FRUMOS, -OASĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans). ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezește admirație din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferei). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.

frumos, ~oasă a [At: COD. VOR. 139/10 / Pl: ~oși, ~oase / E: ml formosus] 1 a (D. ființe și părți ale lor, d. lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, a mișcărilor, a culorilor etc. 2 a Care are valoare estetica Si: estetic. 3 a (Îs) Arte ~oase Pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans). 4 smf Ființă frumoasă (1). 5 a (Fam; îe) A se face ~ A se îmbrăca și aranja cu grijă Si: a se găti. 6 sfp, a (Pop; euf) Ielele. 7 a Care trezește admirația din punct de vedere moral Si: admirabil, lăudabil. 8 sn (Îe) A lua (pe cineva) cu ~ul A trata (pe cineva) cu blândețe, cu menajamente. 9 a (D. timp) Senin (din punctul de vedere al stării atmosferice). 10 a (D. lucruri sau fapte) Important. 11 a (D. lucruri sau fapte) Remarcabil. 12 av În mod plăcut Si: armonios, estetic. 13 av Bine. 14 av Suficient. 15 av Adecvat. 16 av Așa cum se cuvine. 17 (D. obiecte de îmbrăcăminte; îe) A sta (sau a ședea) ~ A i se potrivi cuiva 18 av (D. purtări; îae) A fi așa cum cer regulile de bună-cuviință. 19 (D. câine) A face ~ A sta sluj. 20 av (Irn; d. oameni; îae) A se manifesta după placul cuiva. 21 av (Îe) A fi ~ (din partea cuiva) A se cuveni. 22 av (Îae) A fi lăudabil. 23 av (D. copii, îe, mai ales la imperativ) A sta ~ A sta liniștit. 24 i (Irn) Bună treabă! 25 sn Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca sursă obiectivă dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. 26 sfa (Pop) Nume de capră sau de vacă. 27 sf (Bot; îc) ~-oasa-nopții Barba-împăratului (Mirabilis jalapa).

FRUMOS, -OASĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezește admirația din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.

FRUMOS³, -OASĂ, frumoși, -oase, adj. 1. Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică. a) (Despre persoane și despre părți ale corpului) Avea ochii frumoși, negri. DUMITRIU, N. 156. Un băiețaș frumos, ca de doisprezece ani... ne întrebă ce poftim. HOGAȘ, DR. II 6. Iacăt-o înaintea lui... tot așa de tînără și de frumoasă de parcă nu trecuseră valurile vremii. CARAGIALE, O. II 27. ◊ (În comparații care îi întăresc sensul) Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț. COȘBUC, P. I 56. Ca un leu să fii de tare Și frumos ca primăvara. EMINESCU, L. P. 143. Copil frumos ca visul ce-n leagăn îl visai. BELDICEANU, P. 132. ◊ (Substantivat) Frumoasa satului. ▭ De-acum, are să fie ca-n cîntec: are să se ieie frumos cu frumos, plăcut cu plăcut. CAMILAR, TEM. 175. Aci se fierb și oasele în vase aurite, Aci s-adun frumoasele Cînd nu mai sînt dorite. BOLINTINEANU, O. 70. ♦ (Substantivat, f. pl.) Ielele. L-au întîlnit vîntoasele și frumoasele. TEODORESCU, P. P. 360. b) (Despre lucruri din natură, despre obiecte și despre opere de artă) Priveliște frumoasă. ▭ Casele cele frumoase le vînduseră creditorii. CARAGIALE, O. III 48. Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă. EMINESCU, O. IV 81. Frumos antereu porți. ALECSANDRI, T. I 325. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură; (mai rar, în trecut, și) arhitectură, poezie, muzică, dans. ◊ (Substantivat, în expr.) A lua (pe cineva) cu frumosul = a se arăta blajin (față de cineva), a trata (pe cineva) cu menajamente. (Eliptic) Va să zică nu vrei să spui cu frumosul, ai? continuă șeful cu un zîmbet acru. REBREANU, R. I 112. 2. Care place, care trezește admirație din punct de vedere moral. Purtare frumoasă. Faptă frumoasă. 3. (Despre timp sau vreme) senin, calm, bun. 4. (Despre lucruri și fapte) Important, considerabil, remarcabil. O recoltă frumoasă. Un succes frumos.

