEANU, Z. C. 201. Cînd ești enigma însăși a vieții mele-ntregi... Azi văd din a ta vorbă că nu mă înțelegi! EMINESCU, O. I 232. ♦ Ghicitoare, șaradă. Telegrama cu dezlegarea enigmei d-tale muzicale, sper c-ai primit-o. CARAGIALE, O. VII 175.

ENIGMĂ s.f. 1. Ghicitoare. 2. Lucru greu de înțeles, încîlcit, ascuns; taină, mister. 3. Joc distractiv, de obicei în versuri, prezentîndu-se ca o ghicitoare; șaradă. [< fr. énigme, it. enigma, cf. lat. aenigma].

ENIGMĂ s. f. 1. lucru greu de înțeles, de lămurit; taină, mister. ◊ ghicitoare. 2. joc distractiv (în versuri), ca o ghicitoare; șaradă. (< fr. énigme, lat. aenigma, gr. ainigma)

ENIGMĂ ~e f. Lucru, fenomen necunoscut sau greu de pătruns cu mintea omenească; mister; taină. /<fr. énigme, lat. aenigma

enigmă f. 1. expunerea unui lucru în termeni obscuri așa că trebue ghicit: cimilitură, ghicitoare; 2. fig. lucru greu de înțeles: enigma vieții EM.

*enígmă f., pl. e (vgr. ainigma). Gîcitoare, cimilitură. Fig. Lucru greŭ de înțeles: natura e o enigmă.

enigmă s. f., g.-d. art. enigmei; pl. enigme

enigmă s. f., g.-d. art. enigmei; pl. enigme

enigmă s. f., g.-d. art. enigmei; pl. enigme

ENIGMĂ s. v. ghicitoare.

ENIGMĂ s. v. mister.

ENIGMĂ s. mister, secret, taină, (rar) misteriozitate, (fig.) șaradă. (~ele naturii.)

enigmă s. v. GHICITOARE.