FRICȚIUNE, fricțiuni, s. f. 1. (Fiz.) Frecare. 2. Fig. Neînțelegere, ceartă, divergență între două persoane sau două grupuri de persoane; frecătură. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (2) fricție s. f.] – Din fr. friction.

fricțiune sf [At: BASARABESCU, V. 11 / V: ~ie, frec~ / Pl: ~ni / E: fr friction] 1 Masaj viguros efectuat asupra unei părți a corpului pentru a facilita absorbția unei substanțe în piele, a activa circulația, a decongestiona etc. 2-3 (Fiz) Frecare (2-3). 4 (Gmț) Bătaie. 5 Dezacord între două persoane sau două grupuri de persoane Si: ceartă, divergență, frecătură (7).

FRICȚIUNE, fricțiuni, s. f. 1. (Fiz.) Frecare 2. Fig. Neînțelegere, ceartă, divergență între două persoane sau două grupuri de persoane; frecătură. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (2) frecție, fricție s. f.] – Din fr. friction.

FRICȚIUNE, fricțiuni, s. f. 1. Frecare a unei părți a corpului cu un lichid medicinal. V. masaj. Masinca îi făcea fricțiuni cu oțet la tîmple, îl lega cu tulpan la cap și-l culca în iatac cu perdelele strînse. BASSARABESCU, V. 8. 2. Fig. (Mai ales la pl.) Neînțelegeri, certuri, divergențe între două persoane sau două grupuri de persoane. – Pronunțat: -ți-u-. – Variantă: (1, nerecomandabil) frecție s. f.

FRICȚIUNE s.f. 1. (Fiz.) Efectul forțelor care opun rezistență mișcării unor suprafețe în contact; frecare. 2. (Med.) Ungere și frecare a corpului cu un lichid. 3. (La pl.) Divergențe de opinii, neînțelegeri, certuri. [Pron. -ți-u-, var. (2) frecție, frecțiune, fricție s.f. / cf. fr. friction, cf. lat. frictio].

FRICȚIUNE s. f. 1. (fiz.) interacțiune între două corpuri aflate în contact; frecare. 2. masaj constând din ungerea și frecarea corpului cu un lichid. 3. (fig., pl.) divergențe de opinii, neînțelegeri, certuri. (< fr. friction, lat. frictio)

FRICȚIUNE ~i f. 1) Metodă de tratament prin acțiunea factorului mecanic și termic asupra organismului; masaj. 2) mai ales la pl. fig. Ciocnire de interese sau de opinii contrare; divergență de păreri. 3) fig. Acțiune de frecare a corpurilor. [Art. fricțiunea; G.-D. fricțiunii; Sil. -ți-u-] /<fr. friction, lat. frictio, ~onis

fricțiune f. frecare pe piele cu mâna, peria, flanela.

frecție sf vz fricțiune

fricție sf vz fricțiune

FRECȚIE s.f. v. fricțiune.

FRECȚIUNE s.f. v. fricțiune.

FRICȚIE s.f. v. fricțiune.

fricțiune (frecare, conflict) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. fricțiunii; pl. fricțiuni

fricțiune (frecare, conflict) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. fricțiunii; pl. fricțiuni

fricțiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. fricțiunii; pl. fricțiuni

fricțiune (i-u) (nu: frecție)

FRICȚIUNE s. v. frecare.

FRICȚIUNE s. v. divergență, neînțelegere.

fricțiune s. v. DIVERGENȚĂ. NEÎNȚELEGERE.

FRICȚIUNE s. (FIZ.) frecare. (Proces de ~.)