FRUMOS³ frumoasă (frumoși, frumoase) 1) Care este plin de armonie; cu valoare estetică; estetic. Față frumoasă. 2) Care provoacă admirație sau satisfacție sufletească. Faptă frumoasă. /<lat. formosus

frumos a. 1. bine făcut, cu forme plăcute: om frumos;2. care face să simțim o plăcere amestecată cu admirațiune: un frumos spectacol; 3. însemnat: are o avere frumoasă. [Lat. FORMOSUS]. ║ n. ceeace e frumos: adevărul, frumosul, binele. ║ adv. (uneori) liniștit: șezi frumos.

frumós, -oásă adj. (lat. formosus [d. forma, formă], de unde s’a făcut *furmos, apoĭ frumos; it. pg. formoso, pv. formos, sp. hermoso). Bine făcut, cu forme plăcute ochilor: femeĭe, casă, armată, luptă frumoasă. Care place spirituluĭ: poemă frumoasă, cîntec frumos. Mare, însemnat: avere frumoasă. Bun, favorabil: ocaziune frumoasă. Cuviincĭos: purtare frumoasă. Frumos la față, cu fața frumoasă. S. f. pl. V. ĭele. S. n. Frumuseță, lucru frumos: frumosu în artă. Adv. În mod frumos: a scrie, a te purta frumos.

AUCH DAS SCHÖNE MUSS STERBEN (germ.) (Schiller) = Și ce e frumos trebue să moară.

Frumoasa f. 1. numele românesc al cetății Cahul; 2. culme între jud. Gorjiu și Mehedinți, desparte basinul Motrului de al Jiului; 3. mânăstire în Iași fundată în 1658 de Gh. Ghica.

Meluzina (Frumoasa) f. fee faimoasă în legendele medievale franceze.

Târgu-Frumos n. com. urb. în jud. Iași: 6000 loc.; Pepeni mari (harbuzi), comerț cu pește. Bâlciu în Iulie.

frumos¹ adj. m., pl. frumoși; f. frumoasă, pl. frumoase

frumos¹ adj. m., pl. frumoși; f. frumoasă, pl. frumoase

frumos adj. m., s. m., pl. frumoși; f. sg. frumoasă, g.-d. art. frumoasei, pl. frumoase

FRUMOS adj. 1. v. estetic. 2. arătos, chipeș, (pop.) chipos, fălos, mândru, ochios, (înv. și reg.) vederos, (reg.) marghiol, tâmbuș, (Transilv.) hireș, (prin vestul Transilv.) mușat, (Transilv.) nialcoș, (înv.) ghizdav, iscusit, (fam.) gigea, (arg.) mișto. (Un flăcău ~.) 3. arătos, aspectuos, falnic, impozant, (pop.) mândru. (O casă ~oasă.) 4. v. plăcut. 5. bun, favorabil, prielnic. (Timp ~.) 6. însorit, senin, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~oasă.) 7. senin, (înv.) seninos. (Nopți ~oase.) 8. v. bun.

FRUMOS adj. 1. arătos, chipeș, (pop.) chipos, fălos, mîndru, ochios, (înv. și reg.) vederos, (reg.) marghiol, tîmbuș, (Transilv.) hireș, (prin vestul Transilv.) mușat, (Transilv.) nialcoș, (înv.) ghizdav, iscusit, (fam.) gigea, (arg.) mișto. (Un flăcău ~.) 2. arătos, aspectuos, falnic, impozant, (pop.) mîndru. (O casă ~.) 3. agreabil, drăguț, estetic, plăcut. (Un aspect ~.) 4. bun, favorabil, prielnic. (Timp ~.) 5. însorit, senin, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~.) 6. senin, (înv.) seninos. (Nopți ~.) 7. bun. (Faptă ~.)

Frumos ≠ hidos, nearătos, oribil, ridicol, slut, urâcios, urât, hâd, neplăcut

FRUMOASE s. pl. v. iele.

frumoase s. pl. v. IELE.

frumos (frumoasă), adj. – 1. Care place, care trezește admirația. – 2. (S. m.) Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă etc. – 3. (Adv.) În mod plăcut, armonios, estetic. – 4. (Adv.) Bine, potrivit, perfect. – 5. (S. f. pl.) În mitologia populară, ielele. Lat. formōsus (Pușcariu 665; Candrea-Dens., 655; REW 3450; DAR), cf. it., port. formoso (calabr. fumusu), prov. formos, sp. hermoso. În mr. și megl., mușat (< *frumușat). Der. frumușel, adj. (drăguț; adv., bine, comod), cf. Pascu, Suf., 27; frumusețe, s. f. (însușirea a ceea ce este frumos), var. frum(u)seță, frîm(u)seață; înfrumușa, vb. (înv., Trans. și Mold., a face să fie frumos); (în)frîm(u)seța, (în)frîmuseți, vb. (a face să fie frumos); înfrumusețitor, adj. (care înfrumusețează). Din rom. trebuie să provină v. pol. frymušny, frymu(s)zny „capricios, delicat, mofturos” și, de asemenea, „ciudat, neobișnuit”, pe care Berneker 286 îl consideră de origine necunoscută.

