FAMILIAR, -Ă, familiari, -e, adj. 1. (Despre exprimare, limbaj, stil) Care este folosit în (sau apropiat de) vorbirea obișnuită; simplu, fără pretenții. ♦ (Despre atitudini, comportări etc.; p. ext. despre oameni) Simplu, prietenos, apropiat; p. ext. care este fără respectul cuvenit, ireverențios. 2. Care este bine cunoscut, obișnuit cuiva. [Pr.: -li-ar] – Din fr. familier, lat. familiaris.

familiar, ~ă a [At: MARCOVICI, D. 108/28 / V: (înv) ~ier / Pl: ~i, ~e / E: fr familier, lat familiaris] 1 (D. exprimare, limbaj, stil) Care este folosit în (sau apropiat de) vorbirea obișnuită Si: nepretențios, simplu. 2 (D. atitudini comportări etc., pex d. oameni) Simplu și prietenos Si: neafectat, neconvențional. 3 (Pex) Lipsit de respect. 4 Care este binecunoscut cuiva.

*FAMILIAR adj. 1 Fără ceremonie, fără sfială, după cum obicinuește cineva să trăească cu cei din familia sa ¶ 2 📝 Stil ~, simplu, după cum se obicinuește în conversația sau în scrisorile adresate prietenilor mai de aproape ¶ 3 Obicinuit, ce se știe din deprindere [fr.].

FAMILIAR, -Ă, familiari, -e, adj. 1. (Despre exprimare, limbaj, stil) Care este folosit în (sau apropiat de) vorbirea obișnuită; simplu, fără pretenții. ♦ (Despre atitudini, comportări etc.; p. ext. despre oameni) Simplu, prietenos, apropiat; p. ext. care este fără respectul cuvenit, ireverențios. 2. Care este binecunoscut, obișnuit cuiva. [Pr.: -li-ar] – Din fr. familier, lat. familiaris.

FAMILIAR, -Ă, familiari, -e, adj. 1. (Despre exprimare, limbaj, stil) Simplu, fără pretenții, apropiat de vorbirea obișnuită. V. intim. Corespondență scrisă într-un stil familiar. ▭ Am luat cuvintele ei ca o expresie familiară de politeță. IBRĂILEANU, A. 166. ♦ (Despre atitudini, comportări etc. sau despre persoane) Simplu, nepretențios, neafectat, prietenos. Nu poți fi familiară cu toată lumea și atunci se pare că ești numai cu unii. CAMIL PETRESCU, U. N. 122. ♦ Fără respectul cuvenit; ireverențios. 2. Bine cunoscut, obișnuit. Înfășurat în blănuri, înfundat în sanie, cercam să recunosc sub nămeți locurile familiare altădată, C. PETRESCU, S. 123. – Pronunțat: -li-ar.

FAMILIAR, -Ă adj. 1. Neafectat, prietenos; nepretențios. ♦ Intim, de-al familiei. 2. Cunoscut, știut, obișnuit. [Pron. -li-ar. / cf. fr. familier, lat. familiaris].

FAMILIAR, -Ă adj. 1. (despre exprimare, limbaj, comportare) prietenos; simplu, nepretențios. ◊ intim, apropiat, neprotocolar. 2. cunoscut, știut, obișnuit. (< fr. familier, lat. familiaris)

FAMILIAR ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial (despre atitudini, comportări, limbaj etc.) Care este lipsit de pretenții. Ton ~. 2) Care este lipsit de respect; necuviincios. 3) Care este obișnuit pentru cineva; știut bine. [Sil. -li-ar] /<fr. familier, lat. familiaris

familiar a. 1. fără ceremonii, ca în familie: a fi familiar cu cineva; 2. ce se știe din deprindere: scrima îi este familiară; 3. cu totul simplu: stil familiar.

*familiár, -ă adj. (lat. familiaris). De familie: vĭață familiară, afacerĭ familiare (uniĭ zic familial, după fr., ceĭa ce nu e recomandabil). Intim, cunoscut de aproape: a fi familiar cu cineva. Bine știut, cunoscut: Parisu e familiar multor Românĭ. Simplu, fără ceremoniĭ: primire familiară, stil familiar. S. m. Intim: acesta e din familiariĭ ministruluĭ. Adv. Ca în familie, intim: a te purta familiar cu cineva.

familier², ~ă a vz familiar

familiar (obișnuit) (desp. -li-ar) adj. m., pl. familiari; f. familiară, pl. familiare

familiar (obișnuit) (-li-ar) adj. m., pl. familiari; f. familiară, pl. familiare

familiar (prietenos, obișnuit) adj. m. (sil. -li-ar), pl. familiari; f. sg. familiară, pl. familiare

familiar («obișnuit»)

FAMILIAR adj. 1. obișnuit, simplu. (Stil, limbaj ~.) 2. v. prietenos. 3. v. cunoscut.

FAMILIAR adj. 1. obișnuit, simplu. (Stil ~.) 2. afectuos, cordial, intim, prietenesc, prietenos. (Nota ~ a conversației.) 3. cunoscut, știut. (Locuri ~.)

FAMILIAR, -Ă adj. (cf. fr. familier, lat. familiaris): în sintagmele cuvânt familiar, exprimare familiară, limbaj familiar, stil familiar și vorbire familiară (v.).