formal, ~ă [At: (a. 1856) URICARIUL IV, 410/23 / Pl: ~i, ~e / E: fr formel, lat formalis] 1 a Privitor la formă¹ (1). 2 a Care ține de formă¹ (1). 3 a (Lit) Care se referă la expresie, la stil. 4 a Care ține de aparență. 5 av În aparență. 6 a Formulat precis. 7 a Categoric. 8 a Pătruns de formalism (4). 9 a Făcut de formă¹ (22). 10 a (D. unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal și valabil.

*FORMAL I. adj. 1 Privitor la formă ¶ 2 Lămurit, hotărît, precis: declarațiune, promisiune ~ă ¶ 3 După normele procedurii: cerere ~ă. II. adv. În mod hotărît, precis: i-a făgăduit ~ c’o să facă să i se dea lui moșia BR. -VN. [fr. formel].

FORMAL, -Ă, formali, -e, adj. 1. Pătruns de formalism; făcut de formă. Acolo unde se manifestă o atitudine formală, birocratică... organizația de partid este datoare să desfășoare larg critica și autocritica, luînd măsuri energice în vederea îmbunătățirii muncii. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 77. ◊ (Adverbial) Venind la putere, burghezia a fost silită să recunoască formal (nu dintr-o dată, ci treptat) o serie de drepturi democratice elementare. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 268, 6/4. 2. Relativ la formă, al formei, al aparenței. Din punct de vedere formal. ◊ Logică formală v. logică. ♦ (Adverbial) În aparență. Formal, ai dreptate! 3. Formulat precis; categoric, expres. Declarație formală. ◊ (Adverbial) A recunoaște formal.

FORMAL, -Ă 1. Făcut din formalism, de formă. 2. Referitor la formă, al formei. 3. Formulat în termeni preciși, categorici. [Cf. it. formale, fr. formel, lat. formalis].

FORMAL, -Ă adj. 1. referitor la formă, care ține de aparență. ◊ (despre logică) care studiază formele logice ca independente de conținutul lor concret determinat. ◊ (despre concepte) care nu are referință externă. ◊ (adv.) în aparență. 2. formulat în termeni preciși, categorici. 3. făcut din formalism, de formă; superficial. 4. (jur.; despre acte) care, pentru a fi valabil, necesită anumite forme. 5. ceremonios, solemn. 6. (inform.) gramatică ~ă = vocabularul și regulile necesare descrierii limbajelor; limbaj ~ = limbaj generat de o gramatică formală. (< fr. formel, lat. formalis, engl. formal)

formal, -ă adj. Ceremonios, solemn ◊ „Ea, Nadia, a fost întrebată de ce a fost atât de formală la Jocurile Olimpice și a răspuns că autodisciplina și concentrarea au fost atât de mari încât nu-și putea îndepărta gândurile de la activitatea ei nici măcar pentru un timp scurt.” R.l. 17 XI 76 p. 5 (din engl. formal; CO; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

FORMAL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de formă; propriu formei. Analiză ~ă. 2) și adverbial Care se face de formă. 3) Care este preocupat mai ales de formă. /<fr. formel, lat. formalis

formal a. 1. relativ la formă: parte formală; 2. în formă, preciz: refuz formal.

*formál, -ă adj. (lat. formalis). Relativ la formă: parte formală. În formă, împlinind toate formalitățile, pozitiv, precis: divorț, refuz formal. Adv. În mod formal: a refuza formal.

formal adj. m., pl. formali; f. formală, pl. formale

formal adj. m., pl. formali; f. formală, pl. formale

formal adj. m., pl. formali; f. sg. formală, pl. formale

FORMAL adj. 1. v. categoric. 2. (fam.) platonic. (O recunoaștere ~.) 3. v. solemn.

FORMAL adj. 1. categoric, decis, expres, ferm, hotărît, neezitant, neoscilant, net, tranșant, (înv.) rezolut. (Un refuz ~.) 2. (fam.) platonic. (O recunoaștere ~.) 3. (JUR.) solemn. (Act ~.)