frumoasă, -e, (frumușea), s.f. – (mit.) Personaje fantastice din mitologia rom., identificate ca semidivinități ale vântului, apte să stârnească furtuni. Sunt imaginate ca niște vârtejuri care ridică frunzele și fânul în aer sau lumini care plutesc deasupra apelor. Alte denumiri: Iele, Mândre, Milostive, Zâne, Șoimane, Vântoase etc. (top.) Frumușaua, afluent al râului Vișeu. – Lat. formosus.

AUCH DAS SCHÖNE MUSS STERBEN (germ.) și ceea ce-i frumos trebuie să moară – Schiller, „Nänie”. Nimic nu e nepieritor.

DECIPIMUR SPECIE RECTI (lat.) aparența frumoasă înșală – Horațiu, „Ars poetica”, 25.

DULCE ET DECORUM EST PRO PATRIA MORI (lat.) e plăcut și frumos să mori pentru patrie – Horațiu, „Ode”, III, 2, 13. Îndemn adresat tineretului de a urma pildele de vitejie ale străbunilor.

FRUMOASA 1. Com. în jud. Harghita; 3.735 loc. (1995). Fabrică de cherestea. Satul F. este atestat din 1324. 2. Com. în jud. Teleorman, pe Vedea; 2.843 loc. (1995). Bisericile Sf. Nicolae (1821) și Adormirea Maicii Domnului (1806) în satele Frumoasa și Păuleasca.

FRUMOSU, com. în jud. Suceava, pe Moldovița; 3.603 loc. (1995). Stație de c. f.

PULCHRE, BENE, RECTE! (lat.) frumos, bine, drept! – Horațiu, „Ars poetica”, 428. Poetul ironizează gloata criticaștrilor, care elogiază în termeni excesivi pe versuitorii cu dare de mână.

RADU CEL FRUMOS, domn al Țării Românești (1462-1473, 1473-1474, sept.-oct. 1474, 1474-1475). Fiul mezin al lui Vlad Dracul. A obținut domnia cu ajutorul turcilor, înlăturându-l pe Vlad Țepeș, fratele său. Înfrânt de Ștefan cel Mare la Soci (1471) și, mai târziu, la pârâul Vodna (1473). Fiica sa, Maria Voichița, a fost una dintre soțiile lui Ștefan cel Mare. L-a urmat în scaunul domnesc Basarab Laiotă cel Bătrân.

RIEN N’EST BEAU QUE LE VRAI (fr.) nimic nu e frumos ca adevărul – Boileau, „Épîtres”, IX, 43.

UTILE DULCI v. OMNE TULIT PUNCTUM, QUI MISCUIT UTILE DULCI

VERWEILE DOCH, DU BIST SO SCHÖN! (germ.) o, rămâi, ești atât de frumoasă! – Goethe, „Faust”, II, ct 5. Astfel imploră Faust oprirea în loc a timpului, a clipei când i se relevă frumusețea muncii libere, încununare a eforturilor umane.

Ah! la belle statue! Oh! le beau piédestal! Les vertus sont à pied et le vice à cheval! (fr. "Ah! frumoasa statuie! Oh! frumosul piedestal! Virtuțile-s pe jos, iar viciul e pe cal!) Epigramă scrisă de un necunoscut pe soclul statuii regelui Ludovic XV al Franței, dezvelită la 2 iunie 1765 la Paris, în piața devenită Piața Revoluției și mai tîrziu Piața Concordiei. Aceste cuvinte sînt citate spre a arăta că în lumea regilor și a aristocrației viciul domină virtuțile. IST.

