EROARE, erori, s. f. 1. Cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală. ◊ Expr. A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi. 2. Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ. ◊ Eroare judiciară = stabilire greșită a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 3. Diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi. – Din fr. erreur, lat. error, -oris.

eroare sf [At: HELIADE, D. J. 7/7 / Pl: erori / E: fr erreur, lat error, -oris] 1 Idee sau concepție falsă (generalizată) Si: iluzie, rătăcire. 2 Act al inteligenței care consideră adevărat ceea ce este fals și invers. 3 (Log; șîs) ~ logică Greșeală provenită din încălcarea regulilor unei demonstrații, care are drept consecință falsificarea concluziei. 4 Greșeală de interpretare sau de asociere a unei persoane, a unui fapt, a unei lucrări etc. 5 (Îe) A fi în ~ A greși în judecata sau aprecierea lucrurilor Si: a avea o concepție greșită. 6 (Îlv) A induce în ~ A sugera cuiva o concepție sau o părere falsă Si: a înșela. 7 (Flz) Reprezentare subiectivă sau imperfectă a realității, datorită limitelor cunoașterii umane. 8 (Jur) Reprezentare falsă a unei situații care poate servi drept cauză a anulării unei decizii sau a unui act. 9 (Jur; îs) ~ judiciară Stabilire greșită a faptelor într-un proces penal, ce poate duce la condamnări nedrepte. 10 (Jur; îs) ~ de drept Greșeală de interpretare a codului penal. 11 (Jur; îs) ~ de fapt Greșeală în interpretarea împrejurărilor materiale ale unui fapt. 12 Greșeală de informație în prezentarea unor fapte, în relatarea unor evenimente etc. Si: inexactitate. 13 Greșeală provenită din neatenție sau din întâmplare. 14 (Mat; Fiz; șîs ~ absolută) Diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea ei calculată sau măsurată, care se explică prin defectele metodelor folosite. 15 (Mat; Fiz; îs) ~ probabilă Diferență presupusă între datele obținute prin calcul și cele obținute prin experiență. 16 Acțiune regretabilă. 17 Greșeală de comportare socială Si: gafă. 18 (Rar) Defect moral. 19 (Artă) Greșeală de gust. 20 (Artă) Exces. corectat(ă)

*EROARE sf. 1 Părere sau doctrină greșită ¶ 2 Greșală: ~ de calcul ¶ 3 💫 Diferență între calcul și observație [fr.].

EROARE, erori, s. f. 1. Cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală. ◊ Expr. A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi. 2. Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ. ◊ Eroare juridică = greșită stabilire a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 3. Diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi. – Din fr. erreur, lat. error, -oris.

EROARE erori, s. f. 1. (În opoziție cu adevăr) Lipsă de concordanță între percepțiile noastre și realitatea obiectivă, confirmată de practică, a lucrurilor percepute; cunoștință greșită, falsă despre această realitate, idee, părere, opinie greșită (pe care cineva și-o formează sau o are din nebăgare de seamă, din lipsă de discernămînt etc.); ceea ce e greșit, greșeală. Adevărul și eroarea, ca și toate categoriile logice care se mișcă în antagonisme polare, au valabilitate absolută numai pentru un domeniu foarte limitat. ENGELS, A. 107. Mi-am închipuit că ai trecut peste drum la Caraiman. – Eroare. SEBASTIAN, T. 345. Pentru ce să nu combatem erorile răspîndite în public de reaua-credință sau de fanfaronada unora? ODOBESCU, S. III 48. ◊ Eroare probabilă = diferență probabilă între datele obținute printr-un calcul și cele obținute pe bază de experiență. ◊ Expr. A induce pe cineva în eroare = a face (pe cineva) să creadă sau să i se pară că ceva este altfel decît e în realitate; a înșela, a amăgi. 2. Diferența dintre valoarea unei mărimi și valoarea măsurată sau calculată a acestei mărimi.

EROARE s.f. 1. Greșeală, lipsă de concordanță între percepțiile noastre și realitatea obiectivă. ◊ A induce (pe cineva) în eroare = a amăgi, a înșela. 2. Diferența dintre valoarea unei mărimi și valoarea măsurată a acestei mărimi. [Gen. -orii. / cf. fr. erreur, it. errore, lat. error].

EROARE s. f. 1. lipsă de concordanță între percepții și realitatea obiectivă; cunoștință falsă, denaturată; greșeală. ♦ a induce (pe cineva) în ~ = a amăgi, a înșela. 2. (jur.) reprezentare greșită asupra unei situații de fapt, ori asupra existenței unui act normativ. 3. diferența dintre valoarea măsurată și cea reală a unei mărimi. (< fr. erreur, lat. error)

EROARE erori f. Încălcare inconștientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; greșeală; rătăcire; aberație. ◊ A induce (pe cineva) în ~ a înșela (pe cineva); a amăgi. [G.-D. erorii] /<fr. erreur, lat. error, ~oris

eroare f. 1. opiniune sau doctrină falsă; 2. greșală: eroare de calcul.

