funebru, ~ră a [At: ODOBESCU, S. III, 37 / Pl: ~ri, ~re / E: fr funèbre, lat funebris] 1 De înmormântare. 2 (Îs) Marș ~ Melodie solemnă și tristă, compusă mai ales în ton minor, care se cântă de obicei la înmormântări. 3 (Foarte) trist. 4 Lugubru.

*FUNEBRU adj. 1 Privitor la înmormîntare: elogiu ~; ceremonie funebră; pompe funebre; car ~, dric ¶ 2 De moarte; jalnic, foarte întristător [fr.].

FUNEBRU, -Ă, funebri, -e, adj. De înmormîntare. Cortegiu funebru. ▭ Lung intonă arama robitoare Sonorul imn funebru. MACEDONSKI, O. I 254. Am glumit numai despre mofturile debitate la ocazii funebre de către cei vii. CARAGIALE, O. III 159. ◊ Marș funebru = melodie solemnă și tristă, compusă mai ales în ton minor și care se cîntă de obicei la înmormîntări. Marșul funebru din opera «Amurgul zeilor» de Wagner. ♦ Trist, jalnic, lugubru. Ce este, vă rog, atît de grav, de aveți figuri atît de funebre? C. PETRESCU, R. DR. 209.

FUNEBRU, -Ă adj. De înmormîntare. ◊ Marș funebru = marș solemn care se execută de obicei la înmormîntări. ♦ Trist, jalnic, lugubru. [< fr. funèbre, it. funebre, cf. lat. funebris].

FUNEBRU, -Ă adj. de înmormântare. ♦ marș ~ = marș solemn care se execută de obicei la înmormântări. ◊ trist, jalnic; lugubru, sinistru. (< fr. funèbre, lat. funebris)

FUNEBRU ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de procesul înmormântării unei personalități; de înmormântare; mortuar; funerar. Marș ~. 2) Care evocă ideea morții; care suscită o tristețe profundă; plin de o tristețe sumbră; funest. /<fr. funebre, lat. funebris

funebru a. 1. ce ține de înmormântare: ceremonie funebră, onoruri funebre; 2. fig. care inspiră idei triste: cântec funebru.

*funébru, -ă adj. (fr. funèbre, d. lat. fúnebris; d. funus, fúneris, înmormîntare; it. fúnebre). Relativ la înmormîntare: ceremonie funebră, discurs funebru. Fig. Trist, lugubru: imagine funebră.

funebru (desp. -ne-bru) adj. m., pl. funebri; f. funebră, pl. funebre

funebru (-ne-bru) adj. m., pl. funebri; f. funebră, pl. funebre

funebru adj. m. (sil. -bru), pl. funebri; f. sg. funebră, pl. funebre

FUNEBRU adj. 1. v. mortuar. 2. v. mormântal. 3. v. lugubru.

FUNEBRU adj. 1. funerar, mortuar. (Cortegiu ~.) 2. mormîntal, sepulcral. (Cu un glas ~.) 3. jalnic, lugubru, macabru, sinistru, sumbru. (O atmosferă ~.)

funebre (cuv. it. „funebru”, fr. funèbre) 1. Indicație de expresie prin care se cere imprimarea unui caracter trist, funebru, piesei sau fragmentului muzical astfel notat. 2. Termen ce intră în alcătuirea titlului unei lucrări cu caracter funebru (ex.: Marcia f., „marș funebru”).

DISCURS FUNEBRU (< fr. discours funèbre) Discurs solemn în care este evocată figura unei persoane a cărei moarte este regretată, cunoscut și în antichitatea greacă, după cum reiese dintr-o mențiune a lui Tucidide cu privire la legea funeraliilor publice ale ostașilor căzuți în luptă, lege care prevedea încheierea acestora cu un discurs solemn, rostit de un orator de seamă al vremii. Creator al acestui gen de discurs, ridicat îa cele mai înalte culmi artistice, este socotit Bossuet (Recueil doraisons funèbres). La început, discursurile funebre, socotite ca o formă a elocvenței de amvon, erau rostite de clerici cu ocazia unei înmormântări și în care se dezvolta un pasaj din textele religioase, pasaj ce putea fi aplicat la vreun aspect sau anumite fapte din viața celui dispărut. Cu timpul, acest obicei căzind oarecum în desuetudine, discursul funebru n-a mai fost socotit ca formă a elocvenței de amvon. De cele mai multe ori, el este o biografie incompletă, lipsită de caracter științific, oratorul exagerînd adesea meritele celui decedat,spre a mări sentimentul de regret al celor de față. Într-un discurs funebru se mai tinde ca, prin elogiul celui decedat, să se instruiască cei în viață și se ridică uneori chiar pînă la grave meditații asupra morții și vieții. Ex. Discurs la înmormîntarea lui C. Erbiceanu de N. Iorga. „Și e în această jertfă a noastră, unul după altul, ca și cum n-am fi fost, o înaltă învățătură. Căci cu adevărat noi nici nu am fost. Ci numai faptele noastre au fost și ele rămîn de acum înainte necontenit amestecate, mai ales, tot mai slab, dar pentru vecie, în viața celor ce vin după noi.” (N. IORGA, Oameni cari au fost)