14 definiții pentru flutura

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FLUTURA, flutur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture.

flutura [At: BIBLIA (1688) ap. TDRG/ Pzi: flutur, (iuz) ~rez / E: fluture] 1 vi (D. insecte, păsări etc.) A bate din aripi Si: a fâlfâi (1). 2 vi (Pex) A zbura. 3 vi (D. steaguri, haine, plete etc.) A se legăna în vânt Si: a fâlfâi (2). 4 vi (Reg; d. oameni; cu determinările „din cap”) A scutura capul. 5 vi (Reg; d. vite; cu determinările „din coarne”) A da din coarne. 6 vr (Înv; nob) A-și pierde mințile după ceva. 7 smi (Îc) ~ră-vânt Om neserios, nestatornic Si: fluieră-vânt, derbedeu, vagabond. 8 vt A agita în aer un obiect, făcându-l să fâlfâie. 9 vt A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. Si: a fluștura (3). 10 vi (D. zâmbet, surâs) A se schița.

FLUTURA, flutur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus: flutură- vânt s. m. invar. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture.

FLUTURA, flutur, vb. I. 1. Intranz. (Despre fluturi, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. [Fluturele] se duse și flutură în cercuri multe asupra feței miresei, cînd ea dormea. EMINESCU, N. 29. Corbul iute se-nălța Și din aripi flutura. ANT. LIT. POP. I 326. ◊ Fig. De sus fluturînd a căzut Pe bancă o foaie uscată. TOPÎRCEANU, B. 81. Veșteda toamnei frunză... flutură în vînt. ALEXANDRESCU, M. 74. 2. Intranz. (Despre steag, haină, barbă, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vînt; a fîlfîi. Va flutura steagul pe întîia gospodărie colectivă, la Mălini. CAMILAR, TEM. 82. Și parcă văd cum fluturînd Se pierde-n zare o năframă. PĂUN-PINCIO, P. 74. Barba lui flutură-n vînturi ca negura cea argintie. EMINESCU, O. IV 197. ◊ Fig. Toate gîndurile lui, ce fluturau împrejurul unor imagini atît de diverse, se adunară... împrejurul uneia singure. D. ZAMFIRESCU, R. 38. ◊ (Poetic) În negura munților, deasupra asfințitului, fluturau în răstimpuri fulgere, ca năframe de aur. SADOVEANU, N. P. 32. O palidă zîmbire pe buze-i flutura. MACEDONSKI. O. I 253. 3. Intranz. (Regional, de obicei cu determinările «din cap» sau «din coarne») A mișca, a scutura, a da (din cap sau, despre vite, din coarne). Au fluturat țapul o dată din coarne și atunci au căzut iapa jos. SBIERA, P. 166. Ipate flutura din cap. CREANGĂ, P. 179. 4. Tranz. A mișca (un obiect) încoace și încolo, a agita în aer, a face să fîlfîie. Porniră și multă vreme își fluturară pălăriile în vînt, cu fețele întoarse. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vîntul: El vîjîie din aripi și-și flutură vestmîntul. COȘBUC, P. I 134. Cu ceealaltă mînă fluturînd o parte a mantiei, se ridicară încet prin aerul luciu și pătruns de razele lunei. EMINESCU, N. 65. ◊ Fig. Mările și-au ivit limpezimile, Culmile slobode, fără zăvoare, Flutură-n creștete flamuri de soare. DEȘLIU, G. 38. Îmi flutură zarea năframe de nori. BENIUC, V 63. ◊ Compus: flutură-vînt s. m. = om neserios, nestatornic, vagabond, haimana; fluieră-vînt. ♦ (Cu privire la o sabie, la un băț etc.) A învîrti (amenințător) prin aer. Scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. Doi gealați venea curînd Săbiile fluturînd. ALECSANDRI, P. P. 211. – Prez. ind. și: (rar) fluturez (MACEDONSKI, O. I 257).

