esențial, ~ă [At: IORGOVICI, O. 70/2 / V: (înv) ~ncial, esin~ / P: ~ți-al / Pl: ~i, ~e / E: fr essentiel, it essinziale, lat essentialis] 1 a Care există în mod absolut. 2 a Care constituie natura intimă a lucrurilor. 3 a (Med; îs) Maladie ~ă Maladie care nu are o cauză aparentă, exterioară și care nu decurge dintr-o stare maladivă definitivă. 4 a Care aparține esenței (3) Si: caracteristic, constructiv, intrinsec. 5 a Care se referă la esență (3) Si: caracteristic, constituitiv, intrinsec. 6 a Care este specific esenței (3) Si: caracteristic, constitutiv, intrinsec. 7 a Care provine de la esență (3) Si: caracteristic, constitutiv, intrinsec. 8 a (Îoc inutil) Care este absolut necesar Si: indispensabil, obligatoriu, inevitabil, imperios, vital. 9 a (Chm; înv; îs) Ulei ~ Esență (8). 10 (Blg; îs) Acizi (sau aminoacizi) (grași) ~i Acizi grași nesaturați care stimulează creșterea anumitor celule ale organismelor. 11 a (Blg; îs) Caractere ~e Caractere care exprimă particularitățile cele mai importante ale unei specii, ale unui gen etc. 12 a (Glg; îs) Minerale ~e Minerale necesare la constituirea rocilor. 13 a Care constituie partea cea mai importantă a naturii lucrurilor Si: capital, fundamental, principal. 14 av În esență. 15 sns (De obicei articulat) Ceea ce constitue punctul cel mai important. 16-19 sns Ceea ce se referă la esență (1-4). corectat(ă)

ESENȚIAL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie sau privește esența unui lucru, care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; fundamental, de prim ordin. Cu tot avîntul imaginației, stilul [din «Luceafărul»] e tot simplu, alcătuit din părțile esențiale și principale ale vorbirii. IBRĂILEANU, S. 131. – Pronunțat: -ți-al.

ESENȚIAL, -Ă adj. Care aparține esenței unui lucru; fundamental, primordial. [Pron. -ți-al. / cf. it. essenziale, fr. essentiel, lat. essentialis].

ESENȚIAL, -Ă adj. care ține de esența unui lucru, referitor la esență: fundamental, principal. (< fr. essentiel, lat. essentialis)

ESENȚIAL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de esență; care constituie esența unui fenomen sau a unui lucru; radical; elementar. 2) Care este de primă importanță; foarte important; principial; substanțial; primordial; cardinal; fundamental. [Sil. -ți-al] /<fr. essentiel, lat. essentialis

esențial a. 1. ce ține de esență; 2. indispensabil: calitate esențială. ║ n. lucru principal: uitați esențialul. ║ adv. 1. prin esență; 2. neapărat; 3. într’un grad foarte înalt.

*esențiál, -ă adj. (lat. essentialis). Care e de esența unuĭ lucru: rațiunea e esențială omuluĭ. Necesar, principal: condițiune esențială. S. n. Punctu capital: esențialu e să fiĭ onest. Adv. Pin esență, esențialmente.

esencial, ~ă a vz esențial

esințial, ~ă a vz esențial

esențial (desp. -ți-al) adj. m., pl. esențiali; f. esențială, pl. esențiale

esențial (-ți-al) adj. m., pl. esențiali; f. esențială, pl. esențiale

esențial adj. m. (sil. -ți-al), pl. esențiali; f. sg. esențială, pl. esențiale

ESENȚIAL adj. 1. adânc, capital, considerabil, crucial, decisiv, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanțial, vital, (livr.) cardinal, major, nodal, (rar) temeinic. (Prefaceri ~.) 2. v. elementar.

ESENȚIAL adj. adînc, capital, considerabil, crucial, decisiv, fundamental, hotărîtor, important, însemnat, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanțial, vital, (livr.) cardinal, major, nodal, (rar) temeinic. (Prefaceri ~.)

Esențial ≠ neesențial, secundar

esențial, constituent ∼, (engl.= essential component), (petogr.), 1. despre un component al rocilor întâlnit în proporții ridicate și a cărui prezență este obligatorie pentru o anumită specie petrografică; min. e. definesc tipul petrografic respectiv și se formează în timpul unui proces petrogenetic major. De ex. cuarțul și/sau feldspații în granite, micele în micașisturi, calcitul în calcare etc.; 2. în cazul piroclastitelor, despre componenții derivați din lave în curs de erupție (Carozzi, l960). Sin. constituent principal.