EXTERIOR, -OARĂ, exteriori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este în afară, care este din afară, aflat dincolo de o limită; extern. ◊ Comerț exterior = totalitatea importurilor și exporturilor unei țări. 2. S. n. Partea din afară a unui lucru; fațadă. ♦ Mod de a se prezenta al unei persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, comportare etc.; ținută, înfățișare, aspect, alură. [Pr.: -ri-or] – Din fr. extérieur, lat. exterior.

exterior, ~oară [At: DEX / P: ~ri-or, ~ri-oa-ră / Pl: ~i, ~oare / E: fr exterieur, lat exterior] 1 a Care este situat în afară Si: (rar) extrinsec (4). 2 a Care se află dincolo de o anumită limită. 3 a (Îs) Comerț ~ Totalitate a exporturilor și importurilor unei țări. 4 sn Parte din afară a unui lucru. 5 sn Fațadă. 6 sn Fel de a se prezenta al unei persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, comportare etc. Si: alură, aspect, înfățișare, ținută.

EXTERIOR, -OARĂ, exteriori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este în afară de..., care este pe din afară, aflat dincolo de o limită; extern. ◊ Comerț exterior = totalitatea importurilor și exporturilor unei țări. 2. S. n. Partea din afară a unui lucru; fațadă. ♦ Mod de a se prezenta al unei persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, comportare etc.; ținută, înfățișare, aspect, alură. [Pr.: -ri-or] – Din fr. extérieur, lat. exterior.

EXTERIOR¹, exterioare, s. n. Partea din afară a unui lucru. Exteriorul clădirii. ♦ Mod de a se prezenta al unei persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, ținută etc. Era un om în vîrstă, de un exterior indiferent. VLAHUȚĂ, O. A. 224.

EXTERIOR¹, exterioare, s. n. Partea din afară a unui lucru. ♦ Mod de a se prezenta al unui persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, ținută etc. [Pr.: -ri-or] – Fr. extérieur (lat. lit. exterior).

EXTERIOR s.n. 1. Partea din afară a unui obiect, a unui lucru; fațadă. 2. Mod de a se prezenta ca înfățișare; înfățișare, ținută. [Pron. -ri-or. / < fr. extérieur].

EXTERIOR, -OARĂ I. adj. din afară; extern. ♦ (mat.) unghi ~ = fiecare dintre unghiurile formate de o latură a unui poligon cu prelungirea altei laturi; comerț ~ = relațiile comerciale ale unui stat cu statele străine. II. s. n. 1. partea din afară a unui lucru; fațadă. 2. înfățișare, ținută. (< fr. extérieur, lat. exterior)

EXTERIOR¹ ~oare n. 1) Partea de dinafară a unui obiect (și spațiul care-l înconjoară). 2) Aspect al unei persoane (ținuta, îmbrăcămintea, fizionomia, comportarea) care este accesibil privirii. /<fr. extérieur, lat. exterior

exterior a. 1. care e în afară: ornamentele exterioare ale palatului; 2. relativ la țările străine: comerț exterior. ║ n. 1. ceeace-i în afară: exteriorul unui oraș; 2. țările străine: relațiunile noastre cu exteriorul. ║ adv. în afară.

*exteriór, -oáră adj. (lat. exterior, d. extra și ex, afară. V. extern, extrem). Care e afară: partea exterioară a caseĭ. Relativ la exterior, la străinătate: comerciu exterior. S. m., pl. urĭ saŭ și oare. Partea de afară, aspect, față: această casă, acest om are un exterior plăcut. Străinătate: relațiunile uneĭ țărĭ cu exterioru. Adv. În partea de afară: casă frumoasă exterior.

exterior² (desp. -ri-or) s. n., pl. exterioare

exterior² (-ri-or) s. n., pl. exterioare

exterior s. n. (sil. -ri-or), pl. exterioare

EXTERIOR adj., s. 1. adj. extern. (Partea ~oară a fructului.) 2. s. v. fațadă.

EXTERIOR adj., s. 1. adj. extern. (Partea ~ a fructului.) 2. s. fațadă, față. (~ unei clădiri.)