ghelai¹ i [At: ALECSANDRI, P. P. 116 / V: gheal / E: tc ghel] (Îvp) 1 (Tcm; în literatura populară) Haide! 2 (Tcm; în literatura populară) Vino! 3 Sunet cu care se îndeamnă boul să tragă la jug sau să-și bage gâtul în jug.

ghelai² sn [At: PAȘCA, GL. 30 / Pl: ~uri / E: ns cf ghelai] (Reg) Gălăgie pe care o fac copiii când se joacă.

ghélaĭ interj. (turc. ghel, vino, d. ghelmek, a veni). P. P. Vino: ghelaĭ tu cu mine!

gheláĭ n., pl. urĭ (d. ghélaĭ și ghelir). Olt. Venire, sosire, curgere: ghelaĭu oștilor. (Vț. Lit. Bucureștĭ, 1, 17, 8, 2).

gheal i vz ghelai¹ corectat(ă)

ghelai interj. – Hai, vino. Tc. gel, imperativ de la gelmek „a veni” (DAR). – Der. ghelui, s. n. (Olt., venire); ghelir, s. n. (rentă, venit), din tc. gelir (Meyer 199; Șeineanu, III, 179; Lokotsch 708), cf. alb. geler.

ghelai, ghelaiuri, s.n. (reg.) sosire, venire.