frig sn [At: COD. VOR. 96/1 / V: (pop; 5-21) ~ură sf / Pl: (5-21) ~uri, (îvp) ~ure / E: ml frigus, -oris] 1 Temperatură scăzută a mediului ambiant, care dă senzația de rece. 2 Senzație de rece provocată de temperatura scăzută a mediului. 3 (Îe) A nu-i face nici (sau a nu-i ține nici de) cald, nici (de) ~ A-i fi indiferent. 4 (Fig; îs) ~ul morții sau frig de moarte Emoție violentă (însoțită de fiori) prin care trece cineva în fața unui pericol mare. 5 (Pop; lpl) Temperatură ridicată a unui bolnav Si: febră (1), (pop) fierebințeală (6). 6 (Mpp; lpl) Frisoane. 7 (Mpp; lpl) Malarie. 8 (Pop; pex; lpl) Orice boală însoțită de febră mare și frisoane Si: (îvp) miață. 9 (Mpp; îs) ~uri de cap Meningită. 10 (Mpp; îs) ~uri de creștere Febră provenită din creșterea prea accelerată a copiilor. 11 (Mpp) ~uri de lapte Febră temporară a lăuzelor. 12 (Mpp) ~uri de stomac Febră gastrică. 13 (Mpp) ~uri gabene Boală infecțioasă caracterizată prin îngălbenirea pielii. 14 (Mpp) ~uri porcești Numele unei boli cu febră, nedefinită mai îndeaprope. 15 (Mpp) ~uri putredesau friguri rele Impaludism. 16 (Mpp) ~uri tifoide Febră tifoidă. 17 (Fig; lpl) Pasiune violentă Si: patimă. 18 (Fig; lpl) Stare de neliniște, de agitație puternică. 19 (Fig; lpl) Emoție. 20 (Pfm; îe) A băga (pe cineva) în ~ A se răsti la cineva. 21 (Îae) A amenința pe cineva.

FRIG, (2) friguri, s. n. 1. Temperatură joasă a aerului, care dă senzația de rece. Bătrîna simți frigul cum o învăluise din cap pînă-n picioare. CAMILAR, TEM. 13. Și zău, p-aici așa-i de frig, Cît crapă-n trei și-n opt cojocul, Se face bradul tot covrig Și-ngheață flacăra și focul! COȘBUC, P. II 231. Frigul ud mă pătrundea, simțeam că-mi îngheață pulpele și brațele. CARAGIALE, P. 37. Striga cît îl lua gura că moare de frig. CREANGĂ, P. 239. Și, de frig, la piept și-ncheie, tremurînd, halatul vechi. EMINESCU, O. I 132. ♦ Senzație de rece provocată de temperatura joasă a mediului. (Fig.) Moartea, ce-a trecut așa de-aproape Mi-a lăsat un frig în suflet și o ceață pe pleoape. DAVILA, V. V. 50. ◊ (Construit cu verbul «a fi» și cu subiectul logic în dativ) Ne era frig numai la nas. BENIUC, V. 24. Ție nu ți-i frig, fătu-meu? ALECSANDRI, T. I 328. 2. (Numai la pl.) Temperatură ridicată a unui bolnav (v. febră); tremur cauzat de senzația de rece care precede uneori o stare febrilă; (adesea în construcție cu verbele «a căpăta», «a scutura», «a apuca», uneori determinat prin «de baltă») boală cauzată de un agent patogen și transmisă prin intermediul unei specii de țînțar (v. malarie). Mîinile mi-erau reci, gura amară și uscată ca de friguri. VLAHUȚĂ, O. A. 150. Sînt toți bolnavi, și el și femeia și copilul – frigurile de baltă. CARAGIALE, O. I 284. Nici tu junghi, nici tu friguri, nici o altă boală nu s-a lipit de noi. CREANGĂ, A. 28. El e singurul localnic care n-a căpătat friguri. NEGRUZZI, S. I 318. ◊ Friguri galbene v. galben. ♦ Fig. Stare de neliniște, agitație puternică; emoție. Domițian, coprins de frigurile examenului, vedea în el mai mult un sprijin, o îmbărbătare. BASSARABESCU, V. 10.

1) frig n. (lat. frigus). Lipsă de căldură, temperatură rece: frigu e între răcoare și ger. Sensațiunea neplăcută cauzată de această temperatură rece: mĭ-e frig. Pl. Frigurĭ, febră, o boală microbiană care te face să-țĭ fie cînd frig, cînd foarte cald și pe care o expulsează chinina. Fig. Agitațiune: frigurile politiciĭ.

mărăraș-de-friguri s. v. PĂDUCHERNIȚĂ.