FORMALISM s. n. 1. Orientare estetică ce acordă preeminență formei operei, în detrimentul conținutului. 2. Atitudine caracterizată prin respectarea strictă a formei în dauna fondului problemelor. ♦ Atitudine conformistă, exagerat de protocolară. – Din fr. formalisme.

formalism sn [At: MAIORESCU, CR. 1, 385 / Pl: ~e / E: fr formalisme] 1 Orientare în artă, estetică, muzică, literatură care are tendința să supraaprecieze forma operei de artă în dauna conținutului, să considere forma un scop în sine. 2 (Flz) Doctrină care susține că adevărurile științifice sunt pur formale și bazate pe convenții. 3 (Îs) ~ul rus Curent în critica literară rusă din prima jumătate a sec. XX, al cărui obiect era definirea caracterelor specifice ale unei opere, din punctul de vedere strict al textului, în afara oricărei referințe istorice, biografice etc. 4 Atitudine caracterizată prin respectarea strictă a formei în dauna fondului problemelor. 5 Atitudine conformistă. 6 Atitudine exagerat de protocolară. 7 (Îs) ~ etic Respectarea pur formală a preceptelor și a normelor morale.

FORMALISM s. n. 1. Orientare în artă, estetică, muzică, literatură care rupe forma de conținut, tinzând să supraaprecieze forma operei de artă în dauna conținutului, să considere forma un scop în sine și nu ca expresie a conținutului. 2. Atitudine caracterizată prin respectarea strictă a formei în dauna fondului problemelor. ♦ Atitudine conformistă, exagerat de protocolară. – Din fr. formalisme.

FORMALISM s. n. 1. Tendință idealistă, reacționară, care rupe forma de conținut, reducînd procesul istoric concret al dezvoltării la forme exterioare și scheme abstracte, lipsite de fond; (în artă) manifestare idealistă, care neagă valoarea conținutului ideologic dînd importanță exclusiv formei. Caragiale a adus o contribuție de mare preț la lupta împotriva formalismului, naturalismului, schematismului în artă și literatură. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 1, 87. Una din trăsăturile cele mai tipice ale formalismului este fuga de sufletul omului, ocolirea sentimentelor și caracterelor oamenilor, refugiul în imagini exterioare, «picturale», care încearcă să camufleze absența conținutului. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 298, 4/6. 2. Atitudine nejustă în activitate, caracterizată prin respectarea superficială a formalităților, în dauna fondului chestiunilor. V. birocratism. ♦ Atitudine conformistă, exagerat de protocolară.

FORMALISM s.n. 1. Orientare în artă, estetică, literatură care rupe forma de conținut, tinzînd să supraaprecieze forma operei în dauna conținutului, să considere forma un scop în sine și nu ca expresie a conținutului. 2. Atitudine caracterizată prin respectarea birocratică, strîmtă și superficială a formalităților. ♦ Atitudine de politețe conformistă, protocolară, exagerată. ◊ Formalism etic = respectare pur formală a preceptelor și normelor morale. [Cf. fr. formalisme, it. formalismo, rus. formalizm].

FORMALISM s. n. 1. concepție idealistă care rupe forma de conținut, reducând procesul concret al dezvoltării istorice la forme exterioare și scheme abstracte. 2. orientare estetică în artă care supraapreciază importanța formei, în dauna conținutului. 3. respectarea birocratică, îngustă și superficială a formalității. ◊ atitudine conformistă, exagerată, protocolară. 4. utilizare a modelelor formale în diferite științe. ◊ orientare metodologică în filozofia matematică contemporană care susține că matematica își găsește deplina ei justificare în construcția formală. ♦ ~ etic = respectare pur formală a preceptelor și normelor morale. (< fr. formalisme)

FORMALISM n. 1) (în artă, estetică, literatură etc.) Orientare opusă realismului, care supraapreciază importanța formei în detrimentul conținutului. 2) Atitudine caracterizată printr-o respectare exagerată a formalitătilor; birocratism. /<fr. formalisme

formalism n. 1. ținerea excesivă la formalități; 2. gustul etichetei.

*formalízm n., pl. e (d. formal). Prea multă ĭubire de formalitățĭ, de etichetă.

formalism s. n.

formalism s. n.

formalism s. n.

formalism.