EXTREMĂ, extreme, s. f. 1. Margine, limită, capăt foarte îndepărtat. Ajung la aceleași încheieri, fie din pricină că și unii și alții au temelie greșită, fie pentru că extremele se aseamănă. GHEREA, ST. CR. I 303. ◊ Expr. (A trece) de la (sau a cădea dintr-)o extremă la (sau într-)alta = (a trece) de pe o poziție exagerată pe alta opusă, dar tot exagerată. ◊ (În partidele politice burgheze) Extremă dreaptă = fracțiune reprezentînd părțile cele mai reacționare față de politica oficială a partidului. Extremă stîngă = fracțiune reprezentînd pozițiile cele mai progresiste față de politica oficială a partidului. 2. Valoarea cea mai mare sau cea mai mică a unei mărimi. 3. (Sport) Jucător înaintaș care ocupă locul cel mai înaintat din stînga sau din dreapta într-o echipă de fotbal, de handbal și de hochei. Extremele echipei noastre sînt bune.

EXTREMĂ ~e f. 1) Partea cea mai îndepărtată a unei suprafețe; limită; margine; capăt. ◊ A cădea dintr-o ~ în alta a trece de la o atitudine exagerată la alta, tot exagerată. 2) sport Jucător al unei echipe de fotbal, hochei sau handbal, care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta. /<fr. extréme, lat. extremus

EXTREM, -Ă, extremi, -e, adj., s. f., s. m., s. n. I. Adj. 1. Foarte mare, exagerat. ◊ Loc. adv. La extrem = până la ultima limită, peste măsură. ♦ (Adverbial; urmat de determinări introduse prin prep. „de”, formează superlativul) Foarte, prea, extraordinar de... 2. Foarte grav. ♦ (Despre mijloace terapeutice, soluții, remedii etc.) Foarte energic, întrebuințat numai în împrejurări deosebit de grave; radical, drastic. 3. Așezat în punctul cel mai îndepărtat, la capăt, la vârf, la margine. 4. (Mat.) Care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile pe care le poate avea o mărime. II. S. f. 1. Margine, limită, capăt (foarte îndepărtat). ◊ Expr. A trece de la (sau a cădea dintr-)o extremă la (sau într-)alta = a trece de la o atitudine (exagerată) la alta opusă (dar tot exagerată). ♦ Extremă dreaptă (sau stângă) = partid sau fracțiune politică dintr-un partid, dintr-o adunare etc., care se situează pe poziții extremiste de dreapta (sau de stânga); parte ultraradicală, exagerată de dreapta (sau de stânga) a spectrului politic. 2. Valoarea cea mai mare sau cea mai mică a unei mărimi. 3. Jucător care ocupă locul lateral cel mai înaintat din stânga sau din dreapta într-o echipă de fotbal, de handbal sau de hochei. III. (Mat.) 1. S. m. Primul și ultimul termen al unei proporții. 2. S. n. Maximul sau minimul unei funcții. – Din fr. extrême, lat. extremus.

EXTREM, -Ă, extremi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Foarte mare, exagerat. ◊ Loc. adv. La extrem = până la ultima limită, peste măsură. ♦ (Adverbial; urmat de determinări introduse prin prep. „de”, formează superlativul) Foarte, prea, extraordinar de... 2. Foarte grav. ♦ (Despre mijloace terapeutice, soluții, remedii etc.) Foarte energic, întrebuințat numai în împrejurări deosebit de grave; radical, drastic. 3. Așezat în punctul cel mai îndepărtat, la capăt, la vârf, la margine. 4. Care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile pe care le poate avea o mărime. II. S. f. 1. Margine, limită, capăt (foarte îndepărtat) ◊ Expr. A trece de la (sau a cădea dintr-)o extremă la (sau într-)alta = a trece de la o atitudine (exagerată) la alta opusă (dar tot exagerată). ♦ Extremă dreaptă (sau stângă) = partid sau fracțiune politică dintr-un partid, dintr-o adunare etc., care se situează pe poziții extremiste de dreapta (sau de stânga); parte ultraradicală, exagerată de dreapta (sau de stânga) a spectrului politic. 2. Valoarea cea mai mare sau cea mai mică a unei mărimi. 3. Jucător care ocupă locul lateral cel mai înaintat din stânga sau din dreapta într-o echipă de fotbal, de handbal sau de hochei. III. (Mat.) 1. S. m. Primul și ultimul termen al unei proporții. 2. S. n. Maximul sau minimul unei funcții. – Din fr. extrême, lat. extremus.^[1]

