FIRESC, -EASCĂ, firești, adj. 1. Care este conform legilor naturii; al naturii, din natură. 2. Care este conform așteptărilor, cum era normal să fie; obișnuit, normal; natural. ♦ (Substantivat, n.) (Situație, împrejurare, comportare plină de) naturalețe. – Fire + suf. -esc.

firesc, ~ească [At: BIBLIA (1688), 6/20 / Pl: ~ești / E: fire + -esc] 1 a Care este conform legilor naturii. 2 a Al naturii. 3 a Din natură. 4 a Care este conform așteptărilor Si: obișnuit, normal. 5 a Natural. 6 sn Situație obișnuită. 7 sn Naturalețe.

FIRESC adj. Natural, cum trebue să fie din fire, cum l-a lăsat firea ¶ ¶ contr. NEFIRESC.

FIRESC, -EASCĂ, firești, adj. 1. Care este conform legilor naturii, din natură. 2. Care este conform așteptărilor, cum era normal să fie; obișnuit, normal; natural. ♦ (Substantivat, n.) (Situație, împrejurare, comportare plină de) naturalețe. – Fire + suf. -esc.

FIRESC, -EASCĂ, firești, adj. 1. Conform legilor naturii; al naturii, din natură. Căci stă în legea acea firească Că o zăpadă să se topească Cînd raza-asupră-i se va lăsa. BOLLIAC, O. 141. Apoi judeca fieșcare ce deosibită frumuseță poate fi de a vedea toate acestea firești podoabe. GOLESCU, Î. 81. 2. De la sine înțeles, natural, obișnuit, normal. Literatura noastră trebuie să-și găsească temelia firească în popor. SADOVEANU, E. 16. Convorbirea părea astfel că a ajuns la marginea ei firească. D. ZAMFIRESCU, R. 157. Se făcea vorbă multă; și era lucru firesc să se facă. CREANGĂ, A. 152. ◊ (Adverbial) Neologismul intră firesc acolo unde e nevoie de el. SADOVEANU, E. 34. ♦ (Substantivat, n.) Naturalețe. De aici acea putere, sănătate, liniște, seninătate; acel firesc și acea identitate între plăsmuirile artistului și ideile lui. GHEREA, ST. CR. II 130.

FIRESC ~ească (~ești) și substantival Care este în firea lucrurilor; care este în cadrul normei; natural; normal. /fire + suf. ~esc

firesc a. natural. ║ firește adv. negreșit, bine-înțeles.

firésc, -eáscă adj. Conform firiĭ, natural.

NATURALIA NON SUNT TURPIA (lat.) = Lucrurile firești nu sînt rușinoase.

firesc² s. n.

firesc¹ adj. m., f. firească; pl. m. și f. firești

firesc¹ adj. m., f. firească; pl. m. și f. firești

firesc² s. n.

firesc s.n.

firesc adj. m., f. firească; pl. m. și f. firești

FIRESC adj., s. 1. adj. natural, normal, obișnuit, (înv.) fireș, (fig.) curat. (Aici nu e lucru ~.) 2. s. naturalețe. (~ul unei situații.) 3. adj. normal, obișnuit, regulat. (Puls ~.) 4. adj. v. natural. 5. s. v. naturalețe.

FIRESC adj., s. 1. adj. natural, normal, obișnuit, (înv.) fireș, (fig.) curat. (Aici nu e lucru ~.) 2. s. naturalețe. (~ul unei situații.) 3. adj. normal, obișnuit, regulat. (Puls ~.) 4. adj. degajat, dezinvolt, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neprefăcut, nesilit, nestudiat, simplu, spontan, (livr.) nonșalant, (înv.) prostatic. (O atitudine ~; cu gesturi ~.) 5. s. degajare, dezinvoltură, naturalețe, simplitate, spontaneitate, (livr.) nonșalanță, (rar) natural, (înv.) naturalitate. (Un mare ~ în comportarea cuiva.)

Firesc ≠ artificial, nefiresc, nenatural, silit, straniu

MORS NATURAE FINIS EST, NON POENA (lat.) moartea este sfârșitul firesc, nu o pedeapsă – Cicero, „Pro Milone”, 37, 101.

NATURALIA NON SUNT TURPIA (lat.) lucrurile firești nu sunt rușinoase – Principiu al Școlii cinice.

Naturalia non sunt turpia (lat. „Lucrurile naturale nu sînt rușinoase”) – Un principiu al școlii cinice a filozofilor antici (vezi explicația la: „Butoiul lui Diogene”). La început, expresia avea următorul înțeles: ceea ce de la natură vine, nu e faptă de rușine. După un timp însă, acest sens natural a fost... denaturat de scriitori de scandal, care au luat vechea maximă filozolică drept paravan, pentru a-și acoperi lubricele lor producții. Și astfel, porniri josnice, instincte primare, sub scuza că sînt „naturalia”, au fost decretate „non turpia”, ba chiar foarte cuviincioase! FIL.