FORMAȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Mod de dispunere a militarilor pentru un anumit scop. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiune s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

formație sf [At: ODOBESCU, S. II, 236 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr formation, lat formatio, -onis] 1 Alcătuire. 2 Organizare. 3 Constituire. 4 (Glg) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 5 Mod în care este dispusă o unitate militară pentru adunare, marș sau luptă. 6 Ansamblu artistic. 7 Componența unei echipe sportive. 8 Echipă sportivă. 9 Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 10 Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.).

FORMAȚIE, formații, s. f. 1. Alcătuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularități ale constituției lor și care s-au format în anumite condiții geologice dintr-o anumită perioadă de timp. 3. Fel în care este dispusă o unitate militară pentru adunare, marș sau luptă. 4. Ansamblu, echipă artistică. 5. Componența unei echipe sportive; echipă sportivă. ♦ Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (șah, loto, pronosport etc.). [Var.: formațiune s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

FORMAȚIE, formații, s. f. (Și în forma formațiune) 1. Alcătuire, întocmire, organizare, formare (1). O materie organică supusă la un proces de formațiune. ODOBESCU, S. II 236. ♦ (Concretizat) Strat de roci dintr-o anumită perioadă geologică. Șisturile cristaline din Dobrogea sînt formații paleozoice. 2. (Ec. pol.; urmat de determinările «social-economică», «economico-socială» sau «socială») Orînduire economică istoricește determinată a societății și suprastructura corespunzătoare acesteia. Legea concordanței obligatorii a relațiilor de producție cu caracterul forțelor de producție explică dezvoltarea formațiunilor sociale ca un proces istoric natural. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 44. ◊ (Urmat de determinările «capitalist» sau «socialist» arată caracterul formației sociale) În formația socialistă a fost lichidată pentru vecie exploatarea omului de către om. 3. Fel în care este dispusă o unitate militară, pentru adunare, marș sau luptă. Soldații mergeau în formație de cîte cinci. Batalionul era în formație de luptă. 4. Ansamblu, echipă. Formație artistică. ♦ Componența unei echipe sportive. 5. Combinație de cifre, figuri sau poziții la unele jocuri (loto, șah, pronosport etc.). – Variantă: formațiune (pronunțat -ți-u-) s. f.

FORMAȚIE s.f. 1. Întocmire, alcătuire, organizare; formare. ♦ Complex de strate din scoarța Pămîntului depuse într-o anumită perioadă geologică. 2. Formație social-economică = categorie ce desemnează o treaptă istorică determinată a dezvoltării societății, caracterizată printr-un nivel determinat al forțelor de producție, prin relațiile de producție corespunzătoare acestora și o suprastructură generată de aceste relații. 3. Așezare, dispozitiv al unei unități militare în vederea unei acțiuni. 4. Ansamblu, echipă. 5. Combinație de cifre, de figuri sau de poziții la unele jocuri (la loterie etc.). [Gen. -iei, var. formațiune s.f. / < fr. formation, it. formazione, lat. formatio].

FORMAȚIE s. f. 1. întocmire, organizare; constituire. 2. cuvânt format pe terenul limbii proprii prin mijloace interne. 3. componenta unei echipe sportive; ansamblu, echipă, colectiv. 4. combinație de cifre, figuri sau poziții la unele jocuri (loto, șah etc.). 5. pregătire într-un domeniu. (< fr. formation, lat. formatio)

FORMAȚIE ~i f. 1) Mod de aranjare, de organizare a unor ființe sau a unor obiecte. 2) Mod de dispunere a unei unități militare. ~ de marș. 3) Ansamblu artistic. ~ de dansuri. 4) Combinație de cifre sau de figuri la unele jocuri. 5) Îmbinare de elemente genetic legate între ele (prin comunitatea condițiilor de apariție). ◊ ~ social-economică treaptă istorică a dezvoltării societății. ~ geologică complex de roci alcătuite într-o anumită perioadă geologică. [Art. formația; G.-D. formației; Sil. -ți-e] /<fr. formation, lat. formatio, ~onis

formațiune sf vz formație

FORMAȚIUNE s.f. v. formație.

