FLAGEL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: (n.) flagele] – Din lat. flagellum.

flagel [At: MAIORESCU, D. IV, 482 / Pl: (1-4) ~uri, ~e sn, (5-6) ~i sm / E: lat flagellum] 1 sn (Rar) Bici. 2 sn (Rar) Mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 3 sn (Fig) Calamitate. 4 sn (Fig; spc) Epidemie. 5 sm (Blg) Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 6 sm (Bot) Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an.

FLAGEL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru; spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: flagele] – Din lat. flagellum.

FLAGEL, flageluri, s. n. Calamitate, nenorocire (mare), boală, epidemie care bîntuie. Flagelul... înșală străjerii granițelor și n-are nevoie de pașaport ca să treacă prin toate vămile. ANGHEL, PR. 108. – Pl. și: flagele.

FLAGEL s.n. 1. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva. 2. (Fig.) Nenorocire mare, dezastru, calamitate, molimă, boală. // s.m. 1. Prelungire protoplasmatică filamentoasă cu ajutorul căreia anumite celule (protozoare, spermatozoizi etc.) se mișcă într-un mediu lichid. 2. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pămîntului, dînd frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [< lat., fr. flagellum].

FLAGEL I. s. n. 1. (ant.) bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva. 2. (fig.) nenorocire mare, dezastru, calamitate, boală. II. s. m. 1. filament mobil, la unele protozoare și spermatozoizi, la unele celule ori gameți (la alge) ca organ de locomoție. 2. tulpină secundară, uneori floriferă. ◊ ramură filiformă (la briofite). (< fr. flagelle, lat. flagellum)

FLAGEL¹ ~uri n. 1) Vargă (sau mănunchi de vergi) folosită în trecut pentru aplicarea pedepselor corporale. 2) Nenorocire mare care se abate asupra unei colectivități; catastrofă de mari proporții; prăpăd; dezastru; calamitate. /<lat. flagellum

flagel n. 1. biciu cu patru curele împletite (cu cari Romanii își băteau sclavii): flagelul cumplit și nodoros AL.; 2. fig. ce-i funest și groaznic: Atila, flagelul lui D-zeu.

*flagél n., pl. e (lat. flagellum, dimin. d. flagrum, bicĭ, d. flagrare, a arde. V. flacără). Calamitate, pacoste: cĭuma e un flagel. Flagelu luĭ Dumnezeŭ, bicĭu, mînia luĭ Dumnezeŭ (cum era Atila).

flagel¹ (bici, calamitate) s. n., pl. flageluri

flagel² (bici, calamitate) s. n., pl. flageluri

flagel (bici, calamitate) s. n., pl. flageluri

flagel, pl. flageluri

FLAGEL s. v. dezastru.

FLAGEL s. calamitate, catastrofă, dezastru, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (Un adevărat ~ s-a abătut asupra lor.)

flagel (-le), s. n. – Dezastru, calamitate. Lat. flagellum (sec. XIX). – Der. (din fr.) flagela, vb.; flagelant, adj.