EXPRESIV, -Ă, expresivi, -e, adj. (Despre cuvinte, gesturi etc.) Care exprimă plastic, sugestiv, elocvent gândirea, sentimentele. ♦ (Despre opere de artă) Care evocă în imagini vii. ♦ (Despre ochi, față etc.) Care reflectă în mod pregnant, cu putere stări interioare. – Din fr. expressif.

expresiv, ~ă a [At: DEX / Pl: ~i, ~e / E: fr expressif] 1 (D. cuvinte, gesturi etc.) Care arată ceva în mod viu, elocvent, plastic, sugestiv. 2 (D. opere de artă) Care evocă în imagini vii. 3 (D. față, ochi etc.) Care reflectă în mod pregnant, cu putere, sentimente, stări, intenții etc.

*EXPRESIV adj. 1 Care exprimă bine ceea ce gîndește sau spune, plin de înțeles ¶ 2 Plin de expresie: figurile lor ~e... compuneau un tablou demn de penelul unul mare artist ALECS. ¶ ¶ contr. NEEXPEESIV [fr.].

EXPRESIV, -Ă, expresivi, -e, adj. (Despre cuvinte, gesturi etc.) Care arată ceva în mod viu, plastic, elocvent, grăitor, sugestiv. ♦ (Despre opere de artă) Care evocă în imagini vii. ♦ (Despre ochi, față etc.) Care reflectă în mod pregnant, cu putere stări interioare. – Din fr. expressif.

EXPRESIV, -Ă, expresivi, -e, adj. (Despre cuvinte, gesturi etc.) Care arată ceva în mod plastic, viu, clar; elocvent, sugestiv. Sunet expresiv. Gest expresiv. ▭ Tendința de a adecva sunetele la noțiune se manifestă în limbă în cuvinte expresive. ROSETTI, S. L. 9. ♦ (Despre opere de artă) Care evocă imagini vii. Toată această scenă e admirabil de expresivă și de adevărată. GHEREA, ST. CR. I 353. Cea mai expresivă poemă a vieții vînătorești, eroica dramă a lui Guilom Tell. ODOBESCU, S. III 81. ◊ Lectură expresivă = citire a unei opere literare cu respectarea regulilor de pronunțare literară și de intonație. ♦ (Despre ochi, față etc.) Care reflectă în mod viu, cu putere stări interioare. Se uita țintă în ochii lui calzi, mobili, expresivi. VLAHUȚĂ, O. A. III 31.

EXPRESIV, -Ă adj. Care exprimă ceva plastic, viu; sugestiv, elocvent. ♦ (Despre opere artistice) Care evocă imagini vii. ♦ (Despre ochi, față etc.) Care reflectă puternic stări sufletești interioare. [Cf. fr. expressif].

EXPRESIV, -Ă adj. 1. care exprimă ceva în mod viu, plastic; sugestiv, elocvent. ◊ (despre opere literare, artistice) care evocă în imagini vii. 2. (despre ochi, față) care reflectă puternic stări interioare. (< fr. expressif)

EXPRESIV ~ă (~i, ~e) 1) Care exprimă ceva în mod clar, adecvat. Un gest ~. O liniște ~ă. 2) Care evocă ceva în mod viu și plastic. 3) și adverbial (despre stil, opere artistice) Care evocă imagini vii. A citi ~. /<fr. expressif

expresiv a. 1. care exprimă bine ce vrea să spuie: gesturi expresive; 2. care depinge cu vioiciune o intențiune, un sentiment: fizionomie expresivă.

*expresív, -ă adj. (d. expres; fr. expressif). Care are multă expresiune: ochĭ expresivĭ, gesturĭ expresive. Adv. În mod expresiv.

expresiv adj. m., pl. expresivi; f. expresivă, pl. expresive

expresiv adj. m., pl. expresivi; f. expresivă, pl. expresive

expresiv adj. m., pl. expresivi; f. sg. expresivă, pl. expresive

EXPRESIV adj. evocativ, evocator, nuanțat, pitoresc, plastic, pregnant, semnificativ, sugestiv, viu, (fig.) colorat. (O descriere ~.)

EXPRESIV adj. evocativ, evocator, nuanțat, pitoresc, plastic, pregnant, semnificativ, sugestiv, viu, (fig.) colorat. (O descriere ~.)

Expresiv ≠ fad, neexpresiv, inexpresiv, searbăd, spălăcit, șters

EXPRESIV, -Ă adj. (cf. fr. expressif): în sintagmele cuvânt expresiv și valență expresivă (v.).

parataxă expresivă sau stilistică, orice juxtapunere asindetică, raport gramatical dintre două propoziții cu indicele de relație zero, în locul unui indice de coordonare sau subordonare care s-a omis (A): „Bate om în poartă, iese tata să-l întâmpine, îl aduce în casă.” (Z. Stancu) Sin. asindet.