Die schönen Tage in Aranjuez sind nun zu Ende (germ. „Frumoasele zile din Aranjuez s-au dus!”) – versul cu care începe poemul dramatic Don Carlos de Schiller. Cuvintele rostite de Domingo, duhovnicul lui Filip al II-lea, regele Spaniei, sînt adresate lui Don Carlos, prințul moștenitor, înainte de plecarea infantelui din încîntătorul palat și din pitorescul oraș spaniol de lîngă Madrid: „Frumoasa vreme din Aranjuez s-a isprăvit”… (tălmăcire de Al. Philippide). Celebrul vers al lui Schiller a devenit o locuțiune universală ce se folosește în sensul: a trecut vremea fără de griji. „...aveau nota 3 la latină – povestește Mihail Sadoveanu. Cu toate acestea au fost vremuri fericite acelea! S-au trecut însă frumoasele zile din Aranjuez”. (Opere, vol. I, p. 604-605), Crîșma lui moș Precu. LIT.

Die Welt wird schönen mit jedem Tag (germ. „Lumea devine cu fiecare zi mai frumoasă”) – iar aceste cuvinte devin cu fiecare zi tot mai actuale. Le-a spus, în urmă cu un veac, poetul german Uhland, în Frühlingsglaube. LIT.

Dulce et decorum est pro patria mori (lat. „Dulce și frumos este să mori pentru patrie”) – Horațiu (Ode, III, 2, 13). Acest vers a devenit un îndemn, învestit cu marea autoritate a poetului, adresat de obicei tinerilor ce plecau pe cîmpul de luptă, spre a le stimula curajul războinic și a le insufla spiritul de sacrificiu al strămoșilor. LIT.

O, Gott, das Leben ist doch schön! (germ. "O, Doamne, viața e totuși frumoasă!) – Schiller, Don Carlos (act IV, sc. 21) – E concluzia la care ajunge marchizul de Posa după o tulburătoare discuție cu regina Spaniei despre viață și moarte, despre dragoste și datorie. Cuvintele lui Schiller sînt citate spre a susține că, în ciuda vicisitudinilor și a oricăror amărăciuni, viața este totuși frumoasă și merită să fie trăită. LIT.

Pulchre, bene, recte! (lat. „Frumos, bine, drept” – sau în traducere liberă: „bine, excelent, admirabil”) – Horațiu, Arta poetică (428). Prin aceste cuvinte împerecheate cu ironie, poetul ilustrează metoda criticilor îngăduitori și măgulitori de a se întrece în laude neprecupețite la adresa unei opere. Și ne sfătuiește Horațiu să ne ferim de asemenea critici, întrucît ele nu pot să aducă un ajutor real numai prin elogii și superlative. LIT.

Rien n’est beau que le vrai (fr. „Nimic nu-i frumos ca adevărul”) Boileau, Epistola IX, versul 43 – Și pentru a explica ideea, el adaugă în același vers: le vrai seul est aimable (Numai adevărul este de iubit), adică merită să fie îmbrățișat. Deci: elogiul adevărului (L’éloge du vrai), cum de altfel e și intitulată epistola lui Boileau. LIT.

Utile dulci (lat. „Utilul și plăcutul”) – Horațiu, Arta poetică, ultimele cuvinte din versul 343: Omne tulit punctum qui miscuit utile dulci („Toate sufragiile pentru cel ce îmbină folositorul cu plăcutul”). Horațiu explică limpede: Poeții sau învață sau vor să desfăteze Sau vor de-odată a spune și bune și plăcute. Dar fii scurt în precepte, căci lucrul grabnic spus Se-ntipărește-n inimi și prinde rădăcină. Din pieptul plin prisosul îndată se revarsă. P-acela toți l-aplaudă ce știe a uni frumosul cu utilul. Horațiu folosește formula: Omne tulit punctum, (a obține toate punctele, adică toate sufragiile), după obiceiul electoral de atunci. Cînd votau comițiile și se constatau voturile, sub numele fiecărui candidat, care era strigat de pe vot, se punea un punct; a strînge toate punctele însemna deci a obține toate sufragiile, aprobarea tuturor. Astăzi, cînd vrem să spunem că utilul și plăcutul trebuie să meargă mînă în mînă, nu se citează decît sfîrșitul versului horațian, care rezumă întreaga idee în două cuvinte: Utile dulci. LIT.

a da pe-a afară de frumos / de frumoasă expr. (iron.) a fi urât / urâtă.

a face frumos expr. a se umili, a accepta un compromis.

FEMEIE FRUMOASĂ alivancă, amazoană, animal, bucățică bună, cadână, damă cu manșoane, exemplar, feliuță, holdană, o grădină de fată, mandarină, mesadă, piesă de elicopter, pralină, șeică, șerpoaică, vampă.