*eroáre f., pl. erorĭ (lat. érror, -óris, d. errare, a rătăci, a greși). Opiniune falsă. Greșală: eroare de calcul.

eroare s. f., g.-d. art. erorii; pl. erori

eroare s. f., g.-d. art. erorii; pl. erori

eroare s. f., g.-d. art. erorii; pl. erori

EROARE s. 1. v. greșeală. 2. v. gafă. 3. v. vină.

EROARE s. 1. greșeală, incorectitudine, inexactitate. (O ~ de calcul.) 2. abatere, culpabilitate, culpă, greșeală, păcat, vină, vinovăție, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. și reg.) teahnă, (reg.) greș, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (O ~ de mică importanță.)

Eroare ≠ adevăr

eroare (erori), s. f. – Greșeală. Lat. errorem (sec. XIX). – Der. eronat, adj., din fr. erroné.

EROARE. Subst. Eroare, greșeală, greș (înv. și reg.), abatere; păcat, vină, incorectitudine, inadvertență, inexactitate, neexactitate, neadevăr, aberație; absurditate; omisiune, lapsus, scăpare, carență, lipsă, lacună, hiat (fig.), scădere. Ilogism, paralogism, eroare logică. Gafă, boroboață (fam.), poznă, năsârîmbă (reg.), neghiobie. Failibilitate. Înșelăciune, înșelare, înșelătorie, amăgire, amăgeală. Adj. Eronat, greșit, inexact, incorect, fals, absurd, alogic, aberant, boacăn (fam.); omis, cu scăpări, cu lipsuri, cu lacune, cu carențe. Failibil. Înșelător, amăgitor. Vb. A face (a comite) o eroare, a greși, a păcătui, a face (a comite) o greșeală, a fi incorect. A omite, a face o omisiune, a scăpa, a avea carențe (lacune, scăderi), a se poticni. A face o gafă (boacănă, boroboață). A se înșela, a da greș, a da în bară (arg.), a (o) nimeri (a da) (ca Irimia) cu oiștea-n gard, a nimeri prost, a-și greși socotelile, a călca strîmb, a o scrînti. A induce (pe cineva) în eroare, a înșela, a amăgi. Adv. (În mod) eronat, greșit, incorect. Cu omisiuni, cu carențe, cu greșeli. V. defect, deformare, înșelătorie, nepricepere, prostie.

EROÁRE (< fr., lat.) s. f. 1. Iluzie a simțurilor, care provoacă decepție în planul conștiinței. ♦ Cunoștință sau idee falsă, inexactă în raport cu cu un fapt real sau cu o normă definită. ◊ Erori logice = erori provenite din încălcarea regulilor demonstrației, săvârșite intenționat (sofisme) sau neintenționat (paralogisme). ♦ Idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit, greșeală. 2. (GENET.) E. înnăscută de metabolism = defect ereditar enzimatic, prin mutație deficitară (Dorothy Garrod, 1908); orice tulburare biochimică determinată genetic, în care un defect enzimatic specific produce un bloc metabolic (Thompson și Thompson, 1967); eroare garrodiană. 3. (Dr.) Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt (e. de fapt) ori asupra existenței sau conținutului unui act normativ (e. de drept) și care, atunci când împiedică întâlnirea voinței părților contractante (e. obstacol), constituie o cauză de nulitate absolută a contractului, iar când alterează numai voința părților (e. viciu de consimțământ) constituie o cauză o cauză de nulitate relativă a contractului. ◊ E. comună = e. în care, aflându-se un număr însemnat de persoane, se produc efectele juridice corespunzătoare falsei reprezentări a realității. E. judiciară = stabilire greșită a faptelor dintr-un proces penal și care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 4. (FIZ.) E. medie = valoare medie a erorilor posibile. E. admisibilă = e. maximă admisă, astfel încât rezultatele obținute în urma activității supuse e. pot fi utile. E. absolută = valoarea absolută a diferenței dintre valoarea exactă a unei mărimi și cea obținută în urma unei măsurări sau a calcului. E. relativă = raportul dintre eroarea absolută și valoarea reală a mărimii respective. 5. Teoria erorilor = capitol al analizei numerice care studiază erorile și propagarea lor în calcule. 6. (EC.) Cont de erori (sau de așteptare) = cont în care sunt înregistrate toate e. acumulate până la închiderea bilanțului. ◊ Expr. Erori și omisiuni = formă de asigurare legată de angajamentul de a se acoperi pagube survenite în urma unor greșeli în practicarea anumitor profesii cu excepția celei medicale (inginerie, financiar-bancară etc.).