exprimare sf [At: DEX / Pl: ~mări / E: exprima] 1 Expunere, formulare, prin cuvinte sau prin gesturi, de păreri, idei, sentimente, impresii etc Si: exprimat¹ (1). 2 Redare prin cuvinte Si: exprimat¹ (2). 3 Redare a ideilor, sentimentelor în limbaj muzical, plastic, prin mimică etc. Si: exprimat¹ (3).

EXPRIMARE, exprimări, s. f. Acțiunea de a (se) exprima și rezultatul ei; manifestare, exteriorizare a unor fenomene, a unor idei, a unor sentimente etc. În secolul al XV-lea, arta își găsea exprimarea în creația populară, laică și cea bisericească. IST. R.P.R. 138. ♦ Formulare a unor idei. Din năvala de neologisme se vor ciurui cele necesare exprimării precise. SADOVEANU, E. 38.

EXPRIMARE, exprimări, s. f. Acțiunea de a (se) exprima și rezultatul ei; manifestare, exteriorizare a unor fenomene, idei, sentimente etc.

EXPRIMARE s.f. Expunere, reprezentare în cuvinte a unor idei, a unor sentimente etc.; expresie. ♦ Formulare a unor idei, pronunțare a unor cuvinte etc. [< exprima].

EXPRIMARE s. f. acțiunea de a (se) exprima; formulare a unor idei sau sentimente etc. ◊ comunicare prin cuvinte; pronunțare a unor cuvinte etc. (< exprima)

exprimare s. f., g.-d. art. exprimării; pl. exprimări

exprimare s. f., g.-d. art. exprimării; pl. exprimări

exprimare s. f., g.-d. art. exprimării; pl. exprimări

EXPRIMARE s. 1. v. formulare. 2. v. manifestare. 3. limbă, vorbă, vorbire. (Îl poți recunoaște după ~.) 4. limbaj. (Are o ~ simplă.) 5. stil. (Are o ~ plastică.)

EXPRIMARE s. 1. formulare, pronunțare, rostire, spunere, zicere. (~ unei opinii.) 2. afirmare, arătare, manifestare, (rar) manifestație. (~ dorinței cuiva.) 3. limbă, vorbă, vorbire. (Îl poți recunoaște după ~.) 4. limbaj. (Are o ~ greoaie.) 5. stil. (Are o ~ plastică.)

EXPRIMARE s. f. (< exprima < fr. exprimer, lat. exprimere): formulare a unor idei sau sentimente cu ajutorul cuvintelor. ◊ ~ orală: e. prin viu grai, liberă (v. oralitate). ◊ ~ scrisă: e. prin semne grafice (v. scriere). ◊ ~ corectă: e. fără greșeli, conformă cu normele ortoepice, ortografice, de punctuație și gramaticale (v. corectitudine). ◊ ~ coerentă: e. închegată, care presupune o succesiune logică a ideilor; e. conformă cu regulile logicii, rațională (v. și coerență). ◊ ~ laconică: e. scurtă, concentrată, concisă, lapidară (v. și laconism). ◊ ~ clară: e. limpede, deslușită, ușor de înțeles, lămurită. ◊ ~ echivocă: e. neclară, nedeslușită, nelămurită, confuză, ambiguă (v. și echivoc). ◊ ~ prolixă: e. confuză și complicată, lipsită de coerență, (v. și prolixitate). ◊ ~ pleonastică: e. cu pleonasme (v.), cu erori determinate de folosirea alăturată a unor cuvinte sau construcții care au același înțeles sau aproape același înțeles. ◊ ~ literară (îngrijită): e. care corespunde normelor limbii literare actuale; e. aleasă, corectă și nuanțată, distinsă. ◊ ~ neliterară (neîngrijită): e. care nu corespunde normelor limbii literare actuale; e. cu dezacorduri, cu greșeli de pronunțare, ortografice, de punctuație, gramaticale; e. care abuzează de termeni regionali și de argou. ◊ ~ familiară: e. obișnuită într-un mediu intim, simplă, fără pretenții, folosită de persoane cunoscute și apropiate.