EXTREM, -Ă adj. 1. Așezat, situat în punctul cel mai îndepărtat; de la capăt; la vîrf. 2. Care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile posibile ale unei mărimi. 3. (Fig.; despre doctrine, idei politice etc.) Situat pe pozițiile cele mai neconciliatoare. 4. Foarte mare, exagerat. ♦ (Despre remedii etc.) Foarte energic, folosit doar în cazuri desperate. // s.m. (Mat.) Primul și ultimul termen al unei proporții. ♦ Valoarea extremă, maximă și minimă, a unei funcții; extremum. // s.f. 1. Margine; limită ultimă. ◊ A trece de la o extremă la alta = a trece de pe o poziție pe alta diametral opusă. 2. Cea mai mare sau cea mai mică valoare a unei mărimi. 3. Jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stînga sau din dreapta în formația de joc a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. [Var. estrem, -ă adj. / cf. fr. extrême, lat. extremus < exterus – din afară].

EXTREM, -Ă I. adj. 1. situat în punctul cel mai îndepărtat; de la capăt; la vârf. 2. care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile posibile ale unei mărimi. 3. (fig.; despre doctrine, idei politice etc.) pe pozițiile cele mai neconciliatoare. 4. foarte mare, exagerat. ◊ (despre remedii etc.) foarte energic, doar în cazuri desperate. II. s. m. (mat.) primul și ultimul termen al unei proporții. III. s. n. 1. (mat.) valoarea extremă, maximă și minimă, a unei funcții. 2. numărătorul primului raport și numitorul celui de-al doilea într-o proporție. IV. s. f. 1. margine; limită ultimă. ♦ a trece de la o extremă la alta = a trece de pe o poziție pe alta diametral opusă; extremă dreaptă (sau stângă) = grup politic care se manifestă prin idei și acțiuni ultraradicale, exagerate și rigide. 2. cea mai mare sau cea mai mică valoare a unei mărimi. 3. jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta în formația de jos a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. (< fr. extrême, lat. extremus)

extremă (margine, limită) s. f., g.-d. art. extremei; pl. extreme

extremă (margine, limită) s. f., g.-d. art. extremei; pl. extreme

+extremă dreapta/extremă stânga (politică; sport) s. f. + s. f. (partid de extremă ~, joacă extremă ~) erată

EXTREMĂ s. 1. v. extremitate. 2. (SPORT) aripă. (Joacă ~ stângă, la fotbal.)

EXTREMĂ s. 1. cap, capăt, colț, extremitate, limită, margine, (înv.) sconcenie. (La cealaltă ~ a țării.) 2. (SPORT) aripă. (Joacă ~ stîngă, la fotbal.)

Les extrêmes se touchent (fr. „Extremele se ating”) – Blaise Pascal a spus pentru prima oară: „Les sciences ont deux extrémités qui se touchent” (Științele au două extremități care se ating). După o sută de ani, un scriitor, tot francez, dar mai puțin celebru, Louis-Sébastien Mercier (1740-1814), în lucrarea sa Tableau de Paris (Tabloul Parisului), reluînd ideea lui Pascal și aplicînd-o la alte domenii decît cel științific, a lansat expresia în forma rămasă pînă azi: „Les extrêmes se touchent”. Ea se folosește (adeseori ironic), cînd idei, oameni, fenomene, situate la poluri diferite, se întîlnesc în felul de a se manifesta, de a reacționa, sau prin efectul pe care îl produc. De exemplu, cînd bătrînii se manifestă ca tinerii putem spune: extremele se ating! LIT.

extremă, extreme s. f. (intl.) buzunar lateral.