FINIT, -Ă, finiți, -te, adj. 1. Care are o existență limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de prelucrare. – V. fini. Cf. fr. fini, it. finito.

finit, ~ă [At: MAIORESCU, D. IV, 533 / Pl: ~iți, ~e / E: fini cf fr fini, it finito] 1 a Care are existență limitată Si: determinat, limitat, mărginit. 2 a (Iuz) Terminat. 3 a (D. produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime și poate fi dat în folosință. 4 sn Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 5 sn (Iuz) Sfârșit. 6 (Iuz) Scop.

FINIT, -Ă, finiți, -te, adj. 1. Care are o existență limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime și poate fi întrebuințat în scopul pentru care a fost făcut. – V. fini. Cf. fr. fini, it. finito.

FINIT², -Ă, finiți, -te, adj. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime pentru a putea fi întrebuințat în scopul pentru care a fost prelucrat; terminat. Și-au luat angajamentul... să livreze sute de mii de kilograme de fire cardate, sute de mii de metri de țesături de lînă crudă și finită. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 1/5.

FINIT¹, -Ă, finiți, -te, adj. (În opoziție cu infinit) Care nu depășește valori oricît de mari. Un poligon are un număr finit de vîrfuri. ▭ Infinitul este o contradicție și e plin de contradicții. O contradicție este chiar faptul că un infinit este alcătuit dintr-o sumedenie de lucruri finite. ENGELS, A. 61.

FINIT, -Ă adj. 1. Care nu depășește valori oricît de mari; mărginit, limitat. 2. (Despre produse) Care a suferit toate operațiile de prelucrare; terminat. // s.n. Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei care au existență limitată și se pot transforma unele în altele. [Cf. fr. fini, lat. finitus].

FINIT, -Ă I. adj. 1. care nu depășește valori oricât de mari; mărginit, limitat. ♦ (mat.) număr ~ = fiecare dintre numerele reale. 2. (despre produse) care a suferit toate operațiile de prelucrare; terminat. II. s. n. categorie filozofică desemnând caracterul limitat al lucrurilor, fenomenelor și proceselor în spațiu și în timp. (< fr. fini, it. finito, lat. finitus)

FINIT¹ n. Categorie filozofică care se referă la starea relativă a materiei. /v. a fini

FINIT² ~tă (~ți, ~te) 1) (mai ales în opoziție cu infinit) Care are anumite limite; mărginit; limitat. 2) (despre produse) Care a fost supus tuturor operațiilor de prelucrare. /v. a fini

finit n. sfârșit: așteptând tristul lui finit BOL.

*finít n., pl. urĭ (d. finesc, ca sfîrșit, d. sfîrșesc). Rar. Sfîrșit, fine.

finit² s. n.

finit¹ adj. m., pl. finiți; f. finită, pl. finite

!finit¹ adj. m., pl. finiți; f. finită, pl. finite

finit² s. n.

finit s. n., pl. finituri

FINIT adj. 1. terminat. (Produs ~.) 2. circumscris, delimitat, limitat, mărginit. (Valori ~.)

FINIT adj. 1. terminat. (Produs ~.) 2. circumscris, delimitat, limitat, mărginit. (Valori ~.)

Finit ≠ infinit

finit s.n. (înv.) sfârșit.