EXECUTIV, -Ă, executivi, -e, adj. Care are sarcina de a executa dispozițiile organelor superioare. ◊ (În organizarea unor state) Putere executivă = sistem de organe compus din guvern și din întreg aparatul administrativ, în frunte cu șeful statului, reprezentând una dintre celei trei puteri fundamentale ale statului prevăzute de principiul separației puterilor. Organ executiv (și substantivat, n.) = organ care exercită puterea executivă într-un stat. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécutif.

executiv, ~ă [At: STAMATI, D. / P: eg-ze~ / V: (înv) ese~, (reg) eze~ / Pl: ~i, ~e / E: fr exécutif, it esecutivo] 1 a Care are sarcina de a pune în aplicare legile și dispozițiile organelor superioare Si: (rar) executoriu (7), (înv; nob) execuțiu. 2 a (Îs) Comitet ~ Colectiv, de obicei ales, care duce la îndeplinire sarcinile trasate de forul tutelar. 3 a (Îs) Organ ~ Organ de stat cu funcții de organizare și de asigurare a executării legilor. 4 a (Îs) Putere ~ă Una dintre cele trei funcții fundamentale ale puterii de stat, prevăzute de principiul separației puterilor în stat, care are rolul de a pune în aplicare legile. 5-6 sn, a (Șîs putere ~ă) (Organ al puterii de stat format de obicei din șeful statului și guvern) care pune în aplicare legile votate de Parlament (puterea legislativă). 7 sn (Pgn) Guvern. 8 a (Rar) Executoriu (3).

EXECUTIV, -Ă, executivi, -e, adj. Care are sarcina de a executa dispozițiile organelor superioare. ◊ Organ executiv = organ de stat cu funcții de organizare și de asigurare a executării legilor. (În organizarea unor state) Putere executivă = sistem de organe compus din guvern și întreg aparatul administrativ, reprezentând una dintre celei trei puteri fundamentale ale statului prevăzute de principiul separației puterilor. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécutif.

EXECUTIV, -Ă, executivi, -e, adj. Care are sarcina de a executa dispozițiile organelor superioare. Organ executiv. ◊ (În țările burgheze) Putere executivă = una din cele trei puteri fundamentale ale statului, reprezentată prin guvern.

EXECUTIV, -Ă adj. Care are sarcina de a pune în aplicare legile și dispozițiile organelor superioare. ◊ Putere executivă = una dintre puterile fundamentale ale statului, reprezentată prin guvern. [Pron. eg-ze-. / < fr. exécutif].

EXECUTIV, -Ă adj. care are sarcina de a asigura aplicarea legilor. ♦ putere ~ă (și s. n.) = una dintre puterile fundamentale ale statului, guvernul; organ ~ = organ de stat cu funcții de organizare și de asigurare a executării legilor. (< fr. exécutif)

EXECUTIV ~ă (~i, ~e) Care are sarcina de a executa (legi, dispoziții). Putere ~ă. Organ ~. /<fr. exécutif

executiv a. care face să se execute legile: putere executivă.

*executív, -ă adj. (d. execuțiune, după con-secutiv). Care e însărcinat să execute legile: puterea executivă, agent executiv. Caracter executiv, care face să se împlinească obligațiunea. – Ob. egz- (după fr.).

ezecutiv, ~ă a, sn vz executiv

executiv² [x pron. gz] s. n., pl. executive

executiv¹ [x pron. gz] adj. m., pl. executivi; f. executivă, pl. executive

*executiv² [x pron. gz] s. n., pl. executive

executiv¹ [x pron. gz] adj. m., pl. executivi; f. executivă, pl. executive

executiv adj. m. [x pron. gz], pl. executivi; f. sg. executivă, pl. executive

EXECUTIV s. v. consiliu de miniștri.