glorie sf [At: (a. 1817) URICARIUL IV, 302/6 / P: ~ri-e / Pl: ~ii / E: lat gloria] 1 Onoare adusă unei persoane sau unui eveniment. 2 Renume obținut de cineva sau de ceva pentru fapte ori însușiri excepționale. 3 (Pex) Persoană de mare valoare Si: celebritate. 4 (Fig) Strălucire.

GLORIE, glorii, s. f. Onoare, mărire, slavă. Glorie veșnică eroilor și martirilor comuniști, care și-au dat viața pentru fericirea poporului nostru, pentru libertatea și independența Patriei, pentru socialism! GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 361. De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu? Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? EMINESCU, O. I 137. Gloria străbună pe strămoși cinstește. ALEXANDRESCU, M. 324. ◊ (Poetic) Ce-ți doresc eu ție, dulce Romînie, Țara mea de glorii, țara mea de dor? EMINESCU, O. I 15. ♦ Persoană de mare valoare. Tolstoi e o glorie a literaturii universale.

GLORIE s.f. 1. Strălucire, renume obținut prin virtuți excepționale; onoare, slavă. 2. Persoană deosebit de valoroasă. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. gloria, cf. it. gloria].

glorie s. f. 1. Strălucire, renume prin virtuți excepționale; onoare, slavă. 2. Om deosebit de valoros; celebritate. 3. Aureolă luminoasă în formă de fascicul radial (în pictură, sculptură, decorație), simbolizând sfințenia. (< lat., it. gloria)

GLORIE ~i f. 1) Apreciere publică înaltă (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calități deosebite; recunoaștere unanimă; faimă; renume; popularitate. 2) Faimă de care se bucură cineva datorită meritelor sale; slavă; strălucire; splendoare. 3) Persoană de mare valoare. [G.-D. gloriei; Sil. -ri-e] /<lat., it. gloria

glorie f. 1. slavă, renume pentru merite extraordinare; 2. grandoare, splendoare: în culmea gloriei sale; 3. onoruri date divinității: glorie lui Dumnezeu.

*glórie f. (lat. gloria). Onoare, strălucire, faĭmă cîștigată pin virtute, talent, vitejie: glorie literară, artistică, științifică, militară; gloria unuĭ secul, uneĭ societățĭ. Glorie lui! Onoare, cinste, mărire, slavă luĭ!

glorie (desp. -ri-e) s. f., art. gloria (desp. -ri-a), g.-d. art. gloriei; pl. glorii, art. gloriile (desp. -ri-i-)

glorie (-ri-e) s. f., art. gloria (-ri-a), g.-d. art. gloriei; pl. glorii, art. gloriile (-ri-i-)

glorie s. f. (sil. -ri-e), art. gloria (sil. -ri-a), g.-d. art. gloriei; pl. glorii, art. gloriile (sil. -ri-i-)

GLORIE s. 1. grandoare, măreție, mărire, slavă, splendoare, strălucire, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul de ~ al neamului.) 2. cinste, cinstire, elogiu, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Să aducem ~ eroilor patriei.) 3. v. fală. 4. v. celebritate. 5. (concr.) celebritate, (înv.) ilustrațiune. (A ajuns o ~ a medicinei.)

GLORIE s. 1. grandoare, măreție, mărire, slavă, splendoare, strălucire, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul de ~.) 2. cinste, cinstire, elogiu, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Să aducem ~ eroilor patriei.) 3. (concr.) fală, mîndrie. (El este ~ țării noastre.) 4. celebritate, faimă, prestigiu, renume, reputație, (fig.) strălucire. (Și-a cîștigat o ~ fără precedent.) 5. (concr.) celebritate, (înv.) ilustrațiune. (A ajuns o ~ a medicinii.)

glorie (glorii), s. f. – Onoare, mărire, slavă. Lat. gloria (sec. XIX). – Der. glorios, adj.; glorifica, vb.

GLORIE. Subst. Glorie, onoare, mărire (fig.), lauri (fig.), slavă, fală, faimă, renume, reputație, celebritate. Glorificare (livr.), preamărire, proslăvire, slăvire, elogiere. Laudă, elogiu, apologie, panegiric, osanale, aclamații, ovații. Adj. Glorios, plin de glorie; faimos, vestit, celebru, renumit, reputat. Preamărit, preaînălțat, slăvit, preaslăvit, preastrălucit (înv.), ridicat în slavă, lăudat; prețuit, apreciat. Slăvitor (rar), elogios, laudativ. Vb. A glorifica (livr.), a preamări, a preaslăvi (rar), a proslăvi, a slăvi, a slavoslovi (bis.), a mări (rar), a ridica în slavă, a lăuda, a aduce laude, a vorbi de bine, a elogia, a aduce elogii, a face elogiul (unei persoane), a aclama, a ovaționa. A se acoperi de glorie, a culege lauri; a i se duce vestea. Exclamații: Mărire ! slavă ! laudă ! cinste ! glorie ! trăiască ! vivat ! osana ! ura ! V. îngîmfare, reputație, respect, succes, victorie.

AD GLORIAM (lat.) pentru glorie – A trudi ad gloriam, fără a urmări o recompensă materială. V. și Ad honores.

GLORIA FUGIENTES MAGIS SEQUITUR (lat.) gloria se ține după cei ce fug de ea – Seneca, „De beneficiis”, 5, 1, 4.

SIC TRANSIT GLORIA MUNDI (lat.) așa trece gloria lumii – Thomas à Kempis, „Imitatio Christi”, I, 3,6. Cuvinte adresate unui nou papă, la alegerea sa. Textul original: „O quam cito transit gloria mundi” („O, ce repede trece gloria lumii”).

Invidia gloriae comes (lat. „Invidia e tovarășa gloriei”) – Istoricul latin Cornelius Nepos, în lucrarea De viris illustribus (Bărbați iluștri), descrie viața unor mari conducători de oști din antichitate. În cartea despre generalul atenian Chabrias (III, 3), Nepos trage concluzia că pizma însoțește gloria, că ele sînt adesea nedespărțite pe drumul vieții. Pornită de la un exemplu militar, expresia a făcut mai tîrziu o strălucită carieră... civilă! IST.

Sic transit gloria mundi! (lat. „Așa trece gloria lumii”) – cuvinte extrase din Imitatio Christi (cartea I, 3, 6), culegere anonimă de precepte religioase și sfaturi morale, în patru cărți, scrise în limba latină (secolul al XIV-lea). E formula adresată noului papă, după alegerea sa, spre a-i preciza că puterea lui e nestatornică și gloria trecătoare. E o reflecție conformă cu preceptele religioase care consideră că toate (deci și gloria) sînt vremelnice pe acest pămînt (vezi: Memento, homo... și Vanitas vanitatum). Astăzi se aplică celor care n-au știut să-și păstreze reputația dobîndită, situația înfloritoare. „Contemporanul”, nr. 763, relevă că poezia romanticilor era inundată „de melancolie, de sentimente paseiste, de reflexiuni îndurerate pe temele «Sic transit»... sau «Vanitas vanitatum»”. BIB.