FORMAȚIUNE s. f. 1. complex de straturi din scoarța Pământului depuse într-o anumită perioadă geologică. 2. ~ social-economică = categorie a materialismului istoric ce desemnează o treaptă istorică a dezvoltării societății, caracterizată printr-un nivel determinat al forțelor de producție, prin relațiile de producție corespunzătoare acestora și o suprastructură generată de aceste relații. 3. așezare a militarilor (sau a subunităților militare) în cadrul unei unități în vederea executării unei misiuni. (< fr. formation, lat. formatic)

formați(un)e f. acțiunea de a (se) forma.

*formațiúne f. (lat. formátio, -ónis). Acțiunea de a forma orĭ de a se forma. Lucru format, modu cum e format (o stîncă, un teren, o trupă): formațiunĭ cŭaternare, formațiune densă. În formațiune, nedezvoltat încă: societate în formațiune. – Și -áție.

formație (echipă; combinație) (desp. -ți-e) s. f., art. formația (desp. -ți-a), g.-d. art. formației; pl. formații, art. formațiile (desp. -ți-i-)

formație (echipă, combinație) (-ți-e) s. f., art. formația (-ți-a), g.-d. art. formației; pl. formații, art. formațiile (-ți-i-)

formație (alcătuire, echipă, combinație) s. f. (sil. -ți-e), art. formația (sil. -ți-a), g.-d. art. formației; pl. formații, art. formațiile (sil. -ți-i-)

formație

formațiune (structură anatomică; economică; geologică; militară) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. formațiunii; pl. formațiuni

formațiune (structură anatomică, economică, geologică, militară) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. formațiunii; pl. formațiuni

formațiune (econ., geol., mil.) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. formațiunii; pl. formațiuni

FORMAȚIE s. 1. alcătuire, compunere, întocmire. (Grupul mergea în următoarea ~...) 2. v. ansamblu. 3. v. echipă. 4. pregătire. (De ~ clasică.)

FORMAȚIE s. 1. alcătuire, compunere, întocmire. (Grupul mergea în următoarea ~.) 2. ansamblu, colectiv, trupă. (~ artistică.) 3. echipă. (~ sportivă.) 4. orînduire, sistem. (~ social-economică.) 5. pregătire. (De ~ clasică.)

FORMAȚIUNE s. v. orânduire.

formație, orice grup de muzicieni (interpreți vocali sau instrumentiști), cu sau fără dirijor, având scopul de a interpreta lucrări camerale sau orchestrale. În particular, grupare mai ales de instrumentiști care execută lucrări de muzică de cameră*. Ex.: duo (1); duet (1); terțet (1); trio (1); cvartet (1); cvintet (1); sextet (1); septet (1); octet (1); nonet (1); dixtour (1) etc. Orch. de cameră sunt considerate f. camerale. Sin.: ansamblu (I, 2). ♦ (În folclor) f. este o grupare sui generis de interpreți instrumentiști, la care se adaugă și cei vocali. F. pop. poate cuprinde doi sau mai mulți executanți, combinațiile făcându-se în funcție de tradiția unei zone folclorice, de rolul unui instr. în f., dar și de alte considerente. Astfel dacă f. tradițională din folc. românesc este constituită din vl. și cobză*, vl. și țambal* portabil, treptat acestea s-au „îmbogățit” prin adăugarea altor instr. din fanfară (6), orchestră* simfonică sau de muzică ușoară*. Menționăm câteva din aceste formații: Fluier* mic și cobză; trp. și tobă*; vl. și țambal portabil, vl. primă și secundă, cl. și țambal; vl. primă, violă, torogoată (taragot*) și țambal masă; vl. primă, violă*, sax., țambal, c. bas,; apoi formații cu mai mulți executanți la același tip de instr. mai ales la cele de coarde. Între instr. mai noi intrate în formație se înscriu: cl., trp., sax, țambalul masă, contrabasul, acordeonul, toba mare, vcl., ghitara*. V.: lăutar; taraf.

