GLORIFICARE, glorificări, s. f. Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire, slăvire. – V. glorifica.

glorificare sf [At: MAIORESCU, CR. II, 186 / Pl: ~cări / E: glorifica] (Liv) Slăvire a cuiva sau a ceva Si: preamărire.

GLORIFICARE, glorificări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire, slăvire. – V. glorifica.

GLORIFICARE, glorificări, s. f. Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire, proslăvire, slăvire. Cîte lacrimi s-or fi scurs pe luciul acestor pietre podoaba operei atîtor mii de necunoscuți care lucrau pentru glorificarea oarbei vanități a unui potentat tiran. BART, S. M. 23.

GLORIFICARE s.f. Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire. V. beatificare. [< glorifica].

glorificare s. f., g.-d. art. glorificării; pl. glorificări

glorificare s. f., g.-d. art. glorificării; pl. glorificări

glorificare s. f., g.-d. art. glorificării; pl. glorificări

GLORIFICARE s. 1. elogiere, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (rar) apoteoză, exaltare, (înv.) prealăudare, preaslăvie, sărbătorire. (~ a unui erou.) 2. v. preamărire.

GLORIFICARE s. 1. elogiere, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (rar) apoteoză, exaltare, (înv.) prealăudare, preaslăvie, sărbătorire. (~ a unui erou.) 2. binecuvîntare, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire. (~ vremurilor noastre.)

Glorificare ≠ defăimare, denigrare, ponegire, ponosire