fonogramic, ~ă a [At: DEX / Pl: ~ici, ~ice / E: fonogramă + -ic] 1-2 Care ține de fonogramă (1-2). 3-4 Privitor la fonogramă (1-2). 5-6 Constituit din fonograme (1-2).

FONOGRAMIC, -Ă adj. Referitor la fonogramă. [< fr. phonogrammique].

fonogramic (desp. -no-gra-) adj. m., pl. fonogramici; f. fonogramică, pl. fonogramice

fonogramic (-no-gra-) adj. m., pl. fonogramici; f. fonogramică, pl. fonogramice

fonogramic adj. m. (sil. -gra-), pl. fonogramici; f. sg. fonogramică, pl. fonogramice

arhivă fonogramică, totalitatea documentelor de muzică și literatură populară înregistrate pe cilindri de fonograf* și sistematizate după diferite metode. Prima a. a fost înființată la Viena (1899), urmând cea de la Berlin (1902), cea din Canada (1919) etc. La București, ca urmare a memoriilor și propunerilor repetate ale lui D.G. Kiriac, ia ființă, în 1927 a. Ministerului cultelor și artelor, condusă de G. Breazul, iar în 1928, a. de folklore a Societății compozitorilor români, condusă și organizată de C. Brăiloiu; aceasta din urmă era considerată, în 1943, cea mai bogată a. în documente etnice muzicale din Europa (30.000 melodii înregistrate și un considerabil număr de informații auxiliare – inclusiv iconografia – referitoare la genuri, artiști populari, obiceuiri etc.). În 1949, cele două a. sunt unificate în Institutul de folclor din București, cu o filială la Cluj-Napoca. V. colecție; culegere de folclor; etnomuzicologie; înregistrare; transcriere.