FORMAȚIE s. f. (< fr. formation, it. formazione, lat. formatio): 1. mod de dispunere, de combinare a elementelor de formare a unui cuvânt. Astfel, în derivatele dezrădăcina, preface, dulcișor, tinerime și vulturește componentele sunt dispuse în următoarele f.: dez- + rădăcină + -a, pre- + face, dulce + -ișor, tineri + -ime, vultur + -ește. 2. cuvânt, expresie sau locuțiune format(ă) pe terenul limbii române prin compunere, cu dispunerea elementelor componente într-o ordine anumită. Astfel, f. bunăstare, altcineva, treisprezece, binevoi, nicidecum, înspre și încât au următoarea dispunere a elementelor componente: bună + stare, alt + cineva, trei+ spre + zece, bine + voi, nici + de + cum, în + spre, în + cât. Se observă că locurile componentelor acestor f. nu pot fi schimbate (ca de altfel și în cazul interjecției tronca-tranca).

FORMAȚIE MUZICALĂ. Subst. Formație muzicală, ansamblu muzical, ansamblu de cîntece; orchestră, orchestră simfonică, orchestră filarmonică, filarmonică, orchestră de muzică de cameră, orchestră de muzică ușoară, orchestră de jaz, jaz, jazband, orchestră de muzică populară; muzică; fanfară; tabulhană (turcism înv.), meterhanea (înv.); trupă de muzicanți, taraf de lăutari (taraful lăutarilor), bandă (de lăutari), tacîm (de lăutari). Cor; corală, capelă. Solist. Duet, duo; trio; cvartet; cvintet; sextet; septet; octet; nonet. Șef de orchestră, conducător de orchestră, dirijor, capelmaistru (înv.), mehterbașa (turcism înv.). Muzicant, mehter (turcism înv.), instrumentist, orchestrant (rar), orchestrator, filarmonist (rar), lăutar; concertmaestru, prim-violonist; corist. Adj. Muzical; orchestral; coral; dirijoral. Vb. A cînta, a interpreta; a concerta, a da un concert. V. cîntăreț, forme și genuri muzicale, grup, instrumente muzicale, muzicant.

ADÂNCIMEA FORMAȚIEI DE AVIOANE distanța în sensul de zbor dintre avionul din câmpul formației și cele care încheie formația.

DISPOZITIV DE LUPTĂ AL FORMAȚIILOR DE AVIOANE dispunere în zbor a avioanelor în scopul executării în comun a unei misiuni în deplină securitate a zborului, importante fiind pentru aceasta: distanța dintre avioane (măsurat în sensul frontului), adâncimea formației (măsurată în direcția de zbor de la primul la ultimul avion pe întregul dispozitiv de luptă), lărgimea formației (măsurată de front pe întregul dispozitiv de luptă), înălțimea formației (dată de măsurarea pe verticală a spațiului ocupat de toate avioanele). Dispozitivele de luptă folosite pentru celule sunt în: linie, diagonală, fir de avioane, pentru patrule – săgeată sau diagonală, pentru escadrile – săgeată, diagonală sau serpentină de patrule.

FORMAȚIE DE AVIOANE / ELICOPTERE, grupare de aeronave făcută în moduri diferite, în vederea îndeplinirii unei misiuni într-un dispozitiv unic. F.D.A. / E. pot fi: de acoperire, având misiunea de a acoperii celelalte F.D.A. / E. împotriva atacurilor prin surprindere ale aviației inamice. Aeronavele de acoperire zboară mai sus și mai în spate decât cele însoțite pe 1-2 eșaloane în dispozitiv larg și la distanțe care să asigure realizarea misiunilor aviației proprii și intervenția oportună în respingerea atacurilor.

LĂRGIMEA FORMAȚIEI distanța între aeronavele exterioare ale unei formații, măsurată între vârfurile planurilor avioanelor respective.

LUNGIMEA FORMAȚIEI distanța longitudinală a unei formații de aeronave măsurată între botul aeronavei cap și ampenajul ultimei aeronave.