FURCĂRIE, furcării, s. f. (Rar) Furcă (4). – Furcă + suf. -ărie.

furcărie sf [At: PAMFILE, I. C. 210 / Pl: n / E: furcă + -ărie] (Reg) Șezătoare la care se toarce cu furca (23) Si: furcă (27).

FURCĂRIE, furcării, s. f. (Rar) Șezătoare la care se toarce cu furca (3); furcă (4). – Furcă + suf. -ărie.

FURCĂRIE, furcării, s. f. (Rar) Șezătoare la care participanții vin cu ceva de lucru. Rița îi făcuse lui Miai și un cîntec, schimbînd o variantă scurtată a Mioriței, pe care-l cîntau acum la furcării. CAMIL PETRESCU, O. I 138.

furcăríe f. (d. furcă). Șezătoare la care se toarce. V. clacă, zbor 3.

furcărie (rar) s. f., art. furcăria, g.-d. art. furcăriei; pl. furcării, art. furcăriile (desp. -ri-i-)

furcărie (rar) s. f., art. furcăria, g.-d. art. furcăriei; pl. furcării, art. furcăriile

furcărie s. f., art. furcăria, g.-d. art. furcăriei; pl. furcării, art. furcăriile

FURCĂRIE s. v. clacă, furcă, șezătoare.

furcărie s. v. CLACĂ. FURCĂ. ȘEZĂTOARE.