A FLUTURA1 flutur 1. intranz. 1) (despre pânze, plete etc.) A se mișca neregulat (sub acțiunea vântului); a fâlfâi. 2) (despre păsări, animale) A face mișcări dintr-o parte în alta (cu aripile, cu coarnele etc.). 3) (despre fulgere) A apărea pentru o clipă. 2. tranz. (obiecte) A agita în aer. ~ batista. ~ sabia. ◊ Flutură-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane nestatornice și neserioase. /Din fluture

fluturà v. 1. a agita încoace și încolo (capul, sabia, coada); 2. a se mișca în voia vântului, a fălfăi: lasă vălul ei a flutura BOL. [Onomatopee ce exprimă suflarea vântului sau aripilor (cf. fluture): limba germană posedă întreaga serie alternantă: flattern, flittern, flottern; varianta fluștura e o amplificare a aceluiaș radical imitativ].

flútur, a v. intr. (lat. fluctulare [Lbk]. Cp. cu germ. flattern, maĭ vechĭ flutteren și flotern, precum și cu fîlfîĭ, fluid și flux. V. fluture). Fîlfîĭ, mă mișc în vînt (vorbind de aripĭ, steagurĭ ș. a.). V. tr. Fac să fîlfîĭe (aripile, pînza): a flutura o basma la plecarea trenuluĭ (impropriŭ despre arme: a flutura o sabie, a o agita). Rar (după fluĭer). Fluĭer. – Și flúștur și flĭúștur.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

flutura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. flutur, 3 flutură; conj. prez. 1 sg. să flutur, 3 să fluture

flutura (a ~) vb., ind. prez. 3 flutură

flutura vb., ind. prez. 1 sg. flutur, 3 sg. și pl. flutură

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FLUTURA vb. 1. a fâlfâi. (Steagul ~ în vânt.) 2. a agita, a clătina, a fâlfâi, (înv. și reg.) a pălăi, a pălălăi, (reg.) a mătăhăi, a mătălăi. (A ~ batista la despărțirea de cineva.)

FLUTURA vb. 1. a fîlfîi. (Steagul ~ în vînt.) 2. a agita, a clătina, a fîlfîi, (înv. și reg.) a pălăi, a pălălăi, (reg.) a mătăhăi, a mătălăi. (A ~ batista la despărțirea de cineva.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

flutura (flutur, fluturat), vb.1. A zburătăci, a roi. – 2. A fîlfîi, a se legăna în văzduh. – 3. A mișca, a clătina. – 4. (Înv.) A înnebuni. – 5. (Rar) A fluiera. – Mr. flutur, fluturare. Creație expresivă, care reprezintă ideea de zbor clătinat, ca cel al fluturelui, cf. fil, ca și arab. furfûr, germ. Fleder-, Flitter, it. flùtola (Battisti, III, 1661), it. farfalla, prov. parpaillot, și de asemenea sp. farfullar, refunfuñar. Nu se poate stabili dacă, în rom. der. verbal este anterior sau posterior lui fluture (mr. f(l)itur(ă), flutur, frutur), s. m. (insectă cu corpul alungit și patru aripi de culori diferite; samară; paietă, bob de metal strălucitor); vb. s-a format, mai probabil direct pe baza expresiei imitative *fîltura, cu suf. de asemenea expresiv -ura, cf. gudura, scutura, scăpăra, vîntura. Mai puțin probabilă este der. directă din lat., care a fost propusă adesea, plecîndu-se de la corespondența cu alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë, frutul „fluture” (cuvinte care par der. din rom.) și it. fiutola „fluture de noapte” (poate în loc de frottola). Totuși, s-au menționat ca etimoane posibile lat. *fluctulāre „a fluctua” (Diez, II, 22; Meyer 100; REW 3384; DAR; Rosetti, I, 167; cf. în contra Graur, BL, V, 98),în care tratamentul lui ct ar fi greu de explicat; sau lat. *flutulāre, de la flutāre „a pluti” (Candrea, Rom., XXXI, 310; Candrea, Éléments, 96; Candrea-Dens., 610; Pușcariu 626; cf. Densusianu, GS, II, 321) a cărui soluție ar fi posibilă, dacă nu ar fi atît de evidentă apartenența la familia expresivă, cu toți der. săi. Scriban, Archiva, XLI, 48, propunea o origine gepidică; numai Iordan, BF, II, 170, admite origine expresivă. Der. fluștura, vb. (a fîlfîi, a se legăna în văzduh; a se clătina; a agita, a mișca; a fluiera), cu infix expresiv, ca în flișc; flu(ș)turatic, adj. (ușuratic, neserios; frivol, inconstant; nebun, țicnit), pentru al cărui ultim sens, astăzi înv., cf. sp. chiflado; fluturaș, s. m. (dim. al lui fluture; paietă); înflutura, vb. (a împodobi cu paiete). După Pușcariu, Dacor., IV, 683, fluștura ar fi un der. din lat. *floscalia „pleavă”, de la floscŭlus, ipoteză imposibilă din toate punctele de vedere. – Din rom. provin alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë „fluture”, bg. flutur, flotore „paietă” (Capidan, Raporturile, 221), cu var. furtulki, luturka (Bernard 43), și ngr. φλετουράω „a sări”, φουλτράω „a zbura”.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a da fluturește expr. (în sporturile pe echipă) a arunca greșit banul la rișcă sau la tragerea la sorți a terenurilor.

Intrare: flutura
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • flutura
  • fluturare
  • fluturat
  • fluturatu‑
  • fluturând
  • fluturându‑
singular plural
  • flutură
  • fluturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • flutur
(să)
  • flutur
  • fluturam
  • fluturai
  • fluturasem
a II-a (tu)
  • fluturi
(să)
  • fluturi
  • fluturai
  • fluturași
  • fluturaseși
a III-a (el, ea)
  • flutură
(să)
  • fluture
  • flutura
  • flutură
  • fluturase
plural I (noi)
  • fluturăm
(să)
  • fluturăm
  • fluturam
  • fluturarăm
  • fluturaserăm
  • fluturasem
a II-a (voi)
  • fluturați
(să)
  • fluturați
  • fluturați
  • fluturarăți
  • fluturaserăți
  • fluturaseți
a III-a (ei, ele)
  • flutură
(să)
  • fluture
  • fluturau
  • flutura
  • fluturaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

flutura, fluturverb

  • 1. intranzitiv (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Corbul iute se-nălța Și din aripi flutura. ANT. LIT. POP. I 326. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Zbura. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: zbura
      • format_quote [Fluturele] se duse și flutură în cercuri multe asupra feței miresei, cînd ea dormea. EMINESCU, N. 29. DLRLC
      • format_quote figurat De sus fluturînd a căzut Pe bancă o foaie uscată. TOPÎRCEANU, B. 81. DLRLC
      • format_quote figurat Veșteda toamnei frunză... flutură în vînt. ALEXANDRESCU, M. 74. DLRLC
  • 2. intranzitiv (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: fâlfâi
    • format_quote Va flutura steagul pe întîia gospodărie colectivă, la Mălini. CAMILAR, TEM. 82. DLRLC
    • format_quote Și parcă văd cum fluturînd Se pierde-n zare o năframă. PĂUN-PINCIO, P. 74. DLRLC
    • format_quote Barba lui flutură-n vînturi ca negura cea argintie. EMINESCU, O. IV 197. DLRLC
    • format_quote figurat Toate gîndurile lui, ce fluturau împrejurul unor imagini atît de diverse, se adunară... împrejurul uneia singure. D. ZAMFIRESCU, R. 38. DLRLC
    • format_quote poetic În negura munților, deasupra asfințitului, fluturau în răstimpuri fulgere, ca năframe de aur. SADOVEANU, N. P. 32. DLRLC
    • format_quote poetic O palidă zîmbire pe buze-i flutura. MACEDONSKI. O. I 253. DLRLC
  • 3. intranzitiv regional (Cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Au fluturat țapul o dată din coarne și atunci au căzut iapa jos. SBIERA, P. 166. DLRLC
    • format_quote Ipate flutura din cap. CREANGĂ, P. 179. DLRLC
  • 4. tranzitiv A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: fluștura
    • format_quote Porniră și multă vreme își fluturară pălăriile în vînt, cu fețele întoarse. VLAHUȚĂ, O. A. 124. DLRLC
    • format_quote Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vîntul: El vîjîie din aripi și-și flutură vestmîntul. COȘBUC, P. I 134. DLRLC
    • format_quote Cu ceealaltă mînă fluturînd o parte a mantiei, se ridicară încet prin aerul luciu și pătruns de razele lunei. EMINESCU, N. 65. DLRLC
    • format_quote figurat Mările și-au ivit limpezimile, Culmile slobode, fără zăvoare, Flutură-n creștete flamuri de soare. DEȘLIU, G. 38. DLRLC
    • format_quote figurat Îmi flutură zarea năframe de nori. BENIUC, V 63. DLRLC
    • 4.1. A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. DLRLC
      • format_quote Doi gealați venea curînd Săbiile fluturînd. ALECSANDRI, P. P. 211. DLRLC
  • comentariu rar Prezent indicativ și: fluturez. DLRLC
etimologie:
  • fluture DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.