GNOSTIC, -Ă, gnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține gnosticismului, privitor la gnosticism. 2. S. m. și f., adj. Adept al gnosticismului. – Din fr. gnostique.

gnostic¹, ~ă [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr gnostique] 1 a Care se referă la gnosticism. 2 a Care aparține gnosticismului. 3 smf Persoană care aderă la gnosticism.

GNOSTIC, -Ă, gnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține gnosticismului, privitor la gnosticism. 2. S. m. și f., adj. (Persoană, gânditor) care aderă la gnosticism, susține gnosticismul. – Din fr. gnostique.

GNOSTIC, -Ă, gnostici, -e, adj. Care se referă la gnosticism, privitor la gnosticism. ♦ (Substantivat) Adept al gnosticismului.

GNOSTIC, -Ă adj. Referitor la cunoaștere, de cunoaștere. // s.m. și f. Adept al gnosticismului. [< fr. gnostique].

GNOSTIC¹, -Ă I. adj. referitor la cunoaștere. II. adj., s. m. f. (adept) al gnosticismului. (< fr. gnostique)

GNOSTIC¹ ~că (~ci, ~ce) Care ține de gnosticism; propriu gnosticismului. /<fr. gnostique, lat. gnosticus

*gnóstic, -ă adj. și s. (vgr. gnostikós, d. gnósis, cunoaștere. V. dia- și prognostic). M. pl. Filosofĭ religioșĭ care pretind că aŭ o știință perfectă și transcendentă despre natura și atributele luĭ Dumnezeŭ. V. Crăcĭun.

gnostic adj. m., s. m., pl. gnostici; adj. f., s. f. gnostică, pl. gnostice

gnostic adj. m., s. m., pl. gnostici; adj. f., s. f. gnostică, pl. gnostice

gnostic adj. m., s. m., pl. gnostici; f. sg. gnostică, pl. gnostice