FĂȚUI, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui.

fățui vt [At: ODOBESCU, S. II, 513 / V: fețui / Pzi: ~esc, fățui / E: față + -ui] 1 A netezi suprafața unui obiect. 2 A lustrui suprafața unui obiect. 3 A polei. 4 (Pgn) A da un aspect frumos (suprafeței) unui lucru. 5 (Pfm; fig) A pălmui. 6 (Pfm; fig) A bate (peste față) pe cineva. 7 (Reg; fig) A lucra în grabă, superficial. 8 (Spc) A netezi tencuiala așternută pe un element de construcție. 9 (Tăb) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit.

FĂȚUI, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala așternută pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui.

FĂȚUI, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la obiecte) A netezi prin cioplire, frecare etc. Tîmplarul fățuiește scîndura cu rindeaua. ◊ Absol. Artiștii lui Neagoie Basarab scormoneau, ferecau, fățuiau și scliviseau subțire cu dăltița. ODOBESCU, S. II 513. ♦ A netezi tencuiala pe ziduri sau pe pereți. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3.. (În legătorie) A fălțui. 4. Fig. (Popular, cu privire la o persoană) A bate, a pălmui (peste față). Îl luară din nou la tîrbăceală. Umbla prin mîinile lor, de la unul la altul, ca o minge. Îl mai fățuiră, îl mai trudiră, de credeai că se pierde prin mîinele lor. ISPIRESCU, L. 108. – Variantă: fețui (la TDRG) vb. IV.

A FĂȚUI ~iesc tranz. 1) (suprafețe) A face să devină neted și frumos (prin diferite operații). ~ un perete. 2) (piei după tăbăcire) A curăța de impurități. 3) fam. (persoane) A bate cu palma peste față; a pălmui. /față + suf. ~ui

A SE FĂȚUI mă ~iesc intranz. fam. A face (concomitent) schimb de palme peste față (cu cineva). /față + suf. ~ui

fățuì v. 1. a netezi, a lustrui; 2. fam. a bate: îl mai fățuiră, îl mai trudiră ISP. [Lit. a da o față frumoasă].

fețui vt vz fățui

FEȚUI vb. IV v. fățui.

fălțuĭésc v. tr. (rus. falcevátĭ, pol. falcować, d. germ. falzen, id., d. falz, îndoitură de coală). Îndoi (coalele tipărite). – Și fățuĭesc (supt infl. luĭ față).

1) fățuĭésc, V. fălțuĭesc

2) fățuĭésc v. tr. (d. față). Netezesc, lustruĭesc, vorbind de scîndurĭ cînd le tragĭ la rîndea a doŭa oară. Fig. Iron. Bat (lovesc) pe cineva. – Și fe-.

fățui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiesc, 3 sg. fățuiește, imperf. 1 fățuiam; conj. prez. 1 sg. să fățuiesc, 3 să fățuiască

fățui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiesc, imperf. 3 sg. fățuia; conj. prez. 3 să fățuiască

fățui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiesc, imperf. 3 sg. fățuia; conj. prez. 3 sg. și pl. fățuiască

fățui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiesc, conj. fățuiască)

FĂȚUI vb. v. gelui, pălmui, rindela, rindelui.

FĂȚUI vb. 1. v. drișcui. 2. a netezi, a nivela, (pop.) a obli. (A ~ un perete.) 3. v. lustrui.

FĂȚUI vb. 1. a drișcui. (A ~ tencuiala de pe zid.) 2. a netezi, a nivela, (pop.) a obli. (A ~ un perete.) 3. a lustrui. (A ~ un obiect neted.)

fățui vb. v. GELUI. PĂLMUI. RINDELA. RINDELUI.

fățui, fățuiesc, vb. tranz. – A netezi suprafața lemnului prin cioplire. – Din față + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).