ferecare sf [At: COD. VOR., ap. DA / V: făr~ sf / Pl: ~cări / E: fereca] 1 Acoperire cu metal a unui obiect de lemn. 2 Întărire prin legături metalice a unui obiect de lemn. 3 Așternere de pietriș pe un drum pentru a-l face mai rezistent. 4 Zimțuire a pietrelor de moară. 5 Zimțuire a banilor. 6 Încătușare. 7 Zăvorâre. 8 Împodobire cu plăci de metal prețios (și bijuterii). 9 Închidere în casă. 10 (Înv; fig; îf fărecare) Vicleșug. 11 (Înv; fig; îf fărecare) Complot.

FERECARE, ferecări, s. f. Acțiunea de a fereca. ◊ Fig. Ceea ce va rămîne pururea din Eminescu, în afară de frumusețea gîndurilor... este acea țesătură, acea ferecare puternică a limbii. VLAHUȚĂ, O. A. 395.

ferecare s. f., g.-d. art. ferecării; pl. ferecări

ferecare s. f., g.-d. art. ferecării; pl. ferecări

ferecare s. f., g.-d. art. ferecării; pl. ferecări

FERECARE s. 1. ferecat, șinuire, șinuit. (~ unei roți.) 2. v. încătușare. 3. v. încuiere.

FERECARE s. 1. ferecat, șinuire, șinuit. (~ unei roți.) 2. încătușare, înlănțuire. (~ unui deținut.) 3. închidere, încuiere, zăvorîre. (~ ușii.)

Ferecare ≠